În următoarele 5 minute vei afla:
– Când este nevoie să dai un telefon cuiva drag.
– De ce singurătatea nu este o emoție în sine.
Îmi spuneam, în luna martie, că va fi simplu să lucrez de acasă. Meseria mi-a permis astfel de perioade și, în realitate, cred că mi-au plăcut mai mult decât cele în care mergeam zilnic la birou.
Prima etapă de lucrat de acasă a fost după nașterea copilului. A fost o izolare bruscă de restul lumii, nu intuisem toate implicațiile situației cu care urma să mă confrunt. Acum îmi amintesc plăcerea de a-mi fi organizat zilele în funcție de programul bebelușului și deadline-urile mele. Nu aveam deloc experiență cu lucratul de acasă, nici cu nou-născuții, așa că am avut nevoie de timp să mă adaptez. Ușor, ușor, am ajuns la un ritm de viață și de muncă acceptabil, ba chiar plăcut. Oscilam între momente de beatitudine, alături de copil, și de dor teribil de prietenii și colegii ale căror vieți mergeau înainte. M-a ajutat să muncesc în acea perioadă pentru că-mi consolida ideea că nu m-am evaporat complet din lume, iar copilul, pentru care eram cel mai important om de pe planetă, îmi confirma că nimic nu s-a sfârșit, ci că abia acum începe.
Cel mai important lucru pe care l-am învățat atunci a fost să-mi fiu o companie plăcută. Să-mi îngădui momente de pauză, băi relaxante în mijlocul zilei, să fiu blândă cu mine și să mă iert repede. Habar n-aveam că toate aceste lecții îmi vor fi de folos în anul 2020, când mă voi regăsi în postura aceasta, într-un context complet diferit. Lăsând deoparte, însă, pandemia, teama de a urca în metrou sau de a mă vedea cu prietenii, ține de noi și numai de noi să transformăm singurătatea în solitudine senină.
Un mediu plăcut
Contează enorm să fii într-un spațiu croit pe sufletul tău. Indiferent dacă preferi o casă (sau un spațiu de lucru) minimalist ori baroc, cu plante sau fără, găsește soluții să te bucuri de locul în care ești. Pentru mine, contează să fie curat și simplu. Când ești singur ore în șir, peste zi, vei dori un spațiu care să te conțină și să continue fluid starea ta interioară. Apoi, mai contează să fie liniște (cine a lucrat într-un open space știe la ce mă refer). Sunt mai creativă, mai eficientă și mai organizată dacă nu aud oameni vorbind, când nu zumzăie televizorul și când dau telefonul pe silențios. Uneori, liniștea poate deveni apăsătoare. Și atunci este momentul potrivit să verific Whatsapp-ul sau să ascult muzică. Însă liniștea pe care ți-o dă solitudinea este foarte diferită de liniștea izvorâtă din singurătate. Prima este odihnitoare și terapeutică, a doua îți face urechile să țiuie. Diferența îți arată dacă ești bine cu tine sau ai nevoie de cineva, urgent.
Asumarea propriei companii
”Am ajuns să vorbesc cu pereții”, îmi spunea la telefon o prietenă. Eu am ajuns să vorbesc cu mine și să nu fiu de acord cu tot ce spun. Sincer, cred că imit ședințe de redacție: ah, nu credeam să ajung să-mi lipsească! Am remarcat chiar accente de politețe pe care le-aș avea într-un dialog colegial, dar față de mine însămi. Aplic în discursul interior regulile clasice ale brainstorming-ului (nu-mi anulez ideile proaste, ci plec de la ele ca să construiesc ceva mai bun), îmi permit să-mi termin gândurile și le notez pe hârtie, ca să am un fel de punct de reper în afara minții mele. Sper să mențin această relație cu mine însămi și după ce ne vom întoarce la viața de dinainte. Dacă reușești să fii politicos tu singur, cu tine, vei reuși să fii politicos și-n trafic la ora 18, în centrul Bucureștiului.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Mai puțină teamă de ridicol
Teama de ridicol ne pune măștile sociale în funcțiune, iar măștile sociale seamănă cu operațiile estetice. Ajută, cu condiția să nu faci abuz de ele. Dacă am învățat că la birou se intră mereu cu zâmbetul pe buze și cu o atitudine entuziastă, proactivă, în solitudine este de-ajuns să mă calibrez pe o linie cât mai apropiată de ce simt, de fapt, și de ce mi-aș dori să simt. De exemplu, azi noapte am adormit greu din cauza căldurii, iar dimineața m-am trezit devreme din cauza mierlelor (este un fel de explozie de mierle în grădina din fața blocului. Păsări minunate, dar al naibii de matinale). M-am târât până la cafetieră și am lăsat starea de iritare să se consume natural. Este mult mai sănătos să te aliniezi cu tine, fără să forțezi nota și să eviți frustrarea pe care o generează conflictul de a părea într-un fel în care nu ești. Mă simt bine în solitudine, iar dacă am chef să mă maimuțăresc, nu stau pe gânduri. Cânt, fac exerciții de yoga simple, dansez în timp ce curăț legume, sunt bine în pielea mea.
Mai multă apropiere de sine
Sincer vorbind, solitudinea se mai transformă și-n singurătate. Ai vrea să fii cu cineva cu care să schimbi o idee, un gând, să mai râzi, să te mai plângi. Evit să bombardez prietenii cu telefoane, în special dacă sunt în vacanță sau muncesc la rândul lor, așa că mă întorc spre singura resursă pe care o pot accesa mereu: eu însămi. Meditația, respiratul conștient sunt căile mele de conectare cu mine. Pe cât de simple sunt aceste tehnici, pe atât de eficiente și blânde cu nesiguranțele și temerile personale. Funcționează perfect și răsfățul, în funcție de ce înseamnă el pentru fiecare dintre noi. O tură de window shopping online, un pătrățel de ciocolată (de fapt, există cineva real care se oprește după un pătrățel?!), un episod din serialul preferat, reorganizarea bibliotecii (s-a cam dus curățenia din pandemie), un duș mai lung sau orice te poate readuce în realitate. Pentru că, de fapt, solitudinea se naște când ești cu tine, singurătatea o simți când te pierzi.
Pe canapeaua psihoterapeutului
Alina Boroș este psihoterapeut și se întâlnește des în cabinetul său cu teama de singurătate. Ne explică de ce singurătatea este dificil de acceptat și cum putem gestiona această percepție a realității, fie că este determinată de un context social amplu sau de o situație personală.
”Frica de singurătate este un subiect pe care îl abordez cu 90% dintre clienții mei. De fiecare dată este un subiect dureros, văd cum dintr-un adult, persoana din fața mea se transformă într-un copil. Oamenii tânjesc după certitudinea că nu vor fi părăsiți sau, dacă sunt, că vor găsi foarte repede pe altcineva.
Când vorbim despre nevoi, aflu că este vorba de iubire, siguranță, apartenență, apreciere, stabilitate. Sunt răni de atașament care au apărut în perioada copilăriei în relație cu persoanele semnificative din viața lor. Atunci s-au simțit singuri, respinși, defecți, în insecuritate emoțională și fizică, au luptat să demonstreze că merită iubire, atenție, apreciere. Sau au fost învățați că pot doar dacă cineva îi ține de mână.
Însă aveți în vedere :
Copiii sunt părăsiți / abandonați.
Adulții pleacă din relații.
Amintiți-vă și spuneți-vă asta în fața oglinzii. Fiți atenți la cum se simt cele două afirmații în corpul vostru? Amintiți-vă câți ani aveți și ce vedeți în oglindă: un adult sau un copil?
Apoi, mai este un aspect foarte important: oare cât de realist este să crezi că vor muri toți oamenii de pe această planetă și că o să rămâi singur?
Este vorba despre cum interpretăm realitatea din jurul nostru, despre cum a învățat creierul nostru să interpreteze mediul în care trăim, experiențele de viață. Există cazuri excepționale când poți fi izolat pentru o perioadă de timp sau cazuri în care izolarea a fost folosită ca pedeapsă, tortură, dar de cele mai multe ori alegem să fim singuri, apoi ne plângem de cât de dureros este.
Singurătatea nu este o emoție în sine, este o etichetă a unei stări, un cumul de emoții pe care mintea le interpretează așa cum a învățat cu ani în urmă când eram copii și am simțit că nu este nimeni lângă noi care să ne iubească, să ne ghideze. Singurătatea se poate naște din frica de abandon și/ sau de eșec.
Sunt oameni care stau singuri, dar nu se simt singuri, și oameni care se simt singuri deși sunt înconjurați de alți oameni. Dacă suferința interioară este foarte mare, amintiți-vă că sunteți adulți și aveți alternative, primul pas este să vă dați voie să aveți grijă de voi.
Micropași pentru a suporta mai ușor singurătatea:
1. Fă o listă cu oamenii dragi ție pe care să-i suni, pe care să-i inviți la tine.
Pregătește ceva bun, îmbracă-te cu ceva drăguț, pune muzică. Este foarte important să întreții relațiile, asta înseamnă să depui puțin efort.
2. Fă o listă cu asociațiile la care ți-ar plăcea să faci voluntariat.
3. Fă un program de ieșit cu prietenii, prietenele, în condiții de siguranță.
Suntem ființe sociale și avem nevoie de relații pentru a fi în echilibru emoțional și pentru a reduce riscul de apariție a afecțiunilor psihice. Prin relații se dezvoltă noi legături neuronale, dar relații înseamnă mai multe părți implicate și fiecare parte are propria responsabilitate. Dacă aștepți să fii implicat în relații, fără să depui un pic de efort pentru a le întreține, poți sfârși în situația de a te simți singur.
4. Plimbă-te, ieși în parc.
5. Fă o listă cu activitățile care îți creează plăcere și pune în practică cel puțin trei pe zi.
Singurătatea poate avea beneficiile ei: mai mult timp pentru tine, mai multe resurse pe care să le aloci pentru tine, poți alege să te uiți la ce film vrei, să mănânci ce ai poftă, să mergi unde vrei, să te întâlnești cu cine vrei.
Alina Mihaela Boroș este psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv comportamentală și hipnoterapie, terapie scurtă strategică, terapie centrată pe scheme cognitive și terapie centrată pe emoții. Alina a știut că vrea să devină psiholog de când a avut prima oră de psihologie. A fost și este motivată de curiozitatea de a afla cum funcționează mintea, de ce se află în spatele alegerilor pe care le facem. Crede că putem învăța să fim diferiți, să fim mai conștienți, mai prezenți în viața noastră, fără a mai trăi pe pilot automat, guvernați de durerea experiențelor mai puțin plăcute din trecutul nostru. Mai multe detalii despre activitatea sa găsiți aici: https://www.facebook.com/psihoterapeutAlinaMihaelaBoros/