În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce rentează să investești timp în networking.
– Cât de importantă este autocunoașterea pentru un antreprenor.


În ultimii ani, auzim despre tot mai mulți angajați care devin antreprenori, iar studiile arată că unul din doi tineri își doresc să activeze în domenii precum management, business sau antreprenoriat. Antreprenoriatul poate aduce foarte multe lucruri bune în viața oamenilor care aleg această cale și, mai ales, a tinerilor. Să fii un antreprenor echilibrat la 20 de ani presupune o structură emoțională foarte puternică sau o familie în care să ai un model de business. Este excelent când se împletesc ambele.

Dar dezechilibrele emoționale se accentuează odată cu începerea unei afaceri, indiferent de vârstă, codiție socială, mediu, bagaj emoțional sau experiențe. Începutul e mereu problematic, în antreprenoriat, dar asta nu înseamnă că nu poți reuși. Emoțiile construiesc afaceri de succes, iar afacerile creează emoții puternice. Totul este ciclic. 

Noi, oamenii, avem o putere extraordinară de a reuși, de a ne atinge obiectivul, de a învinge. Totul ține de mindset. Când am început să devin antreprenor, în urmă cu patru ani, aveam 24 de ani, și am avut partea de toată gama de experiențe. N-a fost deloc ușor, dar îmi amintesc atât de obstacole, cât și de micile victorii cu multă plăcere.

Mă descriu ca fiind un om curajos și simt nevoia de a planifica, de a munci mereu mai mult și mai bine. Mult timp nu mi-am găsit locul în mediile profesionale în care am fost și nu înțelegeam de ce. Uneori, aveam impresia că ceva mă oprește să fiu eu, n-aveam flexibilitate, nu-mi exploatam potențialul în totalitate, pentru că nu aveam direcție. Mereu am crezut că pot să fac orice și cred în continuare asta, iar antreprenoriatul mi-a oferit șansa de a fi cum vreau și de a mă simți în siguranță. Iar atunci când ești pe cont propriu, treci printr-o multitudine de stări. Te poți simți singur, anxios, copleșit de frici, nu poți spune ”NU” sau nu știi să spui, testezi totul. Și apoi ajungi să te simți tu, să te simți în siguranță. 

De-a lungul anilor, mi-am dat seama că emoțiile și antreprenoriatul în industria de PR și comunicare uneori pot face echipă bună, atâta timp cât știi să le ții sub control. Este important să te echilibrezi emoțional, să te cunoști foarte bine ca om, să știi care-ți sunt limitele și să poți pune stop atunci când e momentul. Procesul terapeutic poate ajuta foarte mult, iar să ai un mentor în business este esențial. Obiectivele tale vor fi atinse dacă transformi emoțiile negative în emoții constructive, cum le mai numesc eu. 

Antreprenoriatul oferă enorm de multă libertate, bani, încredere, evoluție, cunoaștere. În timp, înveți să lucrezi cu angajați, introduci sisteme, proceduri, ceri feedback, construiești, nu te oprești niciodată. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Dar abilitatea cea mai importantă este să știi să-ți adaptezi emoțiile pentru a lua decizii raționale și foarte potrivite contextului, iar ca om de business trebuie să știi cum să alternezi momentele de expansiune cu cele de recesiune. De asemenea, ca antreprenor trebuie să înveți și să-ți ajustezi fluxul de numerar în funcție de fiecare etapă. Am tot folosit ”trebuie”, deși psihologul spune să nu mai pun presiune cu acest cuvânt, ba chiar să-l scot din vocabular. Însă este un proces, nu trebuie să ne iasă totul din prima clipă! 

Când ești antreprenor este important să:

1. Ai grijă de sănătatea ta

Nu uita că starea de sănătate a corpului și a minții este cea mai importantă. Poți excela doar dacă ai grijă de tine.  

2. Învață și citește zilnic

Antreprenoriatul presupune, pe lângă altele, rezolvarea multor probleme. Vei învăța cum să le faci față sintetizând lecții din lucrurile care ți se întâmplă în fiecare zi.

3. Investește timp în networking

Un cerc social adecvat te poate ajuta să evoluezi mult mai repede. Networking-ul este una dintre cele mai eficiente metode de a lua contact cu oameni ce au mai multă experiență ca tine, care au ajuns deja la succesul dorit și de la care poți învăța. 

4. Păstrează-ți mindset-ul flexibil

Ascultarea sfatului potrivit la momentul potrivit poate avea o valoare inestimabilă, atât pentru afacerea ta, cât și pentru viața personală. Fii deschis la opiniile și sfaturile celor din jur, însă ai grijă să selectezi ceea ce este benefic pentru tine și pentru afacerea ta, ghidându-te după propriul instinct.

5. Lucrează cu oamenii care-ți plac

Este foarte imporatant să faci acest lucru. Daca nu-ți plac oamenii cu care lucrezi, nu vei reuși să identifici toate oportunitățile și să prosperi.

Citește și:

7 diferențe între angajați și antreprenori

10 moduri inteligente de a-ți descoperi adevăratul scop în viața personală și profesională

Author(s)

  • Mădălina Sandu

    antrePRenor și specialist în comunicare și PR

    Mădălina Sandu este antrePRenor, fondator cosmappglobal.com și specialist în comunicare și PR.