În următoarele 5 minute vei afla:
– O perspectivă asupra durerii, cu etapele sale și elementele ce au impact asupra ei.
– Câteva idei ce pot fi resurse valoroase în gestionarea durerii.
Durerea este, cu siguranță, resimțită în mod diferit pentru fiecare dintre noi, atunci când trecem printr-o pierdere, fie că vorbim de moartea unei ființe iubite, de pierderea unui job sau de un proiect drag nouă, sau de o despărțire de partenerul(a) cu care am împărtășit visuri și obiective comune de viitor.
Tristețea profundă doare, sunt senzații corporale ce pot fi trăite și resimțite intens de o mare parte din persoanele care se confruntă cu ea: „mă doare inima”, „îmi simt inima ruptă în mii de bucăți” sunt adesea expresii întâlnite în cabinet, iar pe lângă acestea sunt multe „de ce-uri”, o lipsă acută de sens, iar speranțele sunt și ele minore sau lipsesc cu desăvârșire.
Durerea vine în faze, iar fiecare o resimte diferit
Ar fi important de punctat că atunci când apare, durerea se întâmplă în faze, durerea în avans este cea specifică șocului inital la primirea veștii și este însoțită de negarea firească a realității; urmează apoi durerea acută, care vine la pachet cu blocajul emoțional, acea paralize psihică, sentimentul de amețeală, acea stare în care nu cred că e real ce se mi se întâmplă.
Durerea amestecată este o perioadă de furtuni emoționale și experiențe contradictorii, de căutări interioare, vină și autocritică, în care durerea continuă să se manifeste în valuri de trăiri emoționale. Tot specifice acestei perioade sunt singurătatea și izolarea, precum și gândurile obsesive. De asemenea, tot acum se poate descoperi nevoia de a modifica tipare comportamentale timpurii care nu mai servesc niciunui scop. Acest proces este atât de dureros pe cât este de important, fiind decisiv, pentru că înseamnă renunțarea pentru totdeauna la ideea că mai poți aduce înapoi ceea ce ai pierdut.
În cele din urmă, perioadele de „normalitate” devin mai frecvente și pot dura mai mult. Se reiau activitățile sociale într-o anumită măsură, iar persoana se poate bucura din nou de situațiile și evenimentele care înainte îi făceau plăcere sau poate descoperi noi lucruri, care pot produce încântare și bucurie. Amintirile dor mai puțin, iar persoana acceptă că viața merge înainte.
Durerea târzie este specifică unei perioade cuprinse între un an și patru ani, persoana care trece prin perioada de pierdere își poate construi un nou stil de viață înrădăcinat în tipare de gândire, emoționale și comportamentale, care pot fi la fel de plăcute ca și înainte. Cu toate acestea, singurătatea poate fi resimțită în continuare, însă este mult mai acceptată, iar persoana începe să se gândească și la viitor, nu doar la trecut.
Durerea latentă este ceea ce simți atunci când, deși timpul a trecut, nimic nu mai este la fel, persoana nu mai este la fel, este o durere mai moale, mai puțin intensă, însă prezentă, atunci când sunt întâlniți stimuli care amintesc de acea pierdere.
„Nu contează ce ţi se întâmplă, ci cum reacţionezi la ce ţi se întâmplă” (Epictet)
Unul dintre elementele ce influențează intensitatea suferinței este surpriza. Dacă suntem concediați din senin sau partenerul decide pur și simplu să plece din viața de cuplu fără nici o explicație, forţa suferinței este intensificată de acest element de surpriză, care se adaugă peste durere. O durere bruscă este mult mai acută decât o durere prevăzută, iar suferință își pierde din forță pe măsură ce mai scad surprinderea și uimirea.
Suferința este accentuată și de faptul că este nevoie de o ajustare, de o schimbare a obiceiurilor, de a te dezvăța de anumite comportamente și de a învăța unele noi. Dacă luăm, de exemplu, separarea de partenerul de viață, o parte din suferință se datorează lipsei sau dorului de ritualurile făcute împreună. Apare acest conflict între puterea obiceiului și limitele rațiunii: vrem să păstram același stil de viață, însă nu putem. Întrucât, de cele mai multe ori, obiceiul își face simțită prezența, este dificil să ne eliberăm de el doar prin puterea voinței sau a rațiunii. Este important să creăm condițiile care permit schimbarea, iar trecerea către noi obiceiuri este adesea foarte dureroasă, de cele mai multe ori presupunând acceptarea pierderii.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Un al treilea factor este groaza de suferința în sine. Suferim din cauza durerii care este copleșitoare și ne autocompătimim din cauza unui sentiment de nedreptate pe care-l simțim – „de ce am fost rănit?”, „cu ce am greșit să merit asta?”, la care se adaugă neputința, întrucât suferința este inevitabilă.
Așadar, observăm că trecem în mod diferit prin durere, sunt persoane pentru care perioada de durere amestecată durează șase luni, pentru alții de la unu până la patru ani, nevoile sunt de asemenea diferite, iar susținerea este importantă. Așa cum spunea Epictet nu încerca să faci lucrurile să se întâmple așa cum vrei tu, ci dorește-ți mai degrabă că orice s-ar întâmpla, să te descurci și să depășeșți cu bine.
„Singurătatea este mai suportabilă… când avem pe cineva cu care să vorbim despre ea” (Gustavo Adolfo Bécquer)
Apelează la ajutor specializat
În psihoterapie, procesul prin care trece o persoană în urma unei pierderi se numește proces de doliu, fiind un proces plin de emoții intense și de restructurări cognitive, iar apelarea la un psihoterapeut, care să însoțească cu blândețe acest proces, poate fi o resursă vitală și importantă pentru cel ce a suferit pierderea.
Dă glas durerii
Este important să-ți faci curaj și să apelezi la un prieten/o prietenă cu care te simți confortabil să împărtășeșți suferința ta: vorbește despre ce doare și cere-i ce ai tu nevoie (lucruri care țin doar de nevoia ta și sunt ușor de îndeplinit de cealaltă persoană, poate o îmbrățișare, o ținere de mână sau pur și simplu doar câteva minute petrecute împreună în tăcere).
Dacă ești un prieten la care apelează cineva care se confruntă cu o pierdere, cel mai bun lucru pe care-l poți face este să asculți empatic („aud că ți-e greu”, „aud că te doare și-mi pare rău că treci prin asta”), să asculți fără să dai sfaturi (a se evita „lasă că o să treacă!”, „hai să ieșim să cunoști oameni!”, „hai nu mai plânge!”, pentru că acestea sunt lucruri care invalidează ceea ce simte celălalt), să înțelegi durerea celui din fața ta și să întrebi dacă poți face ceva pentru el sau ea.
Conectează-te la corp
Când suferința e prea mare și e prea mult de dus, centrează-ți atenția pe corp. Poți începe undeva la nivelul picioarelor să observi cum sunt ele, sunt reci, sunt calde, rămâi atent(ă) și la respirație, respiră conștient de câteva ori, apoi poți urca mai sus la nivelul genunchilor, bazinului, simte cum se așază spatele pe scaun/canapea, rămânând în continuare atent(ă) la respirație, și tot așa urcă la nivel de abdomen, piept, cap, fiind tot timpul observator, poți observa tensiuni, durere fizică, orice senzație corporală, orice gând, iar respirația curge firesc și blând, rămânând conștient(ă) de ea.
Reține că:
- durerea este normală atunci când ne confruntăm cu o pierdere;
- ea este diferită ca intensitate și durată pentru fiecare persoană în parte;
- a vorbi despre pierderea cuiva alină suferința, iar acțiunea de a povesti un eveniment tragic îi atenuează din intensitate,
- repetarea poveștii în detaliu poate avea efect vindecător: imaginează-ți că este ca și cum ai deschide robinetul emoțiilor, ceea ce duce la eliberare și face ca acea pierdere să fie parte din noi înșine, normalizând-o.
Fii blând(ă) cu tine!