În următoarele 3 minute vei afla:
– Ce drept pierdem ca angajați câte un pic, în fiecare zi, fără să ne dăm seama.
– Cum să-i explici managerului tău direct, fără teamă de represalii, că programul tău se termină la ora 18:00.
N-aș vrea să se înțeleagă din toată munca mea că îndemn oamenii la lene, la stat acasă și așteptat să pice banii din pom sau că vreau să fac vreo revoluție în câmpul muncii. Asta ar fi extrem.
Însă azi, cei mai mulți dintre noi trăim într-o altă extremă. Cea a muncii fără odihnă, a vieții fără socializare, o viață în care stresul devine tovarăș de drum zi de zi spre lucru. Și eu cred, cu toată ființa mea, că merităm mai mult de atât.
Problema pe care eu o văd în jur este că oamenii nu știu ce merită și, mai mult decât atât, habar n-au ce drepturi au atunci când vine vorba de muncă.
Vă las mai jos 4 dintre drepturile angajatului, așa cum le stipulează Codul Muncii, dar o să pun un pic de “carne pe oase”, așa cum le vad eu în viziunea mea.
Dreptul la repaus zilnic și săptămânal.
Cred că este cel mai discutat drept în ultima săptămână. Oamenii care-mi scriu despre mesajele primite la zece seara pe grupurile interne de la lucru. Mai mult, dacă nu răspunzi, dimineața la șapte ești sunat și apostrofat că nu ești responsive.
În cazul în care ai semnat un contract de muncă pe opt ore, cu program normal, n-ai nici o obligație să răspunzi la telefon, mesaje, e-email-uri după ora 18:00.
Știu că mulți dintre voi răspundeți pentru că nu vreți să fiți văzuți rău în companie, dar vreau să înțelegeți că, din moment ce ați acceptat această situație de drept, nu vă mai puteți plânge că se întâmplă: “oamenii ne fac ce le permitem să ne facă” .
Fă o lista cu cinci moduri în care acest “obicei profesional” îți afectează viața personală sau de familie. Mergi apoi la managerul tău și explică-i faptul că, în perioada următoare, va fi nevoie să te concentrezi mai mult pe tine și familia ta, așa că, de acum încolo, nu vei mai putea răspunde după ora 18 sau în weekend la telefon. Ești disponibil oricând în timpul orelor de program, fără probleme. Nu pune problema într-un mod ofensiv, fii cât poți de diplomat și conștient că acesta e dreptul tău.
Este foarte posibil să nu-i pice bine. În cazul acesta, ai un departament de resurse umane către care te poți adresa: cu contractul în mână, dacă e necesar.
Dreptul la concediul de odihnă anual de cel puțin 20 de zile lucrătoare.
Circulau ceva sondaje vara aceasta pe net care arătau ca majoritatea angajaților din România nu-și iau concediu, pentru că n-are cine să-i înlocuiască. Nu este problema ta! Angajatorul are responsabilitatea de a se asigura că are suficiente resurse umane pentru a susține bunul mers al companiei. În caz contrar, n-ai de ce să suferi tu!
Odihna, refacerea sunt extrem de importante pentru performanță. Analizează activitatea oricărui sportiv de performanță și o să vezi că investește la fel de mult timp în odihnă pe cat investesc in antrenament.
Refuzându-ți acest drept, îți trasezi încet, dar sigur, drumul spre epuizare profesională.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Dreptul la egalitate de șanse și de tratament.
De unde să încep? Mă surprind, de multe ori, situațiile întâlnite în companii. Uneori, ai impresia că ești în culise politice, în care toată lumea e partizană și nu știi exact cu cine să ții, ca să te asiguri că ești și tu integrat.
Se pare că am pierdut undeva, pe drum, ideea că avem drepturi egale cu toții, iar cei în funcții de conducere au responsabilitate maximă față de cei pe care-i reprezintă. Faptul că excludem mame venite din concediu de îngrijire copil sau tații veniți din concediul de paternitate (asta dacă-i încurajăm să intre de la bun început) din echipe, prin hărțuire morală și tacită, ne arată din start că funcționăm destul de primitiv.
Faptul că încercăm să ne debarasăm de oamenii care au construit companiile în care activăm acum (45+) e un alt indicator al slabei calități umane ce o deținem. Îmi povestea cineva despre o companie din care tocmai demisionase, pentru ca nu reușea să se integreze în toate nepotismele. Din aproape o sută de angajați, doar vreo zece erau outsiders, restul veri, unchi, nași, frați etc. Și, evident, afacerea se conducea ca la masa de Crăciun cu toată familia.
Nimic rău într-o cultură de tip “clan”, asta până când angajezi de bună voie oameni din exterior și îi discriminezi constant pentru ca nu-s parte din neam. Cam stupid, nu-i așa?
Mi se aduc la cunoștință atât de multe moduri prin care suntem discriminați în România, încât nu știu dacă să mă mai surprindă ceva. Să vă mai spun de persoanele cu dizabilități, de diferite etnii, despre cât de vulnerabile sunt mamele singure? E prea lungă lista pentru un singur articol.
Dreptul la demnitate în muncă.
Mai citește încă o dată, te rog! Scrie-l pe un post it și lipește-l pe laptop, pe bormașină sau pe orice instrument cu care-ți faci munca. Este dreptul pe care-l pierdem câte un pic, zi de zi.
Cu fiecare manager care crede că e potrivit să țipe la noi, de față cu toți colegii, sau în privat.
Cu fiecare coleg care te bârfește când nu ești în birou, pentru că deh, așa-i la noi în companie.
Cu fiecare apel primit după ora 18:00 și fiecare sarcină suplimentară pentru care nu ești plătit.
Cu fiecare hărțuire subliminală (“Da’ chiar nu ești în stare?!”, “Da’ nici atâta nu știi?!“).
Cu fiecare evaluare în care nu ți se spune nimic concret și nu ești ajutat să te dezvolți.
Cu fiecare zi în care ești amânat cu mărirea aia salarială sau promovarea promisă de câțiva ani deja.
Cu fiecare concediu refuzat sau serbare a copiilor ratată că ai stat peste program.
Eu nu zic să nu muncim. Din contra. Hai să muncim cu spor, cu cap și suflet și, mai presus de toate, în concordanță cu valorile noastre cele mai înalte. Hai să muncim respectându-ne unii pe alții, respectând spațiul și programul de lucru.
Și nu zic să nu facem excepții. Uneori, compania mai are nevoie de cate un hei-rup din partea angajaților. Dar să fie temporar și să nu facem din el noul standard.
Mai aveți o mulțime de alte drepturi. Si, în egală măsură, și responsabilități. Dacă vrei să mai povestim despre ele, dă-mi de știre să știu ce să pregătesc pentru un nou articol.
Citește și:
Cum ne raportăm la muncă în România și cum ne afectează această mentalitate?