În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum poate fi folosită inteligent tăcerea într-o întâlnire.
– Care sunt deosebirile dintre timizi, anxioși și introvertiți.


Se întâmplă tot timpul: mă întâlnesc cu un client potențial sau cu un discipol cu un CV impresionant, un proiect bine pus la punct sau o idee care ar putea chiar să salveze lumea. Și totuși ea (și de obicei e o „ea”) se comportă într-un mod care distruge orice urmă de strălucire și interes. Să fii introvertit este un lucru cât se poate de real și, în timp ce eu sunt binecuvântată cu darul (sau, uneori, blestemul) de a fi extrem de vorbăreață și sociabilă, unii dintre cei mai buni și mai puternici parteneri și clienți pe care îi am sunt introvertiți. 

Cum este posibil? Chiar dacă nu ești genul care să dea buzna peste Bill Gates și să-i ceară un job sau să-i povestească despre o nouă invenție și nici nu te încântă zumzetul a două sute de persoane adunate la o petrecere într-o sală de bal, tot poți fi o persoană care intră ușor în legătură cu cei din jur și să ai o carieră extraordinară. 

Însă trucurile de aici funcționează pentru toată lumea, introvertiți sau nu, de vreme ce fiecare dintre noi s-a simțit inconfortabil sau dezorientat într-o anumită situație. În plus, ne vom găsi cu toții în situația de a lucra cu persoane introvertite, așa că va fi nevoie să-i înțelegem, să avem habar de ce anume au nevoie ca să se dezvolte și să-și susțină ideile, indiferent dacă vorbim despre clienți sau colegi de muncă. 

Ani buni m-am uitat, mută de uimire, la abilitățile uneia dintre puținele femei în posturi de conducere la PR Newswire în anii 1990, Shari Coulter Ford, cu care sunt încă în legătură după 20 de ani. Era în stare să țină ședințe cu o sală plină cu bărbați și să-i facă pe toți să stea la distanță și, aș adăuga, să fie timorați, chiar dacă ea tăcea în marea majoritate a timpului. 

Am observat-o atunci și am învățat ce putere poate avea tăcerea și cum îi poate ține pe toți atenți, indiferent de jocurile de putere dintr-o încăpere, dacă este folosită inteligent. Tăcerea poate fi o forță și cu siguranță îi face pe toți cei dintr-o cameră să se întrebe ce-o fi în mintea acelei persoane care tace. 

Introvert versus anxios

De multe ori, avem tendința să confundăm anxietatea socială sau timiditatea cu descrierea de „introvertit”. Însă aceste concepte sunt total diferite. Introvertit și extrovertit sunt descrieri care sunt definite de modul în care-ți recapeți energia: îți încarci mai bine bateriile atunci când te reculegi, în liniște, singur sau ai parte de o supradoză de energie atunci când interacționeazi cu alți oameni? 

Un extrovertit, ca mine, se hrănește din energia altora. Unii interovertiți se simt foarte bine singuri și nu au nevoie de stimulare socială, în timp ce alții se simt bine în preajma oamenilor, doar că au nevoie de ceva timp să se reîncarce cu energie după aceste interacțiuni. 

Anxietatea socială este independentă de faptul că ești introvertit sau extrovertit; anxietatea socială provine din teama de a fi criticat sau judecat. Ea poate afecta în aceeași măsură atât introvertiții, cât și extrovertiții. Eu sunt genul extrovertit, și cu toate acestea am avut experiențe neplăcute cu acea voce temătoare care-mi suna în ureche. Să fii introvertit nu înseamnă neapărat că persoana suferă de anxietate ori de câte ori este în preajma altor oameni. Frica de a fi perceput într-un anume fel de către cei din jur contribuie la anxietatea socială și poate afecta pe oricare dintre noi. 

Am văzut de prea multe ori în cariera mea că succesul și puterea nu sunt doar apanajul celor care sunt înzestrați cu darul pălăvrăgelii. De fapt, cei cărora le place să vorbească mult s-ar putea chiar să piardă din când în când ce s-a spus în conversație; însă, la școală sau la locul de muncă și în diverse culturi în general, abilitatea de a vorbi mult este văzută ca o cheie a succesului. 

Așa cum subliniază Susan Cain în cartea ei Quiet: The Power of Introverts in a World That Can’t Stop Talking, trăim într-o societate care răsplătește extrovertiții și categorisește introvertiții ca pe unii aflați „undeva între dezamăgire și patologie”. Însă cei introvertiți sunt niște ascultători fantastici, și să auzi și să înțelegi ce au de spus oamenii din jurul tău poate fi orice, însă în nici un caz un dezavantaj în construirea relațiilor. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Mora Aarons Mele este un alt exemplu de introvertit de succes. Ea a lucrat cu organizații mari din lume și cu instituții, pe campanii de marketing digital, încă din 1999, mai ales în domeniul politic. Mora a ajutat-o pe Hillary Clinton să se conecteze la primul ei chat electronic, a fost director de marketing digital al comitetului democraților în timpul alegerilor prezidențiale din 2004 și a fost primul director politic al BlogHer. 

Chiar dacă ea însăși se descrie ca fiind introvertită, Aarons-Mele este un expert în arta conexiunii. Ea este, de asemenea, autor al cărții Hiding in the Bathroom: How to Get out There When You’d Rather Stay Home. Așa cum argumentează în cartea sa, interiorizarea este arma ei secretă, nu un defect. Aarons-Mele a scris această carte pentru că a vrut să împărtășească metodele pe care le-a pus la punct vreme de 20 de ani, timp în care și-a construit o rețea fantastică de business într-un mod care funcționează bine pentru ea, un introvert declarat. 

Cheia, spune ea, este să discerni cine este mai important în cariera ta, cine îți aduce clienți și afaceri noi? Care sunt acei oameni din viața ta care-ți deschid portițe către noi cercuri sociale? Ea a scris această carte ca un ghid pentru oamenii care sunt extrem de ambițioși și care-și doresc o carieră impresionantă, dar totuși ar vrea să dețină controlul asupra liniștii lor personale, asupra spațiului, locului și modului în care muncesc și interacționează cu alți oameni. 

În loc să încerci să-ți schimbi modul de a fi și să cauți să devii ceea ce Cain numește „extrovertitul ideal: crede că sinele ideal este gregar, are poziția masculului alfa și este confortabil mereu în lumina reflectoarelor”, Aarons-Mele spune că introverții ar trebui să învețe să se bazeze pe punctele lor tari. Nu trebuie să te transformi în cea mai vorbăreață persoană din încăpere pentru a obține un avantaj dintr-o întâlnire (și, dacă totuși vrei să mergi să te ascunzi într-o baie, ea spune că și asta e OK).  

Fă echipă cu cineva care-și face conexiuni foarte repede

Una dintre cele mai eficiente strategii pentru cei care sunt sensibili la suprastimulare: fă echipă cu o persoană care-și face relații foarte repede. Noi, super-sociabilii, pur și simplu înflorim atunci când putem să-i punem în legătură pe alții și ne place să jucăm rolul de matchmaker. (Eu una cred că am fost probabil o Yenta în viața mea anterioară.) Odată ce ai aceste persoane în grupul tău apropiat, poți să începi să le întrebi lucruri ca: „Știi cu cine ar trebui să discut ca să capăt un job în industria modei?”. 

Folosește-le rețeaua de oameni cunoscuți astfel încât să poți să-ți păstrezi propria rețea mult mai selectivă și mai personală. În Hiding in the Bathroom, Aarons-Mele numește această tehnică „adoptă un extrovertit”. Însă eu îți sugerez să faci un pas și mai departe: să te conectezi cu cineva care nu doar că este extrovertit, ci este și genul foarte sociabil și își face repede relații. Alege o persoană care știe pe toată lumea din domeniul tău de activitate. Vrei să lucrezi în media? Găsește-ți pe cineva cu multe relații, un om care este la curent cu tot ce mișcă și îi știe pe toți din domeniu. Atunci te poți folosi de atu-ul său că poate socializa cu oricine, dar pe de altă parte asta nu te stoarce pe tine de puteri. Ai grijă să te conectezi cu această persoană înainte evenimentului la care participi, astfel încât să poți învăța de la ea cum să-ți prioritizezi întâlnirile. 

Lois Weisberg este unul dintre acești superconectori. De fapt, ea era un gen de uber-conector, definiția lui „cu ce te pot ajuta”. Dacă întâlnești pe cineva ca ea, nu o pierde – ea ar trebui să fie persoana ta de legătură, persoana ta supersociabilă care să-ți asigure intrarea în orice rețea. 

În cartea sa, The Tipping Point, Malcolm Gladwell se descrie ca fiind o persoană cu multe conexiuni și relații în 15 sau chiar 20 de comunități puternice, dar diferite. Weisberg făcea parte din grupuri de doctori, avocați, oameni de finanțe, actori, scriitori și politicieni. Weisberg locuia în Chicago, unde era cunoscută pentru abilitatea ei de a se întâlni cu mulți oameni, de a-și face relații, de a facilita acțiuni politice, culturale și economice care să ajute orașul Chicago să devină un loc mai bun, și toate acestea fiind generoasă și sinceră. Atunci când a murit, la vârsta de 90 de ani în 2016, un articol memorial în Chicago Tribune a avut titlul The Remarkable Lois Weisberg: Famous as a Connector, but Really a Producer (Remarcabila Lois Weisberg: faimoasă drept cea care punea oamenii în legătură, însă în realitate o persoană care făcea lucrurile să se întâmple). 

Weisberg știa tot ce spun acum despre efectul de constelație. Să te întâlnești cu oameni și să te conectezi cu ei sunt acțiuni destinate unui scop mai înalt: acțiunea. Da, scopul acestor relații este să-ți îmbogățești viața proprie, dar scopul mai mare este să poți face lumea un loc mai bun decât este astăzi. Cele două concepte sunt legate între ele, bineînțeles. Dacă te uiți la modul în care Weisberg și-a trăit viața, n-ai nici un dubiu că nu doar a construit relații durabile, ci vezi și că, prin intermediul acestei constelații de conexiuni, a creat artă, a rezolvat probleme sociale, a ajutat oamenii aflați în suferință, a abordat probleme pe care lumea avea nevoie disperată să le rezolve; apoi, „să ai conexiuni” înseamnă de asemenea și „să produci” ceva minunat împreună. Iar asta este ceea ce susține și are grijă de sufletul nostru. 

Fragment din „The Lost Art of Connecting: The Gather, Ask, Do Method for Building Meaningful Business Relationships” de Susan McPherson (McGraw Hill, martie 2021).

Citește și:

De ce sunt empații mai anxioși

Cum trăiești când ești ”pera sensibil” pentru lumea asta