În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este riscant să te bazezi pe informațiile găsite pe net.
– Ce tip de litigii sunt scutite de la plata taxelor de timbru.


Ideea de a scrie o carte care să trateze subiecte legate de partea legală a maternității, drepturile și obligațiile părinților salariați, dar și ale angajatorilor în perioada anterioară nașterii copilului, cât și ulterior acestui moment, mi-a venit în urmă cu mult timp.


Cum a facilitat pandemia apariția cărții

Dar, pentru că într-o perioadă normală, fără restricții precum cele de care ne-am lovit anul acesta, suntem foarte activi și nu mai știm cum să ne împărțim timpul, n-am avut niciodată răgaz să dau curs acestui proiect. Odată cu munca la domiciliu, am ales să aloc timp și acestui proiect. Astfel, cartea Protecția maternității la locul de muncă a văzut lumina tiparului, iar astăzi poate fi un instrument cât se poate de util celor care au nevoie de răspunsuri la întrebările pe care le-am identificat de-a lungul timpului despre maternitate și drepturile de care se bucură ambii părinți în relația cu angajatorul. Deci, iată cum pandemia poate avea și aspectele ei utile

Știu bine că tema este una de interes major pentru multă lume din societatea noastră, pentru că ideea cărții nu a venit întâmplător, ci din sutele, poate miile de mesaje ce ne-au parvenit de-a lungul timpului. Este vorba de întrebări adresate de părinți, dar și de reprezentanții companiilor, în special de personalul din cadrul departamentelor de resurse umane și juridic, care aveau neclarități legate de drepturile angajaților pe perioada anterioară nașterii, dar și după acest moment, respectiv incertitudini privind obligațiile ce revin angajatorilor în aceste perioade. Am constatat că existau o mulțime de interpretări date textelor legale incidente, multe dintre acestea neavând aproape nimic în comun cu textele legale sau cu voința legiuitorului.


Pe cine își propune să ajute cartea

Cartea este destinată, în primul rând, părinților angajați și celor care își desfășoară activitatea în domeniul resurselor umane sau celui juridic. Dar această carte se adresează și salariaților care doresc să devină părinți și care, în urma lecturii, vor ști la ce să se aștepte, din punct de vedere juridic, în perioada anterioară nașterii, cât și după acest moment. 

Nu de puține ori ni s-au solicitat informații de către persoane care doreau să devină părinți, pentru a putea avea o imagine completă a cadrului legal, respectiv a drepturilor de care vor beneficia și obligațiile ce le vor reveni. Am constatat că este important pentru viitorii părinți să cunoască întreg cadrul legal și drepturile de care vor beneficia pentru a-și reduce mare parte din stresul care apare în această situație complet nouă. 

Ca profesionist, dar și ca părinte, știu bine cât este de important ca, odată cu nașterea copilului, care este un eveniment major ce produce schimbări pentru ambii părinți, să existe o minimă predictibilitate măcar în ceea ce privește relațiile de muncă.


De ce este mai practică decât informațiile pe internet

Internetul este o sursă bună de informații dacă știi unde să cauți. Totuși, informațiile găsite pe internet ar trebuie cel puțin validate cu un specialist pentru că, multe dintre informațiile care circulă în mediul on-line sunt eronate, incomplete, expirate sau pur și simplu nu se aplică la situația celui care caută informația.

O informație de pe internet, neasumată de către cineva, nu poate reprezenta mai mult decât un reper care, din punctul meu de vedere, va trebui validat de către un specialist. Nu de puține ori, am fost contactați de oameni care au ajuns la noi după ce au pierdut timp pe piste greșite și care au încercat să se descurce singuri în hățișul legislativ. Or, în această carte, veți găsi informații care au la bază prevederile legale actuale, interpretări care vin din cunoștințele noastre și din experiența practică pe care o avem în domeniu.


Cât de dificil este să ”traduci în română” limbajul legislativ 

Cred că aceasta a fost cea mai grea provocare pe care am avut-o în cadrul acestui proiect. Încă de la bun început, ne-am propus ca această carte să fie accesibilă tuturor, chiar și celor care n-au cunoștințe juridice.

Practic, acest deziderat are la bază tot experiența noastră anterioară: deseori întâlnim persoane care ne spun că, deși citesc o lege, nu o înțeleg. Iar rolul nostru, printre altele, este să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă aspectele juridice de care se lovesc în viață.  Este extrem de important ca orice persoană care ne solicită ajutorul să cunoască și să înțeleagă informațiile pe care le prezentăm, ca să știe ce conduită să aleagă. Plecând de la experiența pe care o avem cu clienții noștri, am încercat ca informațiile cuprinse în această carte să fie prezentate și structurate într-o manieră care să nu necesite studii juridice pentru a înțelege cum funcționează relațiile de muncă în contextul maternității.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.



Cele mai des întâlnite întrebări ale viitorilor părinți

În etapa premergătoare nașterii, viitorii părinți sunt, în general, atât de bulversați, poate chiar temători de evenimentul ce va avea loc, încât nu pot spune că au întrebări punctuale. 

Cei mai mulți viitori părinți doresc să li se prezinte un tablou cu ceea ce urmează să se întâmple în cadrul relațiilor de muncă, odată cu nașterea copilului. Neștiind ce urmează să se întâmple, în special în cazul părinților aflați la prima naștere, este greu să-și imagineze situații concrete, astfel încât, de cele mai multe ori, informațiile pe care le oferim sunt informații generale, care au rolul să ofere o oarecare predictibilitate în ceea ce privește perioada nașterii și cea imediat următoare acestui moment. 

Însă, cea mai frecventă primă întrebare care generează neliniști viitorilor părinți este legată de indemnizația de creștere copil. Fie nu le este clar dacă pot beneficia de acest drept, pentru că au avut diverse tipuri de colaborări sau au avut întreruperi de activitate, fie vor să știe pe ce bani se vor putea baza odată ce apare copilul.


Ce-i preocupă pe proaspeții părinți

După naștere, lucrurile încep să se mai liniștească pentru părinți. Deja ei încep să se confrunte cu diferite probleme punctuale: Când pot beneficia de concediul paternal? Când pot să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului? Care va fi cuantumul indemnizației de care vor beneficia și ce venituri sunt luate în calcul la stabilirea valorii indemnizației? Însă cred că întrebarea adresată cel mai des este dacă părintele care beneficiază de stimulent de inserție poate fi concediat. 


Cât de multă încredere au românii în sistemul de justiție

Românii trebuie să aibă încredere în sistemul de justiție, chiar dacă uneori acesta nu se ridică la nivelul de așteptare. Dar, dacă nu ar avea încredere în acest sistem, cel mai probabil nu ar avea încredere în nimic și ar dispărea orice speranță.

Justiția este formalistă și este supusă unor reguli, proceduri. Chiar dacă accesul la justiție este liber și garantat tuturor, cel mai indicat este să ai alături într-un proces un profesionist. Acesta poate să te îndrume și să evalueze șansele de reușită ale demersului în justiție și poate prezenta eventualele riscuri astfel încât, atunci când se adresează instanțelor de judecată, oamenii să aibă o imagine cât mai fidelă cu privire la ce se poate întâmpla.


Cât de mult apelează părinții angajați la justiție pentru a-și apăra drepturile

Din constatările mele, în ultima perioadă, angajații au devenit mult mai conștienți de drepturile pe care le au. Pe de altă parte, pe fondul unei lipse de personal din ce în ce mai acute, și angajatorii au devenit mult mai atenți la modul în care tratează angajații.

Recomandarea pe care o pot face este ca, în situația în care un părinte angajat bănuiește că nu îi sunt respectate drepturile, să discute acest lucru cu un specialist în dreptul muncii pentru a obține un punct de vedere profesionist și obiectiv cu privire la situația cu care se confruntă. În urma informațiilor primite poate decide, în cunoștință de cauză, dacă are sau nu rost să se adreseze instanțelor de judecată.


În teorie, legea sprijină părinții din România 

Această idee dă naștere unor discuții interminabile. Părinții, în ceea ce privește relațiile de muncă, sunt protejați de lege asemenea oricărui alt angajat, chiar mai mult, legea oferind protecție suplimentară în anumite cazuri. De exemplu, salariata însărcinată care a adus la cunoștința angajatorului starea de graviditate și care a demonstrat acest lucru cu documente medicale, nu poate fi concediată. De asemenea, părintelui care beneficiază de stimulentul de inserție nu-i poate fi încetat raportul de muncă pe perioada în care beneficiază de acest drept. 

În practică însă, nu de puține ori, am întâlnit situații în care drepturile angajaților părinți sunt încălcate de către angajator fie în mod voit, fie din neștiință. Din acest motiv, orice situație care apare la locul de muncă trebuie analizată de către salariați și evaluată cât mai corect pentru a se identifica cele mai bune soluții. Ceea ce trebuie însă avut în vedere (și o spunem tuturor celor care ne contactează) este faptul că legea te protejează, dar nu-ți oferă și pârghiile care să asigure o protecție efectivă.

Un salariat sancționat/concediat, poate chiar în mod flagrant nelegal, dacă nu se adresează instanței de judecată, singura care poate aprecia asupra legalității măsurii dispuse, nu se va bucura de protecția oferită de lege. Pentru orice demers, ai nevoie de ajutorul unui specialist. Nu trebuie să duci singur luptele și nu trebuie să le știi pe toate.


Cum se poate apăra un părinte de un abuz la locul de muncă dacă nu are resurse (timp, bani) să apeleze la lege 

Dialogul este cea mai bună modalitate de rezolvare a unor situații apărute la locul de muncă.

Dar, uneori, acest dialog nu are o finalitate. Într-o astfel de situație, atunci când dialogul eșuează, singura modalitate prin care își poate proteja drepturile și interesele este aceea de a se adresa instanțelor de judecată. Ceea ce trebuie să știe cititorii este faptul că legiuitorul a scutit de la plata taxelor de timbru litigiile de muncă, facilitând astfel, într-o anumită măsură, accesul la justiție. 

Cartea “Protecția maternității la locul de muncă” poate fi achiziționată pe site-ul Editurii Rosetti. 

Citește și:

Dacă nu ești fericit cu cariera ta, acum este timpul să faci o schimbare

Cariera după concediul de maternitate

Author(s)

  • Răzvan Vasiliu este avocat, membru al Baroului București și, de peste 16 ani, a ales să-și dedice activitatea dreptului muncii, asigurărilor sociale și dialogului social. În anul 2015, a obținut titlul de doctor în drept. Începând cu anul 2013, coordonează activitatea Societății de avocați „Vasiliu și Miclea”, casă de avocatură care, de asemenea, activează în aria profesională a dreptului muncii. De-a lungul timpului, a participat la numeroase cursuri și training-uri în calitate de speaker și a împărtășit celor interesați experiența sa profesională, încercând să facă legislația muncii cât mai accesibilă celor interesați.