În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce e de făcut atunci când veniturile depășesc cheltuielile. 
– Care sunt palierele pe care poți face ajustări. 


Printre sutele de știri alarmante cu siguranță ai văzut și știrile legate de creșterea facturilor la gaze, la curent, a prețurilor carburanților la pompă și de aici, evident, urmează, ca un efect de domino, scumpirile produselor de bază și ale serviciilor. 

În același timp, multe locuri de muncă sunt afectate de o bucată mare de timp de pandemie și de restricții. Sunt companii care s-au închis, altele care stau deschise și funcționează cu costuri mari, având în vedere măsurile pe care trebuie să le aplice. Cât vor mai putea funcționa așa? Greu de spus. Problema este că se pierd locuri de muncă, se pierd venituri, în timp ce cheltuielile cresc și cresc. 

Cum le facem față?

Soluții ușoare nu există; dacă ar exista nu am vorbi cu îngrijorare despre creșterea facturilor și a prețurilor. Banii nu vin de pe o zi pe alta și cu atât mai mult în acest context nefericit în care ne aflăm. 

Să o luăm pas cu pas. Știu că pentru multe persoane calculul banilor pare o sarcină copleșitoare și ar evita-o cât de mult se poate. 

Poți găsi ușor scuze de genul: ”Și așa nu-mi ajung banii, ce să mai calculez?!” sau ”Eu cheltui doar pe ce trebuie, n-o să aflu cine știe ce, de ce să-mi bat capul?!”, sau ”Mai mult o să mă enervez, dacă-i calculez se înmulțesc? Sau ce?!”. Ori poți să ai o atitudine pozitivă și să încerci, pentru că n-ai nimic de pierdut, dar poate ai de câștigat.

Îți propun 3 pași pe care să-i parcurgi pentru a absorbi scumpirile fără să faci datorii:

Pasul 1. Fă o listă cu cheltuielile tale. 

Fie că o ții pe un caiet, fie într-un document Excel, fie că doar aduni toate bonurile de la cumpărături ca să obții o evidență, încearcă să înțelegi pe ce se duc banii tăi. 

Următorul lucru foarte eficient este să împarți cheltuielile pe categorii și să vezi câți bani merg pe rate la bancă, pe întreținere, pe mâncare, pe haine, pe servicii medicale, pe alte nevoi și pe distracție. La ce te ajută? 

Când se termină banii, vei ajunge în fața deciziei de a tăia din strânga pentru a plăti în dreapta, sau vei lua împrumut ca să supraviețuiești până la următorul salariu. Problema este că salariul nu crește, banii tot nu-ți vor ajunge și uite așa te vei trezi că faci un bulgăre de datorii, care va crește și nu-l vei mai putea controla. 

Nu lăsa lucrurile să ajungă într-o zonă în care pierzi controlul. Fă lista de cheltuieli, apoi fă o analiză serioasă a nevoilor și a dorințelor pe care le acoperi lunar di banii tăi, apoi decide de unde poți elimina cheltuieli inutile. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Pasul 2. Fă un buget.

Verifică totalul banilor pe care-i câștigi într-o lună. Pune pe o listă toți banii din toate sursele și fă totalul lor, așa ai suma veniturilor lunare. 

Dacă ai surse de bani care fluctuează. îți recomand să pui în calcul suma minimă pe care te poți baza. 

Compară totalul veniturilor pe care tocmai l-ai aflat cu totalul cheltuielilor. Veniturile depășesc cheltuielile? 

Dacă da, este bine, începe (sau continuă) să faci economii. Încearcă să economisești mai mult pentru a trece mai ușor peste scumpirile care se preconizează și peste perioada de iarnă cu facturi mai mari la întreținere. 

Dacă nu, înseamnă că lunar acumulezi datorii. Nu e bine deloc, ești pe o stradă care te duce într-o direcție greșită. După cum ar spune bunicii noștri, te întinzi mai mult decât ți-e plapuma și asta are întotdeauna consecințe neplăcute. Trebuie să iei măsuri rapide.

Pasul 3. Decide unde faci ajustări.

Te gândești că nu e mare lucru să iei prânzul în oraș, să-ți cumperi cafeaua în drum spre muncă, să-ți cumperi ceva de ce ți-e poftă?  Poate faci asta pentru că la fel fac și colegii tăi și ai părea sărac să-ți aduci mâncarea sau cafeaua de acasă. Ei bine, să pari bogat în timp ce sapi o groapă a datoriilor este mai rău decât două bârfe în vânt. Gura lumii nu îți plătește datoriile, așa că îți recomand să te uiți la ce contează pentru tine cu adevărat.

Când calculezi banii astfel cheltuiți într-o lună întreagă s-ar putea să te surprindă totalul. Renunță la cheltuielile inutile. Recomand să nu să-ți tai toate plăcerile, păstrează-le pe cele pe care ți le permiți.  

Taie cât e nevoie ca să faci rezerve de bani care să te ajute să treci cu bine perioada următoare, fără să acumulezi datorii, eventual chiar să mai închizi din datoriile pe care le ai. 

Știu că nu e deloc plăcut să-ți tai uneori chiar de la zona de nevoi. Totuși este o soluție bună pe termen scurt. Dacă tot trebuie să strângi cureaua poți să o faci inteligent urmând pașii de mai sus, astfel tai cheltuieli de acolo de unde te afectează mai puțin. 

Relația cu banii este personală, așa că-ți recomand să aplici acești pași în contextul tău personal.

Citește cât mai multe articole și cărți de educație financiară. Găsește modul tău de a aplica câte o idee din tot ce citești, cu pași mici și cu multă voință, în timp vei câștiga o liniște financiară care merită investiția ta de timp. Să fiți bine!

Citește și:

5 mituri despre bani demontate de un expert financiar

Starea de bine financiară pe care poți să o atingi și tu

Author(s)

  • Anamaria Ciuhuță 

    Expert financiar Thrive Global România

    Cu o experiență de 20 de ani în domeniul financiar bancar, este trainer de peste 12 ani, la care adaugă experiența de blogger, speaker, realizatoare de emisiuni TV live, antreprenor și mamă. Iubește oamenii pozitivi, copiii, cărțile, pisicile și liniștea. Este fascinată de psihologie și de relația oamenilor cu banii. Îi găsești articolele pe financialparenting.eu.