În următoarele 6 minute vei afla:
– De ce e important să definești exact ce înseamnă, pentru tine, sărăcia.
– Ce simte un copil când părinții sunt permanent stresați că au probleme financiare.
Mă fascinează un studiu derulat în urmă cu niște ani de către o companie americană de asigurări de viață. Rezultatul e năucitor: 60% dintre cei care au răspuns la sondaj, persoane cu vârsta cuprinsă între 44 și 75 de ani, au declarat că se tem mai mult să rămână fără o sursă de bani decât de moarte. Mi-am reamintit rezultatele studiului după ce am citit un altul, numit ”Lumea copiilor”, parcă și mai îngrijorător, de aici, de la noi. Profesorul de sociologie Sergiu Balțătescu, de la Universitatea din Oradea, co-autor al studiului, declara pentru o televiziune națională că răspunsurile copiilor arată că, în proporție de 75-80%, copiii din România sunt mulțumiți de lucrurile pe care le au, însă aproape un sfert dintre ei sunt adesea sau tot timpul îngrijorați în legătură cu banii pe care îi are familia.
Gradul de îngrijorare este mai mare la copiii cu vârste mai mici, opt ani, în timp ce copiii mai mari, de 10-12 ani, încep să fie mai puțin preocupați de situația financiară a familiei. Cel mai probabil, odată cu intrarea în adolescență, copiii noștri încep să vadă ceva ce ar trebui să observăm și noi: de cele mai multe ori, teama de sărăcie este o proiecție.
Ne e teamă că vom rămâne fără bani… cândva.
În general, tabloul din familie este clasic: părinții stau de vorbă la masa din bucătărie și discută despre ceea ce se tem că s-ar putea întâmpla (pierderea locului de muncă este una dintre realități, accentuată de situația creată de pandemie). Copilul aude discuția și preia teama. Dacă subiectul banilor este unul tabu (și încă este, în multe familii) se va feri să pună întrebări și va internaliza teama.
Un copil mai mare, intrat deja în perioada de revoltă tipică adolescenței, ar putea să-și spună: ”Mereu au aceleași discuții, dar de fapt avem tot ce ne trebuie. Așa sunt ai mei, mereu fricoși când vreau să ies, să plec singur/ă la mare sau când am un test!”. Poate că, de această dată, copiii noștri mai mari chiar au dreptate!
Frica de sărăcie este una dintre cele mai distructive și greu de gestionat dintre fricile umane. Vine la pachet cu sentimentul de neputință, umilință și frică de judecată, cu teama de eșec personal și consecințe asupra calității vieții celor care depind de noi. În studenție, a nu avea bani era aproape amuzant. Dintre toate perioadele din viața unui om, acei primi ani ai maturității sunt cei care ne permit să nu avem bani. Ne pregătim pentru belșugul care va urma (părinții ne susțin încă, suntem work in progress), iar celebrele felii de parizer prăjite nu spun nimic despre statutul nostru. Nu încă. Setarea e simplă: ne pregătim pentru succes, ne lăudăm cu greutățile vieții semi-independente, camerele de cămin conferă un soi de sentiment de apartenență la penuria temporară (întreruptă de pachetele de acasă), viața e mai mult despre ce cărți citim, ce haine purtăm, ce muzică ascultăm și mai puțin despre câți bani avem. Odată terminată facultatea sau alte forme de copilărie prelungită (masteratul, de exemplu), gata, suntem oameni mari și am face bine să avem succes. Uităm, însă, că suntem și vom fi mereu work in progress.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Și dacă am rămas fără bani acum?
Eu nu cunosc pe nimeni, în jurul meu, care să fi murit efectiv de foame. Însă cunosc mulți oameni care au trecut prin perioade dificile din punct de vedere financiar. Iar punctul comun pe care l-am observat la ei, dar și la mine, personal, a fost adaptabilitatea. Perspectiva de a rămâne fără resurse e, cumva, mai dificilă decât a rămâne, efectiv, fără resurse. Cam ca la dentist: perioada din sala de așteptare creează o anxietate mai crescută decât tratamentul efectiv, care a) se realizează cu anestezie, b) duce la ceva bun (vindecare).
În momentul în care te trezești efectiv fără resurse, treci la acțiune și cauți soluții. Poate vei accepta un job mai prost plătit sau o poziție inferioară celei de dinainte (care vine la pachet cu mai mult timp liber sau cu mai puțin stres). Poate îți vei da șansa să pui în practică o idee mai veche (cu condiția să ai sprijin financiar din partea familiei sau rezerve de bani). Cel mai puțin probabil este să mori de foame, atâta timp cât ai disponibilitate să găsești o soluție.
Cum problema este, însă, mai complicată și mai amplă decât pare (cine s-a calmat vreodată, pentru că altcineva i-a spus ”calmează-te!”, a găsit soluția, bravo!), am invitat-o pe Alina Boroș să ne explice cum se vede prin ochii psihoterapeutului:
”Îmi amintesc cât de fascinată eram de poveștile bunicilor și străbunicii mele despre război, stil de viață, supraviețuire. Îmi era foarte greu să-mi imaginez cum este să mănânci scoarță de pe copaci, să mănânci o dată pe zi și atunci mămăligă goală, să n-ai un capăt de ață pentru a coase hainele purtate ani de zile și de mai mulți membri ai familiei. Eram prea mică pentru a înțelege, dar poveștile lor mi-au rămas întipărite în minte. Sunt născută în 1981, am prins câțiva ani de comunism, și-mi aduc aminte de cozi, de luat pâine pe cartelă, de alții care aveau, de discuțiile dintre părinții mei. Nu-mi aduc aminte să fi suferit de foame, părinții mei au avut grijă de asta, dar în mintea mea începuse să prindă contur ideea de sărăcie.
Nu avem, înseamnă că suntem săraci.
Părea înfricoșător, deși realist nu am fost în pericol, dar poveștile auzite și comparațiile pe care mintea mea le făcea au creat o anxietate despre ce ar putea să însemne sărăcia. În timp, am observat că percepția asupra sărăciei este foarte diferită. Pentru unii, a fi sărac înseamnă a nu avea haine de firmă. Pentru alții, înseamnă a nu avea bani de mâncare, o locuință stabilă, încălțăminte în care să nu te uzi.
Am avut și înainte de pandemie clienți care vorbeau despre frica de sărăcie, deși aveau o situație financiară stabilă și realitatea de atunci părea lipsită de pericolul sărăciei. Lucrând, am descoperit că lipsa banilor a fost asociată în perioada copilăriei cu insecuritatea, lipsa predictibilității, umilința, rușinea, o atmosferă conflictuală în casă, dependențe, agresivitate. Toate problemele familiei erau puse pe seama lipsei de bani. Era o luptă pentru supraviețuire continuă.
Și dacă înainte de pandemie în unii oameni acesta frică era adormită sau la o intensitate foarte mică ce putea fi gestionată ușor, acum lucrurile stau diferit. Pandemia a accentuat, reactivat sau, în unele cazuri, a activat frica de sărăcie. Este în regulă să ne fie frică, frica ne ajută să ne adaptăm, să ne protejăm. Este foarte important să stăm de vorbă cu frica noastră și să ascultăm ce vrea să ne spună. Dându-ne voie să privim și să ascultam frica din noi, vom înțelege de ce este acolo, intensitatea ei se va reduce și putem fi mult mai concentrați pe soluții. Este normal să nu mai vrem să suferim, să retrăim durerea experienței de a fi săraci, să fim noi părinții care văd în ochii copiilor lor suferința, amintindu-ne de propria durere din perioada copilăriei.
Amintiți-vă că, pentru copii, este mult mai important să fiți prezenți în viața lor, decât să le cumpărați lucruri. Dacă vă petreceți timpul îngrijorându-vă cu privire la ce nu aveți sau nu o să aveți, ratați prezentul, conexiunea cu voi și cei dragi vouă. Copiii voștri vor simți presiunea și vor lua asupra lor vina că există, vor crește cu credința că sunt o greutate pentru alții.
Apoi, a cere ajutor este o dovadă de asumare, de maturitate, nu de umilință sau rușine. Toți putem trece prin perioade dificile din punct de vedere financiar, nu înseamnă că am eșuat sau că nu suntem suficient de buni, înseamnă că este momentul să privim către noi perspective.
A cheltui mai puțin, a nu avea două mașini, dulapul plin de haine pe care nu le purtăm, frigiderul plin de mâncare care expiră și pe care o aruncăm nu este egal cu sărăcia, ci cu respectul față de natură și resursele ei. Din păcate, trăim într-o societate care încurajează consumul și care pune foarte mult accent pe ce avem, însă valoare unui om este dată de ceea ce face, nu de ceea ce are. Dacă am învăța asta, am fi mai blânzi cu noi și cu cei din jur și poate n-ar mai exista etichete de sărac sau bogat. Am fi doar oameni.”