În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce este JOMO.
– De ce a ajuns să fie mai cool să stai acasă decât să ieși în oraș.
Recent, am participat la un eveniment TEDxBucharest. Conferințele au fost interesante, inspiraționale, pe alocuri amuzante, după modelul atât de popular și de iubit în toată lumea. După eveniment, urma un party pentru socializare și networking, însă pe măsură ce conduceam spre locul respectiv, mi-am dat seama, încet-încet, că de fapt nu vreau să merg. În teorie, mi-ar fi plăcut foarte mult să beau un prosecco cu niște cunoștințe dragi, și poate să am ocazia să cunosc personal speaker-ii care m-au impresionat. Dar, în practică, tot ce îmi doream era să ajung acasă, să fac o baie caldă, să ascult muzică și să zoom out. Și chiar asta am făcut. Însă, trebuie să mărturisesc că nu am fost mereu așa.
Înainte, aveam mereu senzația că dacă nu particip la evenimente și dacă nu fac multe lucruri, atât pe plan profesional, cât și personal, voi rata ceva absolut monumental. Și mă speria gândul că nu voi ști niciodată ce a fost. Sincer, la cât obișnuiam să alerg, probabil nu am ratat mai nimic (OK, poate doar un concer Skrillex, despre care toată lumea mi-a povestit a doua zi că a fost experiența vieții lor și m-a usturat teribil). Însă simpla convingere că prezența mea într-un loc îmi poate schimba destinul, îmi poate răsturna concepțiile de viață, teama că ratez o distracție care se va dovedi de neuitat sau ceva de genul ăsta… astfel de gânduri m-au scos din casă de foarte multe ori, șoptindu-mi că “nimeni nu rememorează vreodată nopțile în care a dormit suficient, nu-i așa?”.
FOMO – o sursă permanentă de anxietate
De fapt, FOMO e filosofia care mi-a ghidat pașii prin cea mai mare parte a vieții, chiar înainte să se fi inventat termenul. În facultate, lucram ca redactor, pentru că aveam senzația că experiența adevărată se acumulează în câmpul muncii. Dar, în același timp, cumva, reușeam să ies aproape în fiecare seară, fie că era vorba de cafea, film, club, biliard, sau, de ce nu, toate odată. Și cred că singurele momente în care nu sufeream de FOMO erau zilele de colaps, de obicei după sesiune, în care dormeam în neîntoarsă. Dar când mă trezeam, bateriile mele erau pline, gata de examene, birou, evenimente de presă, ieșiri cu prietenii și de absolut tot ce avea orașul de oferit în acea perioadă. E adevărat, pe atunci aveam doar 20 de ani. Însă lucrurile au continuat pe același tipar și în anii următori. Am vizitat zeci de țări, am participat la sute de evenimente, timp în care aveam un job full time și-mi cultivam și viața personală. În cele din urmă, această frică de a nu rata nimic a început să mă consume. Și cred că e unul dintre motivele principale pentru care, la un moment dat, am ajuns la burnout. Însă asta e o altă poveste.
Cert e că acum am ajuns să mă bucur când se anulează planuri și să prioritizez activitățile relaxante, la dolce far niente, Netflix&Chill etc, înaintea ieșirilor de orice gen. Și chiar am ajuns să folosesc în conversații expresia “e un FOMO” când mă refer la un eveniment sau o activitate despre care știu că nu m-ar tenta decât prin prisma concepției că poate aș pierde dacă nu ajung. De fapt, am ajuns să cred că multe dintre lucrurile care mă entuziasmau înainte, acum mă plictisesc groaznic. Și iau în considerare faptul că ar putea fi vorba despre blazarea aferentă vârstei, însă intuiția îmi spune că e ceva mai mult. Cu toții experimentăm un shift cultural masiv care se extinde la nivel global, în care am ajuns să prioritizăm confortul, somnul și relaxarea înaintea unei vieți sociale efervescente.
JOMO – o nouă perspectivă asupra vieții
Termenul de JOMO, the joy of missing out, vine ca răspuns la FOMO (fear of missing out), anxietatea că ai putea rata ceva de neuitat, iar această stare ne-a ghidat pe majoritatea dintre noi pe tot parcursul deceniului trecut. Pentru că, the fear of missing out a fost creată în mod artificial, de social media. Practic, când decideai să faci ceva relaxant acasă, vedeai poze cu prietenii tăi care păreau că trăiesc extazul undeva, într-un loc unde ai fi putut și tu să fii. Dar azi știu că, dacă stau în vârful patului cu un turban și o mască pe ten, e posibil să fiu mai câștigată decât dacă ies în oraș, din simplul motiv că parcă am înțeles în sfârșit cu toții un lucru esențial. Social media nu e un mediu echivalent cu viața reală. Noi nu trăim acolo, prin lucrurile pe care le postăm și pe care le vedem, ci în prezent, bucurându-ne de clipă. Iar această nouă perspectivă asupra vieții nu este rezervată exclusiv oamenilor care au senzația (falsă, de altfel) că le-au făcut și le-au văzut pe toate.
Din meme, un mod direct ce ilustrează temele și preocupările generației Y (ok, și millennialii, ca mine), se poate observa că JOMO e o temă recurentă (spre exemplu, aici, aici și aici). Pentru că “staying home is the new going/sneaking out”, chiar și pentru tinerii adulți. Termenul de JOMO a fost popularizat de Anil Dash, blogger și CEO al companiei Glitch. Dash l-a definit într-un post publicat în 2012 pe blogul său când povestea despre bucuria de a decide să stea acasă, alături de familie, în loc să ajungă la un eveniment, la care ar fi mers doar sub presiunea psihologică pe care o exercită social media.
“Când vorbim despre JOMO, ne referim a bucuria de a fi aici și acum, vorbim despre conectarea la tot ce e în jurul tău, la familie, prieteni, natură, dar mai ales la sine, la abilitatea de a-ți recunoaște și împlini nevoile, indiferent că vorbim despre relaxare, liniște, somn sau orice ne oferă confort și ne încarcă bateriile. E important să știi să spui nu. Chiar dacă ți-e teamă că cineva se va supăra, trebuie impui limite între îndeplinirea nevoilor tale vs a aștepărilor celorlalți, și să prioritizezi ca atare. Începe prin a petrece mai puțin timp pe social media. Dacă ai o zi frumoasă, oprește-te măcar un minut pentru a fi recunoscător, iar daca ai o zi proastă, digeră emoția și îmbogățește-ți inteligența emoțională.”, ne sfătuiește psihologul Ana Pantazescu.
Din 2012 până în prezent, JOMO a devenit un trend căruia i s-au alăturat mai multe teorii noi, precum filosofia Thrive a Ariannei Huffington, teoria monotasking-ului, a lui Staffan Nöteberg sau teoria antică a mindfulness-ului, adoptată recent de lumea modernă. De fapt, toate noile filosofii, fie exprimate în meme sau în cărți sau, par să indice faptul că am înțeles în sfârșit că stresul și anxietatea se numără printre cei mai mari dușmani ai omului, într-o eră în care ne aflăm în vârful piramidei trofice.
Personal, deși mi-am schimbat prioritățile și am devenit mult mai selectivă cu activitățile alese, probabil nu mă voi vindeca niciodată complet de FOMO. Și mă confrunt cu acest tip de anxietate și când mă raportez la alegerea unei cărți, atunci când am mai multe opțiuni. Totuși, lipsa marilor speranțe a ajuns să mă țină mai mult cuminte, acasă. Iar când ies, plec cu gândul că probabil mă voi plictisi, și parcă e mult mai cool când am o seară de neuitat, la care nu m-am așteptat deloc, decât atunci când story-urile de pe Instagram sunt mai incitante decât realitatea.
Citește și: