În următoarele 3 minute vei afla:
– Cum s-ar împiedica un miriapod dacă s-ar gândi că are 100 de picioare.
– De ce are Andreas Petrescu emoții când simte nevoia de o pauză.
Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?
Andreas Petrescu: Gândul la cafea. Aș bea cafea oricând, în orice cantitate. M-aș trezi noaptea ca să beau cafea și apoi m-aș culca la loc. Mă dau jos din pat ca să mă apuc de scris, ca să repet textul vreunui spectacol, ca să merg la filmare sau, în zilele libere, în care nu am nimic de făcut, mă dă jos din pat gândul că-mi iau copiii, aici incluzând-o si pe soția mea, și mergem să facem ceva extraordinar. Pentru noi orice moment împreună este extraordinar. Chiar și o simplă plimbare cu bicicleta prin pădurea Băneasa. Uneori, fugim până la mare, stăm câteva ore și venim acasă atunci când se întunecă. Ziua a trecut minunat. Iar a doua zi mă dă jos din pat gândul la o nouă zi și mai frumoasă.
TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?
AP: Pentru mine e foarte important să fac lucrurile în ritmul meu. Pentru că vreau ca tot ce fac să iasă bine. Nu mă compar cu alții. Mă compar doar cu mine. Trebuie să fiu cea mai bună variantă a mea. Și atunci încep cu lucrurile care-mi fac mai mare plăcere. Le rezolv, după care trag o gură mare de aer, mă încarc cu multă energie pozitivă și trec la lucrurile care nu mă bucură enorm, însă care trebuie, și ele, duse până la capăt.
TG: Care este secretul tău pentru o viață mai bună?
AP: Nu obișnuiesc să dau sfaturi. Pentru că ceea ce mi se aplică mie nu e valabil pentru viețile altor oameni care visează la lucruri diferite. Lucruri care, evident, se obțin prin alte metode decât ale mele. Dar cred că singurul lucru de care aș încerca să conving omenirea, și am început cu băiețelul meu, este că secretul pentru o viață mai bună este iubirea. Nu doar pentru un partener de viață ori pentru copilul tău. Iubirea pentru ceea ce faci. Pentru oamenii pe care îi întâlnești. Pentru viața pe care o ai. Iar când n-ai o viață cum ți-ai fi dorit-o, ai două șanse: ori încerci să schimbi ceva, ori faci cum procedăm noi, pe scenă, cu personajele care nu ne plac. Învățăm să le iubim. Iubirea, pasiunea cu care faci tot în viață, de la felul în care alergi până la felul în care muncești, mănânci sau îmbrățișezi poate să-ți facă viața mai bună ca oricând.
TG: Când simți că esti prea stresat, prea copleșit de viață, ce faci ca să ieși din starea aceea?
AP: Văd filme. Comedii. Seriale. Citesc. Fac plimbări. Alerg dimineața. Și-mi spun un lucru foarte important: sunt o ființă muritoare. Într-o zi voi pleca definitiv. Nu voi lua cu mine nici lucrurile bune, nici lucrurile rele. După cum, nici în timpul vieții, lucrurile bune ori rele nu durează la nesfârșit. Și asta-mi ușurează viața. Merg mai departe.
TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul?
AP: Scap de gândurile rele înlocuindu-le cu gânduri bune. Metoda Aikido pentru fericire. Bat gândurile negative cu propriile lor arme. În fiecare seară adorm cu gândul că mâine va fi mai bine.
TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
AP: Am avut doar două momente când am simțit că am nevoie de o pauză. Prima dată, prezentam zilnic Tonomatul la TVR și jucam foarte multe spectacole prin țară. La un moment dat, aveam spectacol la Deva. După spectacol, am luat trenul spre București, pentru că dimineața la opt intram în emisiune. După emisiune, am plecat înapoi cu un alt tren, pentru că aveam la Arad spectacol, apoi iar cu trenul la București spre emisiune, iar a doua zi aveam din nou spectacol la Timișoara. M-au sunat colegii să-mi spună că nu s-au vândut biletele și am plâns de fericire. Obosisem. Și a venit pauza. Foarte curând, am fost îndepărtat de la TVR și n-am mai jucat un an de zile spectacolele noastre din mai multe motive. A fost o pauză îngrozitoare. Și mi-am jurat că n-am să mai fac asta. Adică nu voi mai gândi că am nevoie de pauză. De curând, acum vreo zece luni, am făcut un film, aveam de scris iUmor și Antitalent în același timp, simțeam că nu mai am idei, aveam trei premiere la teatru și nu mai aveam timp să repet. Am spus, cu teamă: am nevoie de o pauză. Și a venit pandemia.
TG: Ce sfat ți-ai da ție, celui de la 20 de ani?
AP: “Hai, mai cu curaj! Poate nu crede lumea în tine acum, dar stai liniștit, mai târziu… va fi la fel. Doar că nu te va mai deranja. Ai drumul tău. Du-te tare!“.
TG: Spune-mi o schimbare pe care ai făcut-o în viața ta ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.
AP: Am învățat să nu mai judec oamenii. M-am obișnuit cu faptul că fiecare om are libertatea de a crede în altceva decât mine. Chiar și în ceva aberant. Nu mai încerc să conving pe nimeni de nimic. Sau poate mai încerc, dar rar. Asta e o schimbare pe care încerc să o fac de mult timp încoace. Cred că începe să-mi iasă.
TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?
AP: Da. Eu am un sistem al meu care nu cred că li s-ar potrivi multor oameni, habar n-am! Însă eu mă concentrez prin deconcentrare. Când obosesc, mă rup de tot pentru cinci minute și fac ceva absolut opus. Poate joc ceva pe telefon. Îmi detensionez mintea. Și apoi, curând, cât “încă nu m-am răcit”, o iau de la capăt.
TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?
AP: Toate cărțile mi-au schimbat viața. Nu știu să spun care e. Fiecare are, probabil, o carte care poate schimba totul pentru el. Pentru fiecare om, altă carte poate determina schimbări majore. Dar ca să ajungi la ea trebuie să citești câteva mii. Asta doar ca să ai noroc, la un moment dat, să treci și prin cartea care îți va schimba viața.
TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?
AP: Au fost mai multe. Viața e plină de alegeri. Zi de zi. Unele mici, altele și mai mici, unele fără importanță, altele imense și vitale. De fiecare dată avem de ales între cel puțin două drumuri. Mănânc o înghețată sau nu? Pare un lucru mic. Dar dacă alegem să o mâncăm, intrăm la o cofetărie, unde ne gândim dacă să o luăm pe drum sau să ne așezăm să o mâncăm liniștiți. Poate alegerea e să ne așezăm. Iar singurul loc la o masă e lângă o persoană simpatică, zâmbitoare cu care putem alege să ieșim la încă o înghețată, apoi se poate transforma în partenerul de viață sau părintele copiilor noștri. A fost o alegere neimportantă să mănânci o înghețată? Bineînțeles, nu ne putem gândi la orice alegere ca la ceva absolut vital. Am fi ca un miriapod. Dacă el s-ar gândi cum reușește să meargă cu toate cele 100 de picioare, probabil s-ar împiedica nonstop. El doar merge mai departe.
TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?
AP: Când m-au dat afară de la TVR. Apoi n-am mai jucat o perioadă. Nu făceam nimic. M-am speriat. Am început să scriu. Din ce în ce mai mult. Piese de teatru. Apoi le-am tot pus în scenă. Așa au apărut toate celelalte. Viața mea este cumulul luptelor mele cu mine însumi.
TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?
AP: Dau drumul televizorului și adorm. Ador să mă culc în timp ce merg imaginile și aud ceva. Este un obicei de pe vremea când eram singur. Încă nu-mi făcusem o familie. Adormeam mai ușor. Dar văd că e valabil și pentru soția mea, așa că adormim întotdeauna la televizor. Știu, nu e bine să dormi cu lumina aceea în cameră. Ăsta e viciul nostru, na!
TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.
AP: “O zi în care n-ai râs e o zi pierdută”. Și “nu vei zări niciun curcubeu dacă te uiți în jos”. Ambele sunt ale lui Charlie Chaplin. Cel mai mare dintre cei mai mari. Pentru mine.
TG: În ce momente ți-a folosit empatia și cum o cultivi?
AP: Empatia mea nu îmi folosește mie, ci celorlalți. Rezonez cu ei, așa că încerc să ajut. De multe ori, empatia doare. Nu o cultiv, posed din plin!
Andreas Petrescu este actor, scenarist și om de televiziune. A studiat, pe lângă Actorie, și Dreptul, de gura mamei sale, care dorea să se asigure că va avea o meserie stabilă. A lucrat, timp de cinci ani, la Casa Națională de Pensii. Pasiunea sa pentru scris și teatru l-a așezat, însă, pe o traiectorie mai potrivită cu ceea ce simte că are de făcut. A jucat pe scenele mai multor teatre din țară și din București, iar satisfacția cea mai mare i-o aduc aplauzele spectatorilor. Este scenarist la iUmor și tatăl lui Luca (5 ani).
Citește și:
Marius Vizante: ”Caut partea luminoasă din lucruri!”
Paula Seling: ”Trebuie să știi când să privești doar spre cer”