În următoarele 3 minute vei afla:
– De ce e preferabil să rămâi cu capul pe umeri în căutarea fericirii.
– Cum să construiești așteptări realiste.
Oamenii sunt una dintre puținele specii de pe pământ capabile să experimenteze în mod conștient fericirea. Mai mult decât atât, alergăm după ea toată viața. Din punct de vedere neurologic, fericirea este considerată a fi un imperativ necesar procreării și supraviețuirii, obligatoriu pentru evoluția speciei umane. Însă cea mai mare parte a speciilor de animale ”nu sunt prevăzute din fabricație” cu capacitatea de a anticipa începutul și sfârșitul procesului.
Capacitatea noastră complexă, specifică mamiferelor, de a conștientiza limitările plăcerii este adesea invocată ca fiind o sabie cu două tăișuri. Însă un articol recent publicat în The Journal of Positive Psychology (Jurnalul psihologiei pozitive) încearcă să anuleze celălalt tăiș al sabiei. Autorii susțin că persoanele care fac un efort voit de a accepta suișurile și coborâșurile vieții, dar și pe cele ale stării de spirit sunt capabile să se bucure din plin de perioadele fericite, fără să-și piardă busola în momentele în care lucrurile par că o iau la vale.
”Diferențele de temporizare și conceptualizare în evaluarea unui deznodământ posibil complică interpretările legate de semnificația practică a efectului. Pentru a studia acest aspect, am efectuat un număr de studii sistematice și am inclus și 34 de teste randomizate controlate într-o serie de meta-analize. Cea mai bună variantă de lucru cu sinele ar putea fi gândită ca o procedură de inducere a unei stări/așteptări”, explică autorul articolului.
Cu alte cuvinte, atunci când suntem realiști în privința așteptărilor, suntem mai pregătiți să ne vizualizăm în cea mai bună variantă posibilă a viitorului nostru.
Miracolul încărcat de tragism al conștiinței
Noul studiu ai cărui autori sunt Johannes Bodo Heekerens și Michael Eid de la Freie University din Berlin a căutat să identifice tehnici de lucru cu sinele ce ar putea funcționa în mod independent de medicația cu rol de combatere a tulburărilor psihice. Auto-intervenția se definește prin raportarea la propriul viitor pornind de la ipoteza că acest tip de abordare ar putea fi o armă puternică împotriva depresiei cronice. Este un soi de paradox meditativ – să stai și să te gândești la toate lucrurile care ar putea merge prost până când toate cele care ar putea merge bine devin din ce în ce mai clare și mai fezabile.
Perpetua ”stare de devenire” explorată filozofic de către John Steinbeck și Ed Rickets descrie un echilibru existențial ce caută echilibrul. Pe deoparte, este persoana ”care sperăm să devenim”. Pe de altă parte, ”angoasa de a deveni persoana de care ne temem”. Heekerens și Eid consideră că, meditând la toate elementele integrate în sinele nostru aspirațional, vom reuși, până la urmă, să ne găsim o stare de bine, fie ea și provizorie provizorie.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Meta-analiza, care a studiat 1840 de participanți, a luat în considerare 34 de cercetări diferite. 77% din totalul respondenților au fost femei cu vârste cuprinse între 18 și 51 de ani, cu o medie de vârstă de 27 de ani.
Niciuna dintre aceste persoane nu a fost aleasă din cadrul unui grup clinic, pentru a justifica ipoteza studiului.
Subiecții din grupul de control au primit sarcina să vizualizeze și să detalieze deznodăminte pozitive pentru intervale diferite de timp. Chiar dacă testele ulterioare au demonstrat cu succes că ”inducerea unei imaginii de ansamblu optimiste încurajează emoții pozitive”, acest efect nu a fost de lungă durată.
Deci, participanții care erau structural persoane nefericite sau pesimiste au rămas la fel după încheierea studiului.
”Similar altor studii care vizează beneficiile emoționale ale unor astfel de intervenții, precum afirmațiile pozitive, concluzia acestuia a fost că lucrul cu sinele nu ne schimbă viața pentru totdeauna. Însă, dacă executăm exercițiile corect, ne ajută să ne simțim mai bine pentru, să zicem, o săptămână. Cu toate acestea, ceea ce ți se va întâmpla nu va fi, în mod cert, ”o schimbare definitivă în sensul bunăstării perpetue”, a explicat Susan Krauss Whitbourne, Doctor în Științe, membru al Colegiului Psihologilor din SUA, Profesor Emerit de Psihologie și Neuroștiințe de la University of Massachusetts Amherst, ca răspuns la acest nou studiu.
Atunci când pui la socoteală frecvența tulburărilor psihice, rata situațiilor ghinioniste și siguranța faptului că toți suntem datori cu o moarte, este pur și simplu nerealist să încerci să convingi un creier să se recalibreze pentru a funcționa sub imperiul optimismului netulburat. Șansa noastră, pentru a rămâne cât se poate de ancorați în realitate, este să reușim să luăm evenimentele tragice ca atare. Când reușim să acceptăm că suferința emoțională, boala și disconfortul sunt la fel de firești ca satisfacția, plăcerea și bucuria, oricare dintre extreme funcționează ca un duș rece – ceea ce este preferabil față de permanenta îngrijorare că lucrurile bune din viața ta stau să se destrame sau că un dezastru te pândește permanent după colț.