În următoarele 5 minute vei afla:

– Cine poate decide dacă reacția ta este exagerată sau nu.
– Ce înseamnă când cineva îți spune că te critică pentru că ține la tine.


Fie că e vorba de relațiile cu prietenii tăi, cu membrii familiei sau chiar cu partenerul de viață, ai putea cădea victimă a gaslighting-ingului, o formă de abuz emoțional destul de greu de detectat atunci când ai încredere în cineva, fiind considerată cea mai frecventă metodă de manipulare. 

Și, deși probabil ai auzit termenul, care a devenit foarte trendy odată cu conștientizarea socială a fenomenului, probabil te gândești că nu ți s-ar putea întâmpla chiar ție, și poate nu-i recunoști semnele. Gaslighter-ii denaturează faptele, amintirile, evenimentele și chiar dovezile, pentru a invalida experiența unei persoane. Scopul este acela de a te face să-ți pui la îndoială memoria, judecata, sau chiar sănătatea mentală, și de multe ori folosesc anumite expresii pentru a reuși acest lucru. Iar dacă ai petrecut foarte mult timp în preajma unui gaslighter, atunci știi de ce sunt capabili și probabil frazele de mai jos îți vor fi foarte familiare.

1. Asta nu s-a întâmplat niciodată

Gaslighter-ii vor spune sau vor face ceva abuziv, apoi vor nega că lucrul respectiv s-ar fi întâmplat vreodată, pentru a semăna îndoială în victimă. Când cineva în care ai încredere îți spune că o întâmplare n-ar fi avut loc, începi să-ți pui la îndoială instinctele și să te bazezi din ce în ce mai mult pe “realitatea” creată de manipulator. Drept urmare, crește și sentimentul de dependență față de acesta. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


2. Ești prea sensibil

Dacă îți exprimi durerea sau nemulțumirea față de un abuz discret (poate fi vorba de o remarcă răutăcioasă verbalizată în fața prietenilor sau colegilor tăi), vor insista că sunt îndreptățiți să reacționeze așa, minimalizându-ți experiența și spunându-ți că ești prea sensibil și că faci prea mare caz din asta. Intenția este să te facă să te simți prost că încerci să te aperi. Iar odată ce un abuzor distruge încrederea victimei în percepția realității, aceasta e mai predispusă să tolereze abuzurile viitoare.

3. Nu crezi că exagerezi?

De fiecare dată când vei încerca să te aperi de micro-agresiuni, sau să susții o confruntare cu ajutorul argumentelor, vei auzi în mod invariabil că exagerezi, și cel mai probabil abuzorul va părăsi discuția spunânduți lucruri de genul: “Hai să vorbim când te calmezi”, “Cred că mai bine ar fi să contunuăm discuția altă dată”, sau “De ce faci mereu așa?”. El îți neagă trăirile și emoțiile, încercând să te culpabilizeze pentru reacția ta, deși e una defensivă.

4. Ești nebun/ă, și toată lumea crede asta

De-a lungul timpului, minciunile și distorsionarea realității fac ca victima să-și pună la îndoială sănătatea mintală. Persoana abuzivă folosește acest lucru în avantajul ei, iar odată ce încrederea victimei a fost zdruncinată, aceasta poate ajunge să creadă că este instabilă. Un abuzator poate încerca, de asemenea, să convingă oamenii din jur că ai probleme psihice, pentru a te discredita și pentru a crea distanță între tine și apropiați. Este un gen de propagandă ce are ca scop izolarea, scăzând probabilitatea ca poveștile tale să fie crezute. 

5. Ai o memorie groaznică

Toți avem momente în care uităm detaliile unei anumite conversații, iar asta e normal. Un gaslighter te va face să te îndoiești de tine în foarte multe situații… Practic, atâta timp cât e în interesul lor, sunt în stare să-ți discrediteze chiar toate amintirile, poate și să-ți sugereze unele noi.

6. Cred că analizezi prea mult

Una dintre cele comune fraze folosite de gaslighter pentru a te face să crezi că ești excesiv de sensibil, sau chiar irațional, este să te acuze că te gândești prea mult la ceva, atunci când îi povestești întâmplări și îi prezinți dovezi solide. Practic, acuza că despici prea mult firul în patru este ultima apărare a unui manipulator, atunci când nu mai are argumente. Oferindu-ți senzația că tu ești cel care oferă evenimentului o importanță mai mare decât e cazul, îți invalidează experiența abuzului.

7. Tu chiar nu știi de glumă?!

Conform Psychology Today, de obicei gaslighting-ul debutează în mod treptat, cu o remarcă negativă deghizată ca o glumă. Însă din popor se știe că în glumă se zic “marile adevăruri”, iar în acest context, din glumele nepotrivite pot să reiasă adevăratele intenții. Dacă îi reproșezi abuzorului că gluma a fost de prost gust, probabil va găsi o metodă să te convingă că exagerezi, sau îți reproșează că nu ai simțul umorului.

Tu auzi aceste expresii în cadrul familial sau profesional? 

Citește și:

Oare șeful tău este psihopat?

Liderii toxici: minciunile toxice pe care și le spun lor și nouă

Author(s)

  • Lavinia Gogu

    editorialist

    Thrive Global România

    Lavinia Gogu este jurnalist, iar de-a lungul carierei a scris despre sănătate, nutriție, wellness, fitness, psihologie, spa, travel, skincare, beauty și lifestyle. A lucrat pentru mai multe publicații, precum revista ELLE sau eva.ro, dar o poți găsi și pe pe blogul personal, www.laviniagogu.ro. Lavinia s-a alăturat echipei Thrive Global România, având rolul de editorialist.