În următoarele 3 minute vei afla:
– De ce ar tăcea Șerban dacă s-ar putea întâlni cu sinele său de la 20 de ani.
– Ce meserie ar fi avut Șerban dacă nu făcea actorie.
Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?
Șerban Pavlu: Dorința de-a ajunge la teatru, zâmbetul copiilor sau micul dejun ar fi răspunsul scurt. Realitatea este că, atunci când am trecut de 40 de ani, am început să apreciez altfel toate lucrurile din jur și ce mi-a oferit viața. Sunt înconjurat de foarte mulți oameni și de foarte multe lucruri care-mi fac plăcere. Așa că suma lor mă face să mă dau jos din pat: o zi de filmare, chiar și una care-ncepe la cinci dimineața, iarna. Îmi place să petrec timp cu colegii, cu copiii mei, așa că-mi încep ziua gândindu-mă la lucrurile plăcute.
TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?
ȘP: Încă nu știu. Încerc să pun pe primul loc munca, dar de cele mai multe ori munca mea nu este un job anost sau istovitor, menit să-mi asigure venitul și atât. Este, mai degrabă, modul meu de a mă exprima artistic. În cadrul muncii mele, am pus deseori pe primul loc proiectele pe care le consider importante, chiar dacă sunt în detrimentul părții financiare. “Coriolanus“, după William Shakespeare, de la teatrul Bulandra, a avut prioritate absolută și mi-am modelat programul după repetiții, chiar dacă nu era principala mea sursă de venit.
TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?
ȘP: O viață mai bună decât ce? Decât cea din prezent? Este dificil să vorbești despre asta acum, când există oameni care n-au ce pune pe masă, sau o locuință, sau cum să acopere studiile pentru copii. De aceea, mi-e greu să vorbesc despre ”cheia succesului”, dar cred că este important să fii în acord cu tine însuți și să-ți placă ce faci.
TG: Când simți că ești prea stresat sau prea copleșit de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?
ȘP: Uneori, mă ajută să alerg în parc. Alteori, îmi imaginez situații îngrozitoare prin care au trecut oameni în istoria recentă, îmi imaginez anii de după război și asta mă face să-mi dau seama că sunt înconjurat, de fapt, de lucruri bune.
TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?
ȘP: Fără să fiu un pesimist pur sânge, în ultimii ani am început să fiu mai puțin exaltat și nu văd mereu doar soare și zâmbete, mă mai năpădesc gândurile negre. Odată ce vin copiii, dezvolți tot felul de spaime și n-am găsit încă metoda să le alung. Nici nu încerc să scap artificial de ele, nici când apar fără să fie provocate de ceva anume.
TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?
ȘP: Pierderea apetitului, nu mai găsesc împlinire sau plăcere. Când mă duc spre teatru și n-am nicio tresărire la ideea că voi juca în fața publicului, e clar că am de-a face cu un moment în care am exagerat.
TG: Ce sfat ți-ai da ție, cel de la 20 de ani?
ȘP: Ce bine-ar fi dacă eu, cel de-acum, aș putea să-l țin de mână pe eu, cel de la 20 de ani. Acel tânăr necopt, care n-a mers mult pe drumul vieții. Nu cred că i-aș spune ceva. Ce să-i spui?! Orice i-ai spune, nu te-ar asculta. ”Nu fuma!”, asta i-aș spune. Sau să încerce să-și păstreze intactă sănătatea. L-aș privi, aș clătina din cap, i-aș zâmbi și aș trece mai departe. De fapt, suntem rodul drumului nostru prin viață.
TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.
ȘP: La un moment dat, am început să ascult mai mult și mai atent. Suntem atât de plini de propriile neliniști, frustrări și temeri, încât ne tot punem pe noi înșine în pagină. De multe ori, nu-i mai ascultăm cu adevărat pe ceilalți. Când începi să asculți, și nu e ușor, de multe ori îți vine să râzi de propriile probleme.
TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?
ȘP: Există o anumită dificultate în ultimii ani. Sunt toți stimulii din exterior: telefonul, Facebook-ul, mesajele. Dar există și interesul meu în multe direcții. Vreau să citesc ceva, vreau să mă-ntâlnesc cu un prieten, vreau să discut despre un nou proiect, mă concentrez și pe proiectele la care deja lucrez, trebuie să-nvăț textul pentru o filmare. Aici apare o problemă de concentrare și fac anumite exerciții pentru a scurta timpul necesar pentru a intra în starea de concentrare necesară, de exemplu, unui spectacol.
TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?
ȘP: Sunt foarte recunoscător cărților pe care le-am citit, iar în perioada asta am avut răgaz și pentru lectură. Deși, cine citește citește constant. Poți sacrifica cinci sezoane de serial și să citești două cărți în schimb. Citesc atât lucruri noi, cât și cărți pe care le-am citit când eram puști și acum vin cu noi înțelesuri. Viața mi-a schimbat-o nu o carte, ci suma cărților citite. Lumea mi-a vorbit mie prin cărți, le-am descoperit repede și cred că, dacă nu făceam teatru, mi-ar fi plăcut să scriu.
TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?
ȘP: Există multe momente de cotitură de care nu ne dăm seama decât atunci când privim retrospectiv. Când am terminat Facultatea de Teatru și Film, iar un tânăr actor are șanse foarte mici să câștige bani din meseria asta, am participat la un concurs pentru poziția de DJ la un radio important din București. Angajau doi oameni, nu știu câți au aplicat, dar eu am fost unul dintre cei aleși. În perioada de pregătire, am dat concurs și pentru postul de actor la teatru și l-am luat. Nu mergea să le fac în paralel, pentru că eram la început cu ambele. A trebuit să aleg. A fost un moment de cotitură, pentru că șansa să te dezvolți, atât financiar, cât și profesional, erau reale în zona privată. Mi-a fost greu să renunț și pentru că lumea radioului mă interesa, dar am simțit că, dacă nu fac teatru, nu voi putea niciodată să văd ce actor urma să devin, așa că m-am dus la teatru pe un salariu mizerabil.
TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?
ȘP: Eșecul face parte din meseria asta. Nu știu să definesc succesul, însă eșecul e mai ușor de pus în termeni pământești: premiera unui spectacol la care repeți de ceva vreme îți cam arată dacă e un spectacol bun sau un eșec. Am jucat în multe spectacole proaste și consider că am traversat momente de eșec dureroase, pentru că un spectacol prost poate să se joace multă vreme, deși simți că nu este ceea ce ți-ai dorit. Artistic vorbind, caut să fac mai bine, să mă concentrez mai mult. Se-ntâmplă și la casting-urile pentru care te pregătești și nu le iei. E important să nu lași eșecul să te afecteze atât de mult încât să fii mai prost data viitoare, ci mai bun și mai hotărât. Eșecul te poate ambiționa.
TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?
ȘP: Mă spăl pe dinți și citesc un pic.
TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.
ȘP: Nu-mi amintesc un citat care să mă motiveze, nu-mi conduc viața după o direcție atât de constantă, încât să poată fi ilustrată de un citat.
TG: În ce momente ți-a folosit empatia și cum o cultivi?
ȘP: E greu de vorbit despre empatie fără să te lauzi, dar o anumită formă de empatie este un fel de simț special, pe care ar trebui să-l aibă fiecare actor. Empatia, în viața reală, apare când începi să-i asculți pe ceilalți mai atent. Când vocea celuilalt te atinge, te și schimbă.
Șerban Pavlu este actor de teatru și film. A absolvit UNATC Ion Luca Caragiale, la clasa lui Alexandru Repan. A jucat în multe producții din Noul Cinema Românesc și în serialul HBO “Umbre”. Face parte din echipa de șapte actori români care au creat “Discutabil”, primul serial online din izolare, despre criza creată de coronavirus.
Citește și: