În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce sunt constelațiile familiale.
– De ce e important să-ți asculți corpul.


Povestea mea începe cu un episod de anxietate într-un miez de vară, acum doi ani, care s-a lăsat cu somatizari, frici, care mai de care mai prăpăstioase, depresie și tot tacâmul. Momentul a coincis cu o colică renală, care a venit la pachet cu dureri foarte greu de suportat. După cum urma să aflu mai târziu, corpul meu a reacționat așa din cauza bagajului emoțional reprimat: asta influențează totul, de la gânduri și temeri nesemnificative, pâna la cele mai întunecate. Când am înțeles că mă aflu într-un impas, primul lucru pe care l-am făcut a fost să cer ajutor familiei, apoi specialiștilor.

Primul pas spre vindecare

Călătoria spre vindecare a început cu experiența primului psiholog, apoi am recurs la diferiți terapeuți, bioenergeticieni, numerologi, preoți, astrologi, am practicat și tehnici yoga… Ce mai! Am încercat totul, cum ar face oricine într-un moment de cotitură, însă cu fiecare încercare am descoperit fie că terapeuții (sau metodele de terapie și de autocunoaștere practicate de ei) nu erau compatibili cu mine, fie erau nepricepuți. Aș putea să povestesc mai multe pe acest subiect, însă din moment ce sunt oameni care și-au găsit alinarea la ei, mă voi rezuma la atât.


Ideea este că, la începutul acestui an, când luptam în continuare cu anxietatea și, bineînțeles, cu o ”frumoasă” depresie, mă simțeam vlăguită de puteri, trăiam stări de nedefinit, senzații în corp, mă cuprindeau temerile și gândurile negative și aveam tendința să distorsionez realitatea, care-mi devenea din ce în ce mai apăsătoare. Însă ceea ce nu știam era că, odată ce mă hotărâsem să găsesc o soluție, primul pas spre vindecare fusese făcut.

Cum am învățat să spun ”DA!”

Într-o zi, am descoperit din întâmplare pe Facebook pagina terapeutului Anca Maftei, care propunea un program de vindecare numit ”Reset”. Deși căutările mă extenuaseră și simțeam că totul în interiorul meu se prăbușise, o fărâmă din intuiția mea striga în mine, spunându-mi să încerc acest program. Am rămas profund impresionată atât de eficiența metodei, cât și de căldura terapeutei, de calmul, de răbdarea de care a dat dovadă cu fiecare participant în parte.

Tot ceea ce învățam era complet nou și, încet-încet, am început să simt cum lucrurile se schimbă în bine. Dar tot nu mă simțeam suficient de puternică încât să-mi iau inima în dinți și să-mi fac curajul de a povesti prin ceea ce trec. Însă am fost îndemnată cu căldură să nu mai lupt, să nu mai rezist, ci pur și simplu să spun DA. Să spun DA tuturor gândurilor, tuturor fricilor, să accept toate stările fizice prin care trec.

Sceptică din fire, am întrebat terapeutul: ”Cum sa spun da?!”, iar ea mi-a explicat că această afirmație e cel mai simplu și mai firesc lucru și m-a încurajat să lucrez cu mine. În timp, am învățat să fac pace cu mine, cu anumite evenimente prin care am trecut, dar și cu modul în care somatizez anxietatea. Și, spunând DA, am început să-mi gestionez atât mintea, cât și corpul, cu mai multă naturalețe.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


În mijlocul furtunii

Ulterior, am aflat de la Anca Maftei și de Constelațiile familiale, o metodă care susține că există anumite dinamici și pattern-uri psihologice inconștiente, provenite din familie și transmise de la o generație la alta. Acestea pot avea o influență puternică asupra prezentului, manifestându-se, de exemplu, prin anumite credințe despre lumea din jur sau prin imaginea pe care o ai despre propria persoană. Dinamicile, deși inconștiente, pot da naștere unor conflicte interioare sau cu cei din jur, te pot face nefericit sau te pot limita, nepermițându-ți să te dezvolți la adevăratul tău potențial. Și am aflat că pot să recurg la această metodă de vindecare și online.

La momentul respectiv mă aflam în nordul Italiei cu serviciul și eram cotropită de o problemă nouă, care urma să întoarcă lumea cu susul in jos, adică apariția virusului COVID-19. Pandemia era instalată agresiv pe teritoriul Italiei, unde toată lumea era dominată de panică. Și, tot atunci, am aflat că tatăl meu e la spital în stare gravă și nu se știa dacă va supraviețui. Mama era singură în România, iar eu eram în imposibilitatea de a mișca un deget.

Constelațiile familiale, calea spre vindecare

Simțeam că o voi lua razna, din cauza tuturor problemelor cumulate am ajuns să intru în panică și am decis să încerc o ședință de constelații familiale online. Din întâmplare, urma să se desfășoare un workshop chiar în aceeași zi.


Prima experiență cu constelațiile familiale online a avut și are în continuare un efect de transformare și de vindecare. De fapt, a fost mai mult decât atât, îmi asum să spun că a avut un rol salvator. În acea zi, am lucrat pe relația cu părinții, și, în special, pe relația cu tatăl meu. Cuvintele sunt de prisos, însă atunci a avut loc un moment revelator și, pe parcursul celor două ore, am simțit cum dispăreau de pe umerii mei greutățile purtate de-a lungul anilor, anxietatea se topea, precum și emoțiile de neputință sau de durere.

Atunci am înțeles că locul în care mă aflu e cel mai bun pentru mine în acel moment, mi-am rezolvat problemele legate de tatăl meu (la momentul respectiv, aveam impresia că nu-l voi mai putea vedea să-i spun tot ce aveam de spus, deși situația lui s-a ameliorat ulterior), de mama și de familia mea.


Pentru mine, constelațiile au fost și sunt o terapie foarte profundă și revelatoare, care mă ajută, iar procesul de vindecare abia a început. Ulterior, am participat și la alte workshop-uri de constelație familiala online pe diferite teme, de la gestionarea emoțiilor până la probleme specifice, precum divorțul (sau iminența divorțului), conflicte în
familie, probleme în viața sentimentală, în rolul de părinte, acceptarea unor pierderi (doliu, infertilitate, șomaj, pierderea prestigiului social), depășirea tendințelor autodistructive (adicții și tipare comportamentale negative repetitive), depășirea sentimentului de neîmplinire personală, singurătatea în doi, teama de a fi tu însuți etc.


Partea bună e că aceste constelații familiale online oferă posibilitatea de a fi efectuate acasă, în intimitatea căminului și nu este neapărat necesar să vorbești sau să te destăinui. Îți poți păstra anonimatul. Tot ce trebuie să faci este să alegi măcar odată pentru tine, pentru sufletul, inima și
corpul tău și să-ți spui DA!

Citește și:

Cum m-am vindecat de anxietate în 6 pași

Legătura neașteptată dintre anxietate și zona în care locuiești