În următoarele 6 minute vei afla:
– Ce înseamnă să fii propriul tău trib.
– De ce ne ferim de eticheta de singuratic.
Fiecare dintre noi – indiferent dacă suntem într‑o relaţie sau nu – se va simţi singur la un moment dat în viaţă. Singurătatea este un fenomen universal. Dar ce anume este ea? În general, sentimentul de singurătate vine dintr‑o lipsă a sprijinului social. Este o reacţie emoţională inconfortabilă și neplăcută la izolare și oglindește discrepanţa dintre nivelul de contact social pe care îl dorește cineva și nivelul de contact social de care are parte. Singurătatea este sentimentul opus mulţumirii sufletești simţite în solitudine. Ea este un fel de durere socială; o nevoie neîmplinită; un sentiment de neliniște generat de o absenţă a legăturilor sociale.
Singurătatea este o gaură goală, care poate fi umplută doar cu o anumită conexiune, fie ea o conexiune cu ceilalţi sau o conexiune cu sine însuși. În schimb, timpul petrecut în solitudine poate fi exact opusul, el creând un spaţiu mult dorit, într‑o lume care e „mereu ocupată“. Așadar, în solitudine se poate găsi mângâiere, în schimb singurătatea este, în general, o experienţă mai dureroasă. Ironia e că progresele tehnologice ne‑au oferit posibilitatea de a ne satisface diverse nevoi fără să fie nevoie de interacţiune umană – sau cu o minimă interacţiune. În mod paradoxal, avem capacitatea de a ne conecta cu reţele sociale mult mai mari. În acest fel, conexiunea digitală sporită ne poate conduce de fapt la o conexiune umană mai mică, provocându‑ne o mai mare singurătate în ciuda sporirii conexiunii virtuale.
Extrovertire vs introvertire
Extravertiţii îndrăzneţi și sociabili se bucură din plin de o viaţă socială bogată și variată și le place să fie în centrul atenţiei. Spre deosebire de ei, introvertiţii sunt mai rezervaţi, liniștiţi și contemplativi, dedicându‑și timpul solitudinii sau împărţindu‑l cu grupuri mici de prieteni apropiaţi. Ambiverţii se situează la mijloc între cele două tipuri de oameni, iar flexibilitatea lor socială îi face să se simtă la fel de confortabil cu sau fără oameni în jur și capabili să asculte și să vorbească în egală măsură.
Ambiverţii nu au neapărat o preferinţă pentru a‑și îndeplini sarcinile singuri sau în grup, sau poate că înclină ușor spre una sau cealaltă dintre variante, așa că pot să se simtă confortabil în majoritatea mediilor sociale, chiar și în cele foarte aglomerate, dar cu toate astea să se simtă epuizaţi dacă sunt înconjuraţi constant de alţi oameni și să caute frecvent solitudinea ca modalitate de a‑și încărca bateriile. Se pot bucura să fie din când în când în centrul atenţiei, dar nu pentru multă vreme.
Însă a fi introvertit înseamnă mult mai mult decât a fi timid sau a alege un mod de viaţă solitar. De fapt, doar introvertiţii de un anumit tip sunt timizi, anume acei introvertiţi în cazul cărora anxietatea și un sentiment al penibilului îi face să prefere solitudinea sau grupurile sociale mici. Ceilalţi introvertiţi sunt fie oameni rezervaţi, al căror mod de a acţiona este caracterizat de un ritm mai lent, fie visători ori gânditori, dar tendinţele și preferinţele lor nu sunt fixe.
Susan Cain, autoarea americană a bestsellerului Linișteee! Puterea introvertiţilor într‑o lume asurzitoare, descrie diferenţa dintre extravertiţi și introvertiţi într‑un discurs TED Talk susţinut în 2012: „[Introversiunea] e diferită de timiditate. Timiditatea are legătură cu frica de a nu fi judecat de societate. Introversiunea are legătură mai mult cu felul în care reacţionezi la stimulare, inclusiv la stimularea socială. Extravertiţii au nevoie de niveluri mari de stimulare, în vreme ce introvertiţii se simt cel mai bine atunci când se află într‑un mediu mai liniștit, în care totul este la o intensitate mai mică. Nu tot timpul – aceste lucruri nu sunt absolute – dar în mare parte din timp.“ Însă mai întâi trebuie să știm și să înţelegem ce zonă de stimulare e potrivită pentru noi.
E util să‑ţi cunoști propriul temperament, să știi unde anume te încadrezi în spectrul introvertit/ extravertit și de câtă stimulare ai nevoie pentru a fi energizat și nu epuizat. Cei care adoptă modul de viaţă honjok știu deja că timpul petrecut în solitudine îi încarcă cu energie.
Eticheta de singuratic
Honjok este o contopire a cuvintelor „hon“ (singur) și „jok“ (trib), așa că adesea se face referire la el prin termenul de trib „singuratic“ – termen care ar putea părea contradictoriu, dat fiind faptul că un trib constă din mulţi oameni, nu dintr‑unul singur.
Într‑adevăr, termenul de trib se referă la o comunitate sau o familie în cadrul căreia există o legătură de un anumit fel, și deși aceasta ar putea părea ceva în contradicţie cu eticheta de „singuratic“, cei care aparţin culturii honjok au în comun dorinţa de a‑și rezerva timp pentru ei înșiși și a trăi o viaţă în care solitudinea e dorită și celebrată, nu combătută și respinsă. Acest element pe care-l au în comun face ca ei să reprezinte un trib. Așa că, deși acești honjok aleg să trăiască singuri, ei împărtășesc dorinţa aceea cu mulţi alţii asemenea lor.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Și, cum ei sunt din ce în ce mai numeroși acum, tribul lor crește, astfel încât s‑a ajuns ca acum să fie mai multe gospodării de o singură persoană în Coreea de Sud decât gospodării cu familii. În consecinţă, conotaţiile negative ale etichetei de „singuratic“ sunt în contradicţie cu esenţa mai pozitivă a ceea ce înseamnă să fii honjok.
Dependența
Un mod de a defini mai bine relaţia ta cu solitudinea constă în a căuta să‑ţi dai seama dacă ești în general mai degrabă dependent, independent sau interdependent? Te bazezi mult pe ajutorul celorlalţi? Ai ajuns să fii dependent de compania oamenilor? Ai tendinţa de a pune nevoile tale mai presus de ale celorlalţi sau invers? Poate că ai nevoie să te simţi necesar celorlalţi?
Dacă ultima afirmaţie e adevărată, s‑ar putea să ai unele tendinţe spre codependenţă, ceea ce ar putea influenţa modul în care te simţi când ești singur, fără nimeni în preajmă care să aibă nevoie de tine. Dacă te simţi vinovat pentru că petreci timp singur fiindcă te gândești că cineva, undeva, ar putea avea nevoie de tine, amintește‑ţi că nu abandonezi pe nimeni ca să petreci timp cu tine, ci poate că, dimpotrivă, eliberezi acele persoane.
Dependenţa de ceilalţi mai poate fi rezultatul plictiselii, al faptului de a nu ști cum să te distrezi singur. Se poate, de asemenea, să te simţi mai în siguranţă atunci când ești cu alţii fiindcă așa poţi să fugi de anxietate sau de sentimentul că ești lipsit de valoare. Drept urmare, e posibil să cauţi validare și aprobare din partea celorlalţi și să te simţi incapabil de a‑ţi oferi singur aprobarea de care ai nevoie.
Poate că ai petrecut atât de mult timp în compania altora încât te‑ai obișnuit cu asta. E un fapt des întâlnit. Și chiar dacă la început ţi se va părea dificil să fii singur, dificultatea poate fi depășită fără probleme dacă faci pași mici și aloci 10–20 de minute în fiecare zi solitudinii, umplându‑ţi timpul cu activităţi plăcute.
Cu cât petreci mai mult timp în solitudine fără să te simţi singur, cu atât ţi se va schimba mentalitatea; căile neuronale din creier se vor modifica și, în consecinţă, se vor modifica și sistemele tale de credinţe, astfel încât vei ajunge să vezi timpul petrecut în solitudine ca pe o experienţă pozitivă, nu ca pe una negativă.
A trăi pe cont propriu
Un alt aspect legat de modul în care singurătatea ne influenţează viaţa îl reprezintă aspectul practic. De exemplu, finanţele, călătoriile și mâncatul în oraș reprezintă activităţi adesea destinate cuplurilor și familiilor. Între timp, participarea la petreceri poate de asemenea să pună unele probleme, dacă ești lipsit de partener sau parteneră. Când te duci neînsoţit la petreceri, ai, poate, senzaţia că vei avea constant de‑a face cu încercările prietenilor de a‑ţi face cunoștinţă cu alte persoane care au venit și ele neînsoţite. În acest caz, ai putea apela la un prieten sau prietenă care să te însoţească, spre exemplu.
Problema cu eticheta de singuratic este că, deși e doar o etichetă, ne poate opri din explorarea Sinelui nostru autentic și a viselor noastre. Stilul de viață honjok ne invită să nu ne lăsăm limitați de modul în care am putea fi judecați, iar dacă așa simțim, să ne oprim asupra sentimentului de solitudine, să reflectăm la cine suntem noi în afara normelor culturale și sociale stabilite, la frumuseţea solitudinii și la profunda împlinire care vine din a investi în propria noastră viaţă.
Articolul conține fragmente din cartea Honjok. Arta de a trăi singur de Francie Healey, volum apărut la Editura Litera în 2021.
