În următoarele 7 minute vei afla:
– Ce înseamnă honjok.
– De ce solitudinea este o alegere, pe când singurătatea, nu.
În 2017, termenul de „honjok“ (pronunţat hon‑djok) a apărut ca un jargon de contracultură în Coreea de Sud, când grupuri numeroase de tineri coreeni au început să‑l folosească în hashtag pentru a se descrie pe ei înșiși și activităţile lor. „Hon“ e prescurtarea de la „honja“, care înseamnă singur; „jok“ înseamnă trib. Tradus simplu, „honjok“ înseamnă „trib de câte unul“.
Deși nu există o definiţie sociologică exactă a acestui termen sau a grupului la care face el referire, tinerii honjok aleg de regulă să facă activităţi de unii singuri și să profite la maximum de independenţa lor, respingând valorile colectiviste sociale ale Coreei de Sud, care acordă mai multă importanţă nevoilor și dorinţelor comunităţii decât celor ale individului. Între altele, ei aleg să ţină piept presiunii de a alcătui o familie tradiţională, adesea renunţând la căsătorie și alegând să trăiască singuri, în felul lor.
Spectrul introversiunii și extraversiunii
Deși e adevărat că mulţi introvertiţi preferă să fie singuri, preferinţa aceasta nu e numai a lor. Introvertiţii nu au monopol pe timpul petrecut în singurătate, tot așa cum petrecerea timpului cu alţi oameni nu e ceva caracteristic doar extravertiţilor. Introvertiţii se bucură și ei de compania celorlalţi; atât doar că ei preferă de regulă grupurile mai mici de oameni și legăturile mai strânse, nu‑și doresc compania oricui, la întâmplare. Unii introvertiţi sunt reflexivi și introspectivi; alţii sunt retrași în situaţii sociale. Evident, nu există o definiţie valabilă pentru toţi.
De exemplu, ai putea să fii extravertit și să‑ţi placă să fii în centrul atenţiei, dar să simţi nevoia imperioasă de a te retrage dintre ceilalţi la intervale regulate și a petrece timp doar cu tine.
Conform lui Dan McAdams, prof. dr. în psihologie și dezvoltare umană și politică socială la Universitatea Northwestern, „extraversiunea/introversiunea reprezintă o dimensiune continuă, precum înălţimea și greutatea. Există oameni care se situează la extreme, așa cum e cazul celor cu o greutate foarte mare, sau cu o înălțime foarte mare”.
Singur sau solitar?
Modul tău de a privi singurătatea ţine de percepţia ta personală. Sunt persoane care pun semnul egal între „solitar“ și „singurătate“ și consideră că acestea două se suprapun; sunt alte persoane cărora perspectiva unui spaţiu personal și a unui timp doar pentru sine le aduce liniște sufletească, ele văzând solitudinea ca pe o experienţă care le aduce bucurie, mai multă libertate și mai puţine restricţii.
Dicţionarul oferă definiţii diferite pentru cuvântul „solitar“. Sensul fundamental este acela de „a nu avea pe nimeni altcineva prezent; a fi lipsit de companie“. Sau mai poate însemna a fi „pe cont propriu“ referitor la o anumită perspectivă sau provocare, în sensul că ești „lipsit de ajutor“, „lipsit de sprijin“. A treia definiţie a lui „solitar“ este „izolat și singuratic“. Aici deja avem de‑a face cu un salt de la sensul neutru la unul în mod clar negativ.
Similar, în mintea noastră putem defini faptul de a fi solitar ca fiind o experienţă pozitivă, neutră sau negativă, în funcţie de cum suntem, de ce simţim (faţă de noi și faţă de ceilalţi), de vârsta și de experienţa noastră de viaţă personală, de circumstanţe și așteptări culturale. De pildă, am putea constata că apreciem mai mult timpul petrecut în singurătate pe măsură ce înaintăm în vârstă. Fără îndoială, există tot felul de interpretări sociale și emoţionale ale solitudinii.
În schimb, cuvântul „singur“ e mai puţin subiectiv, deși experienţa singurătăţii poate fi subiectivă. În dicționar, definiţia acestui cuvânt e în mod specific negativă: „Nefericit din cauză că nu are prieteni sau companie“.
E limpede că unul dintre aceste cuvinte depinde de percepţia noastră; celălalt în schimb e pur și simplu trist, dureros și absolut. Nimeni nu vrea să fie singur, însă multă lume se simte bine în solitudine. Sigur că dacă ne gândim la oamenii pe care îi iubim cel mai mult, e puţin probabil că ne‑am putea dori să‑i vedem ca fiind singuri. Însă dacă îi vedem ca fiind solitari (lipsiţi de compania cuiva), imaginea e mai puţin descurajatoare și mai acceptabilă.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Singurătatea, o stare de spirit
Indiferent dacă ne simţim confortabil sau inconfortabil cu solitudinea, a fi solitar este o stare de spirit. Unora le place să fie doar cu ei înșiși, se bucură de acel timp și acel spaţiu pe care îl au doar pentru ei. Altora le vine greu să fie doar cu ei înșiși; au nevoie să simtă confortul companiei altor persoane.
Pentru unii, a fi singur reprezintă o oportunitate de a reflecta în tihnă, o ușurare a presiunilor copleșitoare ale vieţii de zi cu zi. Pentru alţii, a fi singur e totuna cu a fi nedemn de compania celorlalţi, iar liniștea solitudinii e ceva care îi sperie, în loc să-i bucure. Și acesta este aspectul cel mai important: solitudinea este o alegere, singurătatea nu.
Jang definește un honjok ca fiind cineva care își rămâne credincios sieși în loc să petreacă timp cu alţi oameni. „Înainte, termenul acesta se referea în general la o persoană inadaptată social. Însă în ultima vreme există o schimbare pozitivă în sensul de «honjok» voluntar, adică cineva care alege să rămână singur și e fericit astfel.“
Definește-ți relația cu solitudinea
Deși unii dintre gânditorii creativi caută solitudinea ca să se poată concentra și să poată da la iveală tot ce au mai bun în ei, nu toţi gânditorii creativi procedează la fel. Tot așa cum unele persoane extrovertite, deși se simt de minune în mijlocul mulţimii de oameni, nu sunt încântaţi să se afle tot timpul în preajma celorlalţi. Adevărul este că trăsăturile naturii noastre omenești există în cadrul unei game variate, în care introversiunea și extraversiunea sunt cele două extreme. Nici chiar cel mai tăcut introvertit, respectiv cel mai sociabil extravertit nu e înclinat spre această extremă tot timpul.
Poate că cel mai important este să reflectăm la ce simţim noi, ca indivizi, referitor la singurătate.
Cum te face singurătatea să te simți?
Gândește‑te la următoarele întrebări despre cum te afectează singurătatea:
- Perspectiva de a petrece timp singur îţi produce durere sau încântare?
- Solitudinea îţi dă sentimentul libertăţii de a fi tu însuţi, departe de restricţii, compromisuri și limitări pe care le poate crea faptul de a fi nevoit să ţii cont de ceilalţi? Sau te face să te simţi temător, izolat, neiubit și nedemn de compania celorlalţi?
- Te face să te simţi relaxat și fericit sau neliniștit și demoralizat?
- Ce nivel de solitudine te face să te simţi bine? Cât de mult timp vrei (sau ai nevoie) să petreci zilnic de unul singur? Poate că te simţi confortabil în solitudine, dar nu prea mult timp. În acest caz, cât de mult înseamnă prea mult? Poate că nu te deranjează să petreci câteva seri de unul singur, atâta vreme cât poţi vorbi cu ceilalţi la telefon sau prin intermediul messenger‑ului sau reţelelor de socializare.
- Cât de des îţi place să socializezi? E importantă pentru tine interacţiunea faţă în faţă cu ceilalţi zi de zi sau te simţi foarte bine dacă petreci câteva zile sau un timp mai îndelungat fără prea multe interacţiuni directe cu oamenii?
Un mod de a defini mai bine relaţia ta cu solitudinea constă în a căuta să‑ţi dai seama dacă ești în general mai degrabă dependent, independent sau interdependent? Te bazezi mult pe ajutorul celorlalţi? Ai ajuns să fii dependent de compania oamenilor? Ai tendinţa de a pune nevoile tale mai presus de ale celorlalţi sau invers? Poate că ai nevoie să te simţi necesar celorlalţi?
Dacă ultima afirmaţie e adevărată, s‑ar putea să ai unele tendinţe spre codependenţă, ceea ce ar putea influența modul în care te simţi când ești singur, fără nimeni în preajmă care să aibă nevoie de tine. Dacă te simţi vinovat pentru că petreci timp singur, fiindcă te gândești că cineva, undeva, ar putea avea nevoie de tine, amintește-ți că nu abandonezi pe nimeni ca să petreci timp cu tine, ci poate că, dimpotrivă, eliberezi acele persoane.
Dependenţa de ceilalţi mai poate fi rezultatul plictiselii, al faptului de a nu ști cum să te distrezi singur. Se poate, de asemenea, să te simţi mai în siguranţă atunci când ești cu alţii fiindcă așa poţi să fugi de anxietate sau de sentimentul că ești lipsit de valoare. Drept urmare, e posibil să cauţi validare și aprobare din partea celorlalţi și să te simţi incapabil de a‑ţi oferi singur aprobarea de care ai nevoie. Poate că ai petrecut atât de mult timp în compania altora încât te‑ai obișnuit cu asta. E un fapt des întâlnit. Și chiar dacă la început ţi se va părea dificil să fii singur, dificultatea poate fi depășită fără probleme dacă faci pași mici și aloci 10–20 de minute în fiecare zi solitudinii, umplându‑ţi timpul cu activităţi plăcute.
Cu cât petreci mai mult timp în solitudine fără să te simţi singur, cu atât ţi se va schimba mentalitatea; căile neuronale din creier se vor modifica și, în consecinţă, se vor modifica și sistemele tale de credinţe, astfel încât vei ajunge să vezi timpul petrecut în solitudine ca pe o experienţă pozitivă, nu ca pe una negativă.
A-ți aparține ție
Michel de Montaigne, un filosof important al Renașterii franceze afirma, în Eseuri: „Cel mai măreţ lucru pe lume este să știi cum să‑ţi aparţii ţie însuţi“. Honjok ne invită să ne oprim asupra acestui sentiment și să reflectăm la cine suntem noi în afara normelor culturale și sociale stabilite. În cartea aceasta vom reflecta la frumuseţea solitudinii și la profunda împlinire care vine din a investi în propria noastră viaţă. Vei afla despre sinele tău autentic, despre dorinţe și nevoi personale, în timp ce vom explora, dinspre interior către exterior, temele solitudinii, respectului de sine și libertăţii. Prin intermediul acestei explorări, speranţa este că vei descoperi darurile care vin odată cu faptul de a‑ţi aparţine ţie însuţi și că vei simţi o pace interioară odată ce te vei conecta din plin cu ceea ce ești tu cu adevărat.
Articolul conține fragmente din cartea Honjok. Arta de a trăi singur de Francie Healey, volum apărut la Editura Litera în 2021.
