În următoarele 3 minute vei afla:

– Care sunt implicațiile psihologice ale unui divorț. 
– De ce ai nevoie de o rețea de sprijin pentru a parcurge drumul complicat spre vindecare, după un divorț. 


Când am divorțat, în anul 2012, am fost surprinsă să descopăr abordarea socială și culturală în România. Deși studiile arată că divorțul este al doilea cel mai dureros eveniment din viață, după decesul cuiva drag, persoanele care au divorțat sunt tratate ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Și totuși divorţul este un eveniment care tulbură grav liniştea şi armonia din viaţa unei persoane!

Nu ni se oferă zile de concediu dedicate ajustării la noua viață, nu suntem întrebați prea des cum ne mai simțim, nu primim atenția și răbdarea de care avem atât de multă nevoie; în schimb, responsabilitățile rămân aceleași sau chiar se înmulțesc.

Chiar și cu procese la judecătorie, cu mutări, reajustări și un val copleșitor de emoții, așteptările de la tine ca părinte, angajat, copil, prieten și fost partener rămân la fel de ridicate.

Revenirea după divorț este cu atât mai anevoioasă cu cât aceasta survine după o căsnicie lungă, dacă nu era anticipat sau dacă, la fel ca şi mine, ai primit o educaţie strictă, conformă cu normele şi conceptele tradiţionale, care te constrâng să rămâi într-o căsnicie, chiar dacă e nefericită sau abuzivă.

Însă răceala din cuplu şi indiferenţa instalate deja, plus încercările fără succes de a readuce relaţia în termenii iniţiali, pot conduce uşor-uşor către depresie. Mulți dintre noi se zbat în astfel de situaţii şi nu îndrăznesc să ia o decizie radicală de frica necunoscutului şi a statutului social de persoană divorţată. Dar în ciuda compromisurilor şi a strădaniei de a face lucrurile să meargă, a ameninţării depresiei şi a dispariţiei chefului de viaţă, îți dai seama, într-o zi, că divorţul chiar e singura soluţie.

Aceasta este o traumă greu de îndurat, mai ales de către o femeie care rămâne şi cu grija copiilor şi cu multe alte responsabilităţi pe care şi le-a asumat în perioada de căsătorie. Nici pentru bărbați nu e ușor.

Principala suferinţă resimţită în acest moment al vieţii este pierderea speranţei că viaţa va mai avea vreodată un sens, că ar mai putea fi fericită sau că ar mai putea vreodată să aibă încredere în alt partener. Mai mult, după o lungă perioadă de compromisuri soldate fără niciun rezultat, stima de sine a unei persoane la divorț este la pământ.

Așa cum este dovedit că această traumă este una reală şi necesită o perioadă de doliu, la fel există soluţii dovedite pe care, dacă le aplici, îţi poţi da acces la puteri nebănuite pentru a-ți reface viaţa.

Așa că întrebarea pe care mi-am pus-o atunci și pe care continui să o adresez acum clienților mei este: cine are grijă de tine la divorț?

Pentru că răspunsul părea să fie un categoric „nimeni” la vremea respectivă, am hotărât să iau problema în propriile mâini, am renunțat la jobul meu în corporație și am înființat Divorce Journey, primul program de coaching din România destinat persoanelor care traversează un divorț.

Ani mai târziu, ne mândrim cu sute de persoane trecute prin mâinile noastre, articole periodice pe blog, o carte de parenting (Ghidul de Parenting după Divorț), un ebook (Dualitatea Divorțului), un program restrâns de coaching de grup (Grupul de Suport după Divorț) și, cel mai nou program, Academia Post-DIvorț.

Academia Post-Divorț este un program online de educare și dezvoltare continuă, pe bază de abonament, gândit special pentru cei care vor să devină cele mai bune versiuni ale lor după suferința adusă de divorț sau despărțire.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Misiunea noastră este să transformăm un eveniment care pare a fi un sfârșit (divorțul) într-o continuare mult mai frumoasă, mai sănătoasă și mai plină de bucurie. 

Daniela Palade Teodorescu, jurnalist, a traversat un divorț acum zece ani, cu doi copii foarte mici la acea vreme. „În acea perioadă mi-ar fi prins foarte bine un astfel de grup de susținere, unde pot găsi consiliere integrată (emoțional, juridic, financiar, parental), dar și un networking care te ajută să nu te simți singur și ciudat. Să fii înconjurat de oameni care au trecut prin aceleași probleme, cu care te înțelegi din priviri și care te tratează cu empatie e un adevărat balsam pentru suflet. Pe toate le-am găsit în comunitatea Divorce Journey și singurul lucru pe care-l regret e că nu existau și acum zece ani. Nu am să uit niciodată comparația pe care a făcut-o Gabriela Saulea, ca medic: „Divorțul e ca amputarea unui membru. Durerea de a pierde o parte integrantă din tine e copleșitoare. Și ca la orice amputare, ai nevoie de antiobiotice, de analgezice, de balsamuri, de puterea de a te afișa în public cu noua ta infirmitate. Nu le poți duce singur pe toate. Sau le poți duce, dar cu multă energie și timp irosite, pe care le-ai putea folosi în alte direcții. Când ai sprijin specializat, îți descoperi mult mai ușor abilitatea care vine împreună cu vulner-abilitatea post-divorț. Și astfel, ceva ce părea sfârșitul lumii se transformă într-un alt început.”  

Pentru că știm că peste un sfert din cuplurile căsătorite din România ajung la divorț, ne-am dat seama că nu putem ajuta toți oamenii prin grupurile restrânse de coaching. De aceea, Academia Post-Divorț este un program ce se adresează tuturor celor interesați, desfășurându-se exclusiv online. Pe 26 ianuarie anunțăm lansarea oficială a programului, unde participanții pot afla toate detaliile despre program. Așadar, îi invităm pe toți cei interesați, din toate colțurile țării și ale diasporei, pe 26 ianuarie, pe platforma Zoom, de la ora 19:00. Pentru înscriere, trebuie doar să completeze acest formular și vor primi e-mail cu linkul de Zoom pe adresa oferită

Citește și:

Ce efecte are divorțul asupra copiilor

Cum ajungem de la iubire la divorț

Author(s)

  • Gabriela Saulea

    fondatoare Divorce Journey

    Gabriela Saulea este medic, mamă, antreprenoare și coach. După propriul divorț, a decis să-și folosească abilitățile medicale, experiența de afaceri acumulată în companii multinaționale și experiența personală, pentru a crea un program special dediccat persoanelor care au nevoie de un spațiu de siguranță pentru a se recupera după divorț. Misiunea ei este să transforme divorțul, un eveniment care pare a fi un sfârșit, într-o continuare mult mai frumoasă, mai sănătoasă și mai plină de bucurie. Așa că în 2016 Gabriela a înființat Divorce Journey, primul program de coaching din România destinat persoanelor care traversează un divorț. Pe baza activităților sale, sute de familii au găsit o cale mai ușoară către o viață echilibrată și mai fericită după divorț. În 2022 Gabriela Saulea lansează cel mai nou proiect: Academia Post-Divorț, un program online de educare și dezvoltare continuă, pe termen lung și pe bază de abonament, gândit special pentru cei care vor să devină cele mai bune versiuni ale lor după divorț. Pe Gabriela o găsiți aici: https://divorcejourney.ro/ și pe https://www.facebook.com/gabriela.saulea/.