În următoarele 7 minute vei afla:
– De ce unii oameni nu scot nicio silabă atunci când sunt provocați să se certe.
– Cum să te cerți într-un mod constructiv și sănătos.
Drumul spre Iad e pavat cu “n-am zis eu așa ceva”, “calmează-te și tu puțin!” și “am zis s-o las să-i treacă, și am plecat”.
Sunt puține lucruri pe lumea asta mai intense ca o ceartă cu persoana iubită. Emoțiile sunt puternice, mai ales în cuplu, deoarece acolo vin și revin aceleași teme cu care ești familiarizat de când erai mai mic, în raport cu oamenii dragi de care depindeau existența ta fizică și bunăstarea emoțională.
În cuplu, căutăm adesea experiențe vindecătoare pentru felul în care am fost (sau nu!) iubiți atunci când eram mici: punctul zero care a creat matrița pentru cum iubești și cum înțelegi că trebuie să fii iubit. Doar că, exact ca și tine, partenerii se află în relație pentru exact același lucru, pentru experiența aia de iubire care să le umple paharul. Dar realitatea arată faptul că paharul tinde să se umple mai des decât ai crede, doar că nu neapărat cu iubire.
Neînțelegerile și certurile sunt normale în orice cuplu și, într-o oarecare măsură, sănătoase, pentru că arată doi adulți care funcționează sănătos (adică își exprimă sentimentele, convingerile și nevoile, negociază, găsesc un numitor comun etc). Sunt ca un mod de a negocia diferențele și limitele, în care se pretinde și se oferă liniște și alinare, în care se pune într-un mod constructiv relația la încercare și cu care se activează butoane de creștere.
Dificultatea vine atunci când, fără să ne dăm seama, prin natura atașamentului nostru foarte profund față de persoana iubită, creierul nostru procesează certurile din relația de cuplu la o intensitate mai mare decât cea dorită.
Cum arată o ceartă, în corp și în minte
Creierul nostru exacerbează fantastic momentele de ceartă cu partenerii noștri. Ca atare, o ceartă care n-ar însemna absolut nimic, dacă ar avea loc între tine și prieteni sau colegi, poate să te arunce de pe axă zile în șir, să devină o discuție interminabilă, să te lase confuz și rănit, dacă are loc în relația cu partenerul tău. Structuri foarte profunde se activează brusc, te simți amorsat, cauți să te aperi, stai-lupți-fugi, intri într-un tunel și refuzi să-l părăsești până când conflictul nu va fi rezolvat așa cum găsești că este just.
Unii oameni încremenesc și par că te ignoră, alții încep să se certe instantaneu, iar alții pleacă: toți pentru că intră în funcțiune același mecanism de supraviețuire, care activează cortizolul.
Neurobiologic, riști să te autosabotezi într-o ceartă (cu o persoană normală, atenție, nu cu persoane care au tendințe manipulative) prin faptul că, o dată, presupui că percepția ta asupra situației este obiectivă (spre exemplu: “îmi vorbești ca la tâmpiți!”, “faci asta ca să mă enervezi!”, “te uiți la mine așa, de parcă aș fi…”), apoi pentru că intri în starea de alertă și te umpli de hormoni de stres (cortizol, adrenalină, noradrenalină etc) la auzul faptului că partenerul are o ALTĂ explicație. Drept urmare, creierul tău intră pe o altă undă, pe un mod de funcționare mult mai primitiv și mai puțin sofisticat, fapt care îți afectează și memoria, pe care tinzi să te bizui poate prea mult în astfel de momente.
Orice contradicție devine o negare și mai mare a unor lucruri și mai profunde, iar când ajungi în acest punct începi să o iei foarte personal, dacă nu erai acolo deja.
De aici înainte, dacă nu ești conștient de starea de activare la care ai ajuns, și dacă presupui (ca noi toți, atunci când suntem în situația asta) că ești un comunicator foarte bun, începi să te lupți ca să-ți impui punctul de vedere, cu toată obida și toate argumentele. Ești ca într-o transă de auto-îndreptățire, ca o căutare a Sfantului Graal al adevărului absolut, bazată doar pe convingerea că percepția ta e justă, iar sentimentele care derivă de acolo, exacte.
Și asta n-ar fi atât de grav, dar suntem cu toții vii, inclusiv partenerii noștri. Și, ca orice mamifer chiar, atunci când venim spre ceilalți dintr-un loc în care suntem activați (nervoși, precipitați, anxioși și chitiți) se activează și ei (deci același ciclu începe și în celălalt) ca să se lupte, să fugă, sau să încremenească și să nu scoată o silabă până poate să o ia la sănătoasa.
Nu e de mirare că există vorba “ne certăm ca chiorii”. Amintește-ți care e prima reacție pe care o ai când ceva care te sperie vine spre tine! Evident, închizi ochii sau privești în altă parte și te aperi. Nici nu apuci sa vezi ce e.
Toate astea se întâmplă într-un interval relativ scurt. Care se soldează (din nou, în relații sănătoase, cu indivizi care nu au tendințe manipulative marcate) cu o părere cruntă de rău, atunci când sistemul tău nervos revine la starea de calm, corpul și creierul tău ies din starea de alertă și părți mai sofisticate reintră în funcțiune pentru a efectua o analiză obiectivă a pagubei. Aici intervine din nou introspecția.
Este bine să știi lucrurile astea și nu ca să te judeci sau să te respingi, ci pentru că așa funcționăm. Și dacă n-ar face parte din normalitate, nu s-ar povesti.
Cum să nu te cerți, dacă vrei să obții ceva
Atunci când ne certăm, fie vrem să obținem ceva, fie să ne validăm percepția și sentimentele, vrem să avem parte de o experiență reparatorie sau să-i comunicăm celuilalt că acțiunile sale ne afectează sentimentul de siguranță în relație, dacă suntem cel care inițiază discuția. Dacă suntem cei care primesc (aka se apără), încercăm să-i amintim celuilalt că-l iubim și că suntem o persoană bună.
Ambele instanțe demonstrează că-ți pasă despre relația ta și partener. Și, în amble, cauți cu precădere empatia și grija celuilalt, pe scurt, reparația.
Nu este sănătos să renunți la a te certa sau la discuții în contradictoriu vreodată, atâta timp cât:
- Ai o hartă pentru a înțelege pe unde ești când te cerți, ca să știi cât de intensă a devenit cearta și să poți reveni la problema curentă.
- Îți amintești să menții contactul cu partenerul tău (efectiv să-l privești în ochi, chiar dacă e greu, ca să te readucă în discuție, să-i vezi reacția, să se dilueze sentimentul că ești singur împotriva lumii și să-ți amintești că ești iubit de cineva cu o părere diferită).
- Nu uiți să verifici realitatea cu celălalt (spre exemplu: “Când spui că… mi se pare că… . Asta voiai să-mi spui?”).
- Îți amintești să iei o pauză atunci când simți că discuția a devenit mult prea aprinsă, ca să-ți dai o șansă să liniștești propriul sistem nervos.
- Nu uiți că partenerul tău și cu tine colaborați, nu faceți compromisuri. Și pentru a colabora, trebuie să reveniți la ce nu a fost înțeles, auzit etc. Și să găsiți o soluție reciproc satisfăcătoare (din nou, marca unei relații sănătoase).
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Și, apropo de colaborare, și despre faptul că vrei să obții ceva certându-te, iar adesea aia vizează bunăvoința partenerului, sunt câteva lucruri pe care-ți recomand să le eviți într-o ceartă, pentru că pot agrava situația.
1. Nu îi nega celuilalt sentimentele. Și nu îi spune ce ar trebui să simtă.
Pentru că în certuri devenim, cum explicam mai sus, foarte fragili și căutăm validarea sentimentelor noastre și empatie, cel mai rău lucru pe care-l poți face este să-i negi celuilalt sentimentele, cu fraze precum: “Calmează-te!”, “Liniștește-te”, “Dar ce ai, dragă?”, sau, preferata tuturor, “Exagerezi!”. Sau să-l asculți pe celălalt ca să-i zici: “N-are rost să te simți așa!”, ”Păi n-ai de ce să plângi!”, ”Păi dintr-atât?”, ”Dar ăsta nu-i motiv!”, ”Hai mă, ar trebui să te bucuri că…” etc.
O poți spune cu cele mai bune intenții, dar nu ajută, pentru că invalidează experiența celeilalte persoane. Când cineva e neliniștit, știe asta, își dă seama că nu se simt OK, nu despre asta este vorba, ci despre afecțiunea și înțelegerea ta. Ca tu să asculți, înainte de toate, cum se simte. O soluție este să pui întrebări și să fii prezent în dialog, chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce auzi, e important să știi cum se simte celălalt.
2. Nu te preface că empatizezi.
În primul rând, nu zice niciodată “Te înțeleg!”, “Îmi imaginez!”, “Știu ce zici, dar…”, “Eu știu cum te simți, că și eu…” etc, dacă nu înțelegi.
În al doilea rând, aproape întotdeauna frazele de mai sus sunt auzite ca “Gata, că am priceput”. Sau sunt un culoar menit să redirecționeze atenția înapoi către tine însuți și să-l oprească pe celălalt din a-și exprima sentimentele.
Ca să-i arăți cuiva că l-ai înțeles, cu adevărat, ce trebuie să faci este să-i redai informațiile acumulate. Atunci când asculți, ai în genere un feedback, îți imaginezi prin ce trece. Chiar dacă nu ești de acord cu opinia lui, atunci când îi redai celuilalt o frântură din ce ai captat din experiența lui, îi comunici că înțelegi ce trăiește. Iar asta îți deschide ușa să propui soluții, ulterior.
3. Nu ignora omul ca să aplanezi conflictul.
O ceartă funcționează contraintuitiv: nu poți ocoli sentimentele celuilalt sau elefantul din încăpere și să speri că are să treacă, pentru că asta creează frustrare, o reacție și mai puternică (de ce ți-e frică…), resentimente sau un sentiment dureros de a fi abandonat în celălalt. Atunci când sunt discutate, sentimentele dificile se îmbânzesc.
Oricât de mult ți-ar displăcea ideea de conflict, trebuie să îi oferi atenție problemelor repede, pentru a nu se crea o atmosferă toxică și greoaie între voi doi.
4. Nu eticheta și nu judeca.
Oamenii care aruncă cu judecăți de valoare și etichete, o fac adesea pentru a evita să se ocupe de propriile conflicte interne și de sentimentele dureroase sau dificile (furie, trădare, gelozie, etc). Culmea e că, uneori, etichetele respective sunt chiar lucrurile care ne displac la noi înșine.
De exemplu, am auzit odată un “ești dezorganizat și pasiv/agresiv”, zis de cineva partenerului său, în condițiile în care persoana respectivă se zbătea să-și mențină o rutină, ajunsese aproape de burnout de multe ori și avea probleme cu a spune un “nu” ferm (prin urmare, zicea “da”), dar făcea altfel (ceea ce, în esență, denotă un comportament pasiv-agresiv).
Mai mult, partea dificilă e că astfel de remarci pot altera felul în care-ți vezi partenerul/partenera și modul în care te percepi pe tine însuți.
Cel mai sănătos lucru în acest context este să revii la calitățile celuilalt, să-ți amintești că este un om drag și să cântărești motivele pentru care vrei sa fii în relația respectivă. Apoi, să te ajuți să-ți digeri sentimentele pentru a înțelege de unde provine tendința de a eticheta, pentru a remedia problema.
5. Nu oferi soluții înainte de a empatiza.
E greu, pentru că suntem ființe care căută să încununeze cu sens lucrurile și întâmplările din jur, și tind să funcționeze pe un anumit model de eficiență internă. Și asta mai ales într-o ceartă, unde, prin natura stresantă a interacțiunii, ajungem să ne dorim să se termine cât mai repede.
Dar soluțiile, deși necesare, nu pot să vină fără ca miezul problemei să nu fi fost exprimat, iar necazului respectiv să i se fi aplicat o doză de empatie, suficientă încât sistemul celuilalt să revină la o stare de liniște.
Atunci când o persoană este activată, cum povesteam mai sus, părți profunde ale creierului, ocupate cu supraviețuirea, se activează, iar părțile ocupate cu gândirea critică și rațiunea sunt inhibate, deci soluțiile nu vor fi acceptate, nici percepute ca fiind soluții.
Maximul pe care-l vei obține este frustrare sau inocularea sentimentului că celălalt este neînțeles, deși tu poate vrei cu toată inima să-l faci să se simtă mai bine.
Calea spre rezolvare este să creezi o platformă de împăcare, acoperită de un strat sănătos de empatie și grijă față de sentimentele dificile ale celuilalt. Abia atunci dezamorsezi conflictul, arătându-i celuilalt că ai înțeles, că vorbiți aceeași limbă și că soluția ta vine pentru a ajuta, nu pentru a-l “repara”.
Certurile nu par a fi primul lucru pe care vrei să-l faci cu oamenii iubiți. Dar atunci când decizi să le abordezi corect, devin o unealtă puternică pentru crearea relațiilor trainice, câtă vreme îți amintești de respectul cuvenit partenerului și bunăvoința de a înțelege realitatea și din punctul său de vedere.
Apoi, ia mereu în calcul faptul că relațiile nu sunt o destinație, ci o colaborare.
Citește și:
3 perechi de papuci din care să privești un conflict
Cum gestionezi conflictele de muncă, în funcție de cele 5 tipuri de personalitate