În următoarele 7 minute vei afla:
– De ce ne mințim singuri.
– Care e rolul rațiunii în viața noastră.
Încă din adolescență mi-am considerat rațiunea ca find cel mai de preț aspect al ființei mele. Am avut grijă de mintea mea ca de cel mai bun prieten. Am citit mii de cărți, am dus-o constant la Centrul de excelență în filosofie, am intrat în dezbateri și am dezvoltat-o pe cât de mult posibil – doar ea era stâlpul meu, nu?! Era modul în care am învățat să depășesc vicisitudinile vieții și, mai ales, să mă apăr atunci când aveam nevoie. Și, din păcate, era nevoie des.
Odată cu trecerea timpului, rațiunea a devenit baza vieții mele și filtrul îngroșat prin care vedeam lumea și îmi trăiam zilele, până într-un punct, în care tot ea m-a adus. Cand eram în Italia cu o bursă de studii, am avut parte de primele atacuri de panică. Iată efectul folosirii constante a rațiunii în detrimentul inimii și al intuiției. Când te axezi preponderent pe raționalizare și intelectualizare (acestea fiind mecanisme de apărare ale psihicului), nu trebuie să te mire faptul că, la un moment dat, tot ceea ce ai ascuns sub preș va ieși la suprafață în diverse moduri. Pe mine durerea din planul inconștient m-a cuprins toată, odată cu acele stări intense de panică.
A fost nevoie de ani de psihoterapie și de lucru intens cu mine pentru a îmbrățișa elementele mele interne și pentru a găsi, în sfârșit, echilibrul între minte, suflet și corp.
Pentru a ne putea adapta la lumea în care trăim, avem nevoie să o vedem clar, să o înțelegem cât mai bine, să ne explicăm felul în care funcționează ea, dar și felul în care funcționăm noi și, mai ales, modul în care putem funcționa armonios împreună. Adaptarea nu înseamnă izolarea de lumea din afară, să ne separăm total, însă nici să ne pierdem identitatea încercând să corespundem unor standarde.
Astfel, pentru a putea realiza adaptarea sănătoasă la realitate, avem nevoie de rațiune. Ne ajutăm de aceasta pentru a putea preveni anumite pericole, pentru a anticipa diferite situații, pentru a lua deciziile cele mai bune, pentru a ne face planuri etc.
Însă, deși mintea ne ajută foarte mult în acest sens, tot ea este și cea care pare câteodată că ne sabotează. Când ți-e lumea mai dragă, deodată apare un gând care îți strică fericirea: ”Dacă se întâmplă…?”. Când vrei să dormi, începi să te gândești la probleme, la momente jenante sau te apuci să diseci firul în patru absolut gratuit. Mintea este cea care lucrează continuu și vrea să-și explice totul. Este ca un calculator care vrea să știe sigur, să organizeze, să structureze și să înțeleagă. Însă, realitatea nu se învârte după nevoia noastră de structură, de control, de putere sau de siguranță. Astfel, câteodată, deși are cele bune intenții, mintea noastră poate să lucreze împotriva noastră.
Iată 5 mecanisme prin care mintea ne apără, ne protejează, dar ne și distruge fericirea:
1. Proiecția
Mecanismul proiecției se referă la atribuirea în exterior a unor atribute interne. Adică, atunci când eu nu accept ceva la mine, o să-i atribui acele însușiri altcuiva, deoarece îmi este mai ușor să le fac față proiectându-le pe altcineva, în loc să le observ la mine însumi și să le integrez. Astfel, proiecția ne poate ajuta la nivel de empatie, ne ajută să ne punem în locul celuilalt, însă, câteodată, ne poate convinge să ne abandonăm pe noi înșine și astfel să-i rănim și pe ceilalți, reproșându-le ceea ce ne reproșăm nouă înșine, la nivel inconștient.
2. Negarea
După cum sugerează și numele, negarea constă în ignorarea anumitor adevăruri dureroase din interiorul nostru. Mă doare ceva, dar pentru că nu știu să gestionez durerea, o să trăiesc ca și cum n-ar exista. Ți s-a întâmplat să te doară ceva atât de tare încât să te comporți de parcă nu-ți pasă? Atunci înseamnă că mecanismul negării și-a făcut loc pentru a te ajuta să-ți procesezi emoțiile în ritmul tău.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
3. Intelectualizarea
Mecanismul prin care mintea noastră ne ajută să închidem ochii la disconfortul emoțional și ne încurajează să căutăm explicații, răspunsuri și soluții prin diferite teorii, ipoteze sau cărți se numește intelectualizare. Deși este sănătos să citim, câteodată abstractizarea excesivă poate duce la abandon de sine, astfel încât să nu ne mai asumăm propriile sentimente.
4. Gândirea dihotomică
I se mai spune și gândirea în alb și negru și se referă la îngustarea cognitivă, adică la vederea a doar două opțiuni. Pentru a ne putea adapta la realitate și pentru a ne folosi puterea creativă, este necesar să renunțăm la acest tip de gândire, deoarece realitatea este deseori mult mai complexă și e creionată în multe nuanțe de gri. Gândind că se poate doar așa sau așa, dar nu altfel, nu facem decât să ne îngustăm capacitatea de a găsi soluții.
5. Introiecția
Dacă proiecția înseamnă să oferim altcuiva atributele noastre neintegrate, introiecția înseamnă să ne atribuim nouă înșine etichetele care ne sunt puse de către ceilalți. Prezentă încă din copilărie, când credem tot ce ne spun ceilalți despre noi, ajungem să apelăm la acest mecanism inconștient chiar și ca adulți, simțindu-ne jigniți atunci când ceilalți cred lucruri negative despre noi, deoarece o parte din noi chiar le crede. Deși ne ajută să primim complimente și să ne simțim mai bine cu noi înșine, introiecția ne poate face și sensibili la critică și sensibili la părerea celor din jur.
Așadar, acestea sunt doar cinci mecanisme la care mintea noastră apelează pentru a ne proteja. Faptul că ele sunt ca un cuțit cu două tăișuri nu înseamnă că nu avem nevoie de ele. Desigur, avem nevoie de mecanismele noastre de apărare, însă este important să fim atenți la ele și să le putem elimina odată ce disconfortul emoțional a trecut. Dacă vedem totul doar prin lupa lor, ajungem să trăim mereu în gardă, ca și cum lumea ar fi un loc periculos. Dar, adevărul e că există și armonie, pace sau bucurie. Trebuie să învățăm să ne bucurăm de viață așa cum e ea: mereu surprinzătoare.