În următoarele 3 minute vei afla:

– Care sunt cele mai eficiente metode pentru a scăpa de kilogramele acumulate în timpul sarcinii.
– Cum să recunoști și să treci cu bine de depresia post-natală.


4 august 2008: este prima zi pe care am petrecut-o cu Ana acasă. O zi pe care o așteptasem atât de mult, pe care mi-o imaginasem ca pe o zi solară, scăldată în lumină (aici nu am prea greșit, erau 40 de grade afară). Dar care, atunci când a venit, m-a găsit teribil de nepregătită. Sosisem de la maternitate cu un munte de flori, cu un bebeluș care era mai mic decât îmi imaginasem și care dormea cuminte într-o ”scoică”, și cu o sacoșă cu pamperși, biberoane, un unguent, o pompă de muls, niște tampoane și o foaie de externare pe care scria că Ana avea un pic de icter și că eu ar trebui să mă duc peste o săptămână la consult. 

Am pus coșul cu copilul în mijlocul livingului și am început să caut vaze prin casă, asta în timp ce sânii mă dureau și simțeam că or să-mi explodeze. Și o dată cu ei și capul, în care mi se roteau mii și mii de gânduri. Atunci mi-a sunat telefonul, era Barbara, colega mea. N-a apucat decât să mă salute, pentru că eu am întrerupt-o plângând. De fapt, hohotind: ”Nu mănâncă! Înțelegi?! Nu mănâncă! Nu stă la sân!”, îi tot repetam (Barbara nu avea copii și deci nu mă putea ajuta decât cu vorbe bune). De fapt, aș fi vrut să-i spun: ”Habar n-am ce să fac! În ce m-am băgat?! Ce fac acum?!”.

Dacă aș putea să mă întorc în acea zi toridă de 4 august, aș lua-o pe Crina de mână și i-aș spune să se așeze un moment și să se uite la fetița ei de nici 3 kilograme cum doarme. Să se bucure de acele clipe: să fie sigură că copilul ei nu o să moară de foame și că o să fie, în câteva săptămâni, o durdulie cu ochi albaștri, așa cum sunt bebelușii în reclame. I-aș spune că va trece cu bine de colici, de viruși digestivi, de nopțile nedormite cu febră, de apariția dinților, de otite și răceli, de spaime de tot felul. I-aș spune să aibă grijă de copilul ei! Dar mai ales să aibă grijă de ea și de sufletul ei! 

Și să mai știe că nu este singură! Milioane de mame din lumea întreagă trec prin asta. Maternitatea nu înseamnă doar poze cu copii perfecți și mame zâmbitoare în decoruri impecabile. Mamele acelea glamour sunt doar în reviste și pe social media. Modelele care au născut și după câteva săptămâni sunt din nou pe podiumurile de prezentare sunt niște excepții, iar kilogramele acumulate în timpul sarcinii dispar, în viața reală, în luni și în ani. Dar da, dispar până la urmă! La fel și grijile! În locul lor vor veni altele (dar despre acelea într-un articol viitor).

Dacă aș putea să mă întorc în timp, i-aș da Crinei de atunci câteva sfaturi, pentru a avea grijă de ea, în primele luni după naștere. (Sper ca sfaturile mele să-ți fie de folos și ție!) 

În primul rând i-aș spune să aibă grijă de corpul ei:

  1. Nu opta pentru o dietă săracă în calorii. Este o greșeală care pune în pericol sănătatea copilului tău (în cazul în care îl alăptezi la sân), dar și sănătatea ta (pentru că și tu trebuie să te recuperezi după sarcină). Aportul de calorii trebuie redus treptat, iar reducerea nu trebuie să depășească 500 de calorii pe zi. Poți face asta fie exclusiv din alimentație, fie combinând alimentația mai săracă în calorii cu efortul fizic. 
  2. Prioritizează alăptatul la sân! Organizația Mondială a Sănătății spune că alăptatul este benefic nu numai pentru sănătatea copilului, ci și pentru cea a mamei. Studiile arată că femeile care au alăptat prezintă mai puține riscuri de a dezvolta cancer la sân, cancer ovarian, tensiune arterială și diabet de tip II.
  3. Consumă alimente bogate în fibre! Acestea au numeroase beneficii pentru sănătate, indiferent dacă ai născut sau nu. În plus, îți oferă senzația de sațietate, iar cea de foame este mult diminuată.
  4. Evită cât de mult poți alimentele procesate. Ca în orice dietă, reducerea consumului de grăsimi și zahăr din prăjituri, dulciuri sau alimente de tip fast-food este benefică sănătății tale. 

Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Apoi i-aș spune să aibă grijă de sănătatea ei mintală:

De multe ori, concentrându-te doar pe sănătatea nou-născutului și pe recuperarea ta, pierzi din vedere aspectele care țin de sănătatea ta mintală, importantă (și ea) în această perioadă. Sarcina este o perioadă complicată, care vine la pachet cu stres, responsabilitate și tone de griji. Cel mai important este să nu-ți ignori emoțiile și stările, pentru că ignorarea lor poate avea consecințe dramatice.

Depresia post-natală

Este normal ca, după naștere, să fii invadată de tot felul de emoții – de la fericire la spaimă și chiar tristețe, însoțite uneori de oboseală copleșitoare, de lipsă de energie, interes redus și scăderea plăcerii față de activități care-ți făceau plăcere înainte. Schimbările de dispoziție sunt normale, dar dacă stările de tristețe ajung să te copleșească, atunci e posibil să suferi de depresie post-natală. Studiile arată că 1 din 5 femei aflate la prima naştere sunt afectate de anxietatea postpartum, deşi este o afecţiune mai puţin recunoscută. 

Într-un articol publicat pe Thrive Global România, psihoterapeuta Elena-Irina Macovei spune că: ”În primele două săptămâni de la naştere, majoritatea mamelor experimentează o stare de tristeţe, îngrijorare, schimbări de dispoziţie, dificultăţi de adormire şi epuizare. Este un fenomen normal care poartă numele de baby blues şi reprezintă tranziţia persoanei către noul rol de mamă. Starea de baby blues începe în primele două-trei zile după naştere şi durează până la două săptămâni”. 

Conform unui studiu, 80% dintre mame experimentează fenomenul de „baby blues” în primele două săptămâni după naşterea bebeluşului. Aceeaşi cercetare arată că 15% dintre femei ajung la depresia postpartum. Spre deosebire de baby blues, stările din timpul depresiei postpartum sunt mult mai puternice şi durează mai mult.

Dacă simți că ești copleșită și nu poți face față de una singură situației, este important să ceri ajutorul celor din jur, dar și să soliciți ajutorul unui specialist (psiholog sau medic). Odihnește-te, acordă-ți timp, fii blândă cu tine! Încearcă să ai o dietă sănătoasă (regimul alimentar este important nu doar pentru sănătatea ta fizică, ci și pentru cea mintală). De exemplu, peștele conține acizi grași bogați în omega-3, care-ți face bine la starea de spirit.

Fă-ți timp pentru mișcare! Fie că este o plimbare în parc cu prietena ta și copiii voștri în marsupii, sau o repriză de zece minute de exerciții, mișcarea este sănătoasă și te poate ajuta să scapi de gândurile negre. 

Anxietatea în timpul sarcinii

Dacă depresia postpartum și efectele pe care le poate avea asupra sănătății mintale a mamelor după naștere au început să fie cât de cât cunoscute, anxietatea perinatală este un termen cu care suntem mai puțin familiarizați. În cazul în care te confrunți, în timpul sarcinii, cu simptome precum durerile de cap, neliniște sau chiar atacuri de panică, ai putea suferi de anxietate perinatală.

Date recente arată că femeile însărcinate sau care au născut de curând au căutat frecvent acest termen pe Internet, căutările pentru „anxietate de sarcină” înregistrând o creștere de 73% în noiembrie 2020. Pentru femeile care simt că ar putea suferi de anxietate perinatală, există mai multe modalități prin care aceasta ar putea fi combătută. În afară de remediile pe care le poți practica acasă, cum ar fi exerciții de respirație, activitate fizică (moderată) și cultivarea unor pasiuni (decât să petreci timp pe grupurile de mame de pe Facebook, mai bine explorezi hobby-uri pentru care n-ai avut timp înainte de concediul prenatal), poți apela și la ajutorul unui psihoterapeut.

Au trecut mai bine de doisprezece ani de când problemele cele mai mari din lume erau pentru mine alăptatul, pompa de lapte care trebuia sterilizată piesă cu piesă după fiecare utilizare și căratul căruciorului pe scări (stăteam la ultimul etaj al unui bloc de patru etaje, fără lift, și zilnic trebuia să car în sus și în jos ditai căruciorul). Multe s-au schimbat între timp în viața noastră, și nu au devenit neapărat mai ușoare. Dar dacă aș putea să mă întorc în timp, i-aș spune Crinei de atunci: „Pentru Ana ești cea mai bună mamă din lume. Ea nu cunoaște alte mame și crede că te descurci excelent. Așa că trage aer în piept și ai încredere în copilul tău! Și, mai ales, în tine! Ca să te poți bucura de tot ce va veni frumos în viața voastră!”.

Citește și:

Confesiunea unei mame care a născut în plină pandemie: ”Soțul meu și-a văzut copilul pentru prima dată, ieșind pe poarta maternității”

Cum ar trebui să reacționeze părinții la presiunea celor din jur și la sfaturile nesolicitate

Author(s)

  • Crina Alexe

    redactor-șef Thrive Global România

    După 17 ani ca jurnalist la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie și în care a intervievat mulți oameni interesanți, care i-au împărtășit poveștile lor pline de inspirație, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită. Mai ales că rutina la locul de muncă este calea sigură spre plafonare, ca să nu zicem burnout. Așa că s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, alături de care speră să inițieze conversația pe plan local despre burnout și epuizare, despre cum pot fi ele combătute și, nu în ultimul rând, despre curajul de a ne accepta vulnerabilitățile. Așadar, trimiteți-i opiniile și sugestiile voastre pe aceste teme pe adresa [email protected]. Keep thriving!