În următoarele 3 minute vei afla:
– De ce ne este atât de teamă de eșec.
– Cum putem preschimba, prin perseverență, eșecul în șansă.
Există această expresie încetățenită că, dacă treci de prima dată, indiferent de context – prima experiență sexuală, primul an de facultate, primul serviciu, prima nevastă, primul copil, primul milion – a doua, a treia, a n-a dată vor merge strună.
În realitate, nu există o curbă exponențială pe care o parcurgem cu toții dacă respectăm anumite instrucțiuni care să nu ne deturneze de la șansă. Dacă ne uităm la sportivii de performanță, vom observa că există o suită de coborâșuri și urcușuri, că aparenta reușită continuă este doar ceea ce creierul nostru vrea să rețină, împingându-ne și pe noi să gândim în aceiași termeni idealiști.
Când o prietenă de-a mea se pregătea să nască, am luat-o de mână și am dus-o la un magazin cu articole pentru gravide, arătându-i lenjeria de dimensiunea unei jumătăți de cort, potrivită pentru periada post partum și alăptare, pompele de sân care maltratează mai rău ca primele epilatoare din anii 90, pregătind-o pentru o etapă nu atât de încărcată de beatitudine pe cât se spune, cât mai mult de stres și lucruri concrete. Pentru că eu trecusem prin aceeași experiență cu un an înainte și mă simțisem păcălită de toate cărțile și mamele că, indiferent cât de greu va părea, de fapt momentul va fi minunat.
Încurajările sunt bune, dar nu ajută dacă nu sunt ancorate în realitate. Acest lucru este vizibil indiferent că vorbim de pregătirea unei nașteri, de o despărțire, de renunțarea la un loc de muncă sau pierderea lui, în general de schimbarea unui context cunoscut, confortabil.
Ce să faci când nu treci de primul hop, că imediat apare și al doilea și poate și al treilea
Mulți renunță repede, pentru că fie n-au răbdare, fie se tem, fie ambele. În plus, nici nu vor să vorbească despre acest aparent eșec care, în realitate, este doar o etapă firească a evoluției, pentru că peste tot nu aud decât despre succesul altora care pare să funcționeze doar în curbă exponențială. Presiunea eșecului nu vine doar de la fiecare pentru sine, ci și de la cei din jur care, la fel ca americanii care întreabă ”How are you?”, fără să aștepte vreun răspuns specific, te chestionează politicos: ”Și, cum îți merge? Toate bune cu job-ul, cu familia, în general?”.
Întrebarea aceasta este la fel de nepotrivită precum celebrele: “Și, când ai de gând să te măriți și tu?”, “Și, un copil când faceți?”, “N-ai de gând să-ți refaci și tu viața?”.
”Fake It Till You Make It!”, spune Amy Cuddy într-o conferință TED mai veche. Dacă reușește să imite încrederea, competența și o mentalitate optimistă, orice persoană poate dobândi acele calități în viața reală. Detaliile legate de postură contează (un corp veșnic arcuit, într-o poziție gârbovită va transmite celor din jur, dar și inconștient celui care îl poartă, un sentiment de nereușită, pe când o postură dreaptă, încrezătoare este deja o tentativă de ”fake it till you make it” – străduiește-te până îți iese!)
Ce ar trebui să înveți dacă vei avea un al doilea, al treilea sau al n-lea an prost?
- Alege-ți susținătorii!
Pentru că adesea ne este mai greu să ne vindem pe noi decât să-i vindem pe alții, cel mai bine este să te gândești care este rețeaua ta de suporteri, cei care te vor promova, vor încerca să deschidă uși pentru tine, fie că vorbim de proiecte sau locuri de muncă sau simple recomandări. Acești suporteri ar trebui să fie, ideal, din domenii diverse, cu care să fi lucrat sau să te cunoască dintr-un context profesional. Cei mai potriviți ar putea fi:
- oamenii din departamentele de resurse umane;
- foști colaboratori;
- cei care te urmăresc pe rețelele sociale.
- Fake it till you make it!
Nu ceda impulsului de a folosi paginile tale de Facebook, LinkedIn sau Instagram ca pe un jurnal căruia i te destăinui în momentele mai puțin bune. E ca și cum ai lăsa unor oameni care nu te cunosc prea bine o ușă deschisă a propriei incertitudini. Incertitudinea e temporară, soluțiile vor veni.
- Găsește-ți un hobby, de preferat un sport care să te ajute cu enodorfinele și să limiteze cortizolul
Ai nevoie ca de aer de un ceva cu care să-ți înăbuși stresul schimbării sau incertitudinii, iar acel ceva poate fi sportul. Eu m-am apucat de alergat pe distanțe lungi și m-am provocat să-mi depășesc limite într-o perioadă în care stresul eșecului devenise, pe alocuri, mai mare ca mine. Am alergat primul meu semi-maraton la aproape 41 de ani și am decis să alerg un maraton complet la 42 de ani.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
În loc de concluzie
A doua oară nu este neapărat mai ușor ca prima dată și este posibil să ai parte de poticneli sau chiar eșecuri, până să ajungi din nou pe o traiectorie care să te mulțumească. Important este să perseverezi, chiar dacă ai căzut de câteva ori și, de fiecare dată când te-ai ridicat, a fost mai greu, să-ți găsești susținătorii potriviți (care-ți vor trâmbița reușita înainte ca tu să o atingi), să te străduiești până-ți iese și să te refugiezi într-un hobby, de preferat un sport care să te ajute să-ți crești nivelul de endorfine și să-l limitezi pe cel al cortizolului.
Toate acestea sunt lucruri despre care am scris în noua carte Povestea Unicornului care a alergat de la birou la Rio, publicată recent de Curtea Veche Publishing. Cartea va fi lansată pe 12 martie, ora 12.00, lansare pe care o poți urmări în direct pe contul de Facebook al editurii Curtea Veche Publishing.
Citește și:
6 moduri în care poți transforma o criză într-o oportunitate
4 schimbări de perspectivă care te vor ajuta să transformi eșecul în succes