În următoarele 5 minute vei afla:

– Care este regula celor 2 minute atunci când vrei să-ți menții concentrarea.
– Ce menire simte că a primit în viață.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Lavinia Țânculescu: Faptul că mi s-a mai dat încă o zi de trăit, pentru care sunt recunoscătoare. 

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

: Fac o listă cu toate lucrurile pe care le am de făcut. În mod ideal, le atașez și un timp de execuție și apoi mă apuc de ele, în ordinea urgenței și importanței. Lista stă mereu la vedere, ca să-mi dea imbold dacă tind să mă lenevesc sau să pierd din atenție elemente din aceasta.

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

LȚ: Permanenta legătură cu Dumnezeu, cu mine însămi și cu ceilalți. 

TG: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

LȚ: Dorm. Mă uit la un film ușor, citesc, ascult o predică sau o rugăciune cântată.

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

LȚ: Le observ, mă întreb dacă vor să-mi spună ceva anume și, apoi, le las să treacă. Nu prea sunt optimistă, dar mă păstrez pe linia de plutire, amintindu-mi că viața mi-a fost dată ca un pământ în arendă, că mi-au fost dați niste talanți (talente), pe care trebuie să-i înmulțesc și că, la un moment dat, voi fi întrebată de toate acestea.

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

LȚ: Când începe să mă doară capul sau să plâng facil. Nu mi se întâmplă prea des, dar e un semn că trebuie să o las mai moale. 

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cea de la 20 de ani?

LȚ: Să nu pierzi timpul vieții tale cu promisiuni deșarte din partea altora. Să te bazezi pe promisiunile pe care ți le poți face tu și să te ții de ele. 

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

LȚ: Mă gândesc mereu că și ei sunt copiii unor părinți care s-au chinuit cu ei, care au avut neajunsuri, lipsuri și dificultăți. Și mai ales, mă forțez uneori, alteori este extrem de simplu, să văd chipul lui Dumnezeu în fiecare dintre oamenii pe care-i întâlnesc. Căci, în fiecare dintre oameni, Dumnezeu a lucrat, într-un fel minunat, viața.

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

LȚ: Am învățat tehnici mici, dar foarte eficiente, de tipul: sarcini de două minute pe care le fac rapid, ca să mai eliberez din agendă, sau activități mai complexe pentru care îmi aloc calupuri de 20 de minute neîntrerupt să le fac. Cert este că, dacă aloci timp și spațiu în mod exclusiv, respectiv dedicat, fiecărei activități, aceasta iese mult mai bine decât dacă faci sau te gândânești la mai multe lucruri în același timp.

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

LȚ: Seria de șase cărți ale Sfântului Paisie Aghioritul, aparute la Editura Evanghelismos, 2003.

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

LȚ: Au existat mai multe. Câteva dintre ele nu foarte plăcute. Alegerile, însă, au fost necesare și le-am făcut și am învățat din ele, în mod evident.

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

LȚ: Simt că eșuez zilnic în diverse aspecte. Dar, pentru mine, contează mai mult să nu cad în deznădejde, să mă ridic și să merg înainte, așteptându-mă că voi cădea din nou. Și iar mă voi ridica. 

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

: Rugăciunile de seară. 

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

LȚ: Cel mai puternic citat al vieții mele este cel din capitolul 13, despre Dragoste, din Epistola 1 către Corintei a Sf. Apostol Pavel: „1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. /2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. /3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. / 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. /5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. /6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. /7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. /8. Dragostea nu cade niciodată”.

Lavinia Țânculescu este doctor în psihologie, cadru didactic asociat în cadrul SNSPA – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, unde predă cursurile de Diagnoză organizaţională şi Econometrie și Lector în cadrul Facultății de Psihologie a Universității Hyperion. Este psihoterapeut independent de orientare analitică și supervizor, psiholog clinician principal şi specialist în psihologia muncii și organizațională, coach acreditat ICF, consultant senior în domeniul capitalului uman și psihologiei industriale și organizaționale. 

Citește și: 

Maria Coman, jurnalist de televiziune: ”Oamenii nu sunt fundamental răi”

Șerban Pavlu, actor: ”Suntem rodul drumului nostru prin viață”

Author(s)

  • Crina Alexe

    redactor-șef Thrive Global România

    După 17 ani ca jurnalist la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie și în care a intervievat mulți oameni interesanți, care i-au împărtășit poveștile lor pline de inspirație, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită. Mai ales că rutina la locul de muncă este calea sigură spre plafonare, ca să nu zicem burnout. Așa că s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, alături de care speră să inițieze conversația pe plan local despre burnout și epuizare, despre cum pot fi ele combătute și, nu în ultimul rând, despre curajul de a ne accepta vulnerabilitățile. Așadar, trimiteți-i opiniile și sugestiile voastre pe aceste teme pe adresa [email protected]. Keep thriving!