În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce un divorț poate fi mai traumatic decât un dezastru natural.
– Care sunt cele trei etape experimentate de persoanele care au trecut printr-un divorț.
La divorț nu se ajunge peste noapte, nu ne culcăm seara într-o mare dragoste și ne trezim dimineața cu hârtiile de divorț pe masă. Divorțul e un final de drum, iar cei care spun că nu s-au gândit la el au avut motivele lor să nu o facă.
Studiile efectuate de-a lungul timpului au concluzionat că divorțul este un eveniment traumatizant. Atunci când crezi că în căsnicia ta lucrurile merg bine, când nu vezi sau nu vrei să vezi că între tine și partenerul tău există o prăpastie, iar aceasta se mărește de la o zi la alta, anunțarea intenției de divorț poate fi și pentru adult o traumă.
În condițiile în care divorțul îndeplinește caracteristicele unei traume (este impredictibil, incontrolabil, nu este o situație obișnuită de viață și schimbă caracteristicile psihice și comportamentale ale oamenilor), este posibil ca cei care-l experimentează să dezvolte simptomatologia tulburării de stres post-traumatic (PTSD). Simptomatologia în PTSD este caracterizată de negare, rușine, anxietate, frica de a pierde controlul, pesimism, depresie, vină, amintiri intruzive din traumă și o scădere a interesului pentru activitățile cotidiene.
Persoanele care au trecut printr-un divorț experimentează, după terminarea acestuia, trei etape: prima dintre ele este negarea, a doua este de învățare, iar a treia este de implementare a unor noi comportamente.
Negarea
În prima etapă de după divorț (care durează în jur de un an), adultul își dorește o menținere a status-quo-ului prin utilizarea unor comportamente familiare, a unora defensive sau a negării. El face acest lucru, pentru că lucrurile familiare sunt cunoscute, produc efecte previzibile și controlabile. Acest proces are ca scop eliminarea incertitudinii implementării unor noi comportamente. De asemenea, comportamentele defensive sunt utilizate pentru ca persoana să se autoprotejeze, cu scopul de a menține un sentiment de echilibru și bine nu doar pentru ea, dar și în familie. Aceste comportamente pot ajuta pe termen scurt persoanele implicate să-și gestioneze situația de criză, însă pe termen mediu și lung ele vor fi o piedică în calea adaptării la noile realități ale vieții.
Într-un fel, e același model pe care, din păcate, îl adoptă unii părinți atunci când copiii lor ajung la adolescență. În încercarea de a păstra status-quo-ul, starea de fapt, părinții nu țin cont de etapa de dezvoltare în care se află și-l tratează în continuare ca pe un copil. Acest lucru își va pune amprenta asupra dezvoltării copilului. Strategia de negare nu va putea ține prea mult, viața urmându-și cursul firesc, părintele va trebui să facă, mai devreme sau mai târziu, modificări mai mari sau mai mici în comportamentul său față de copil.
Sentimentul de stabilitate este unul fals, deoarece aceste comportamente nu răspund noilor realități de după divorț. Menținerea unor comportamente vechi într-un mediu care s-a schimbat sau care este în schimbare nu este un mod adaptativ de a-ți trăi viața. Mai devreme sau mai târziu, persoanele care trec prin divorț vor trebui să adopte noi comportamente în conformitate cu noile realități ale vieții lor. A avea aceleași obiceiuri după divorț pe care le-ai avut înainte este, de multe ori, nerealist. Divorțul poate avea un impact financiar semnificativ pentru parteneri și unele dintre lucrurile pe care ți le permiteai înainte de divorț nu ți le mai poți permite acum.
Separarea fizică, plecarea din casă, închirierea unei noi locuințe sunt evenimente pe care trebuie să ți le asumi, o dată ce ai trecut printr-un divorț. Persoanele dependente sunt unele dintre cele mai afectate de divorț. Așteptarea ca partenerul să-ți răspundă după divorț nevoilor la fel cum făcuse până atunci este total nerealistă. Ele nu mai găsesc ajutor în partener și trebuie să-și asume viața cu totul, fapt care poate deveni traumatizant. Pentru o persoană cu tulburare de personalitate dependentă despărțirea e o amenințare la propria supraviețuire, atât din perspectiva rezolvării problemelor de zi cu zi, dar și din perspectiva schemei cognitive de abandon.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Sentimentul de abandon perceput de persoanele dependente este, de asemenea, o amenințare la supraviețuire. În primul an după divorț, unele persoane se simt prinse în procesul de divorț la fel cum se simt persoanele prinse într-un cutremur sau într-o tornadă: blocați și confuzi. Unii oameni raportează nivele mai ridicate ale simptomelor PTSD decât cei care trec prin dezastre naturale din cauza sentimentelor de vină și culpabilitate.
În prima etapă, predomină sentimentul de victimă pasivă și neajutorată. Această perioadă este caracterizată printr-o slabă implicare a părinților în viața copiilor, modul în care se implică în educația lor și rezultatele obținute de părinți în acest proces fiind scăzute.
Învățarea
A doua etapă de după divorț durează 2-3 ani și se caracterizează printr-un proces de învățare. Persoanele care au experimentat divorțul încep să reevalueze relația, greșelile pe care le-au făcut și încearcă să învețe din această experiență.
Schimbarea perspectivei
În a treia etapa, cea de după 3-4 ani de la divorț, intervine faza de stabilizare în care învățăturile acumulate duc la schimbări majore în comportamentele de parenting, cele sociale și cele profesionale. Schimbarea perspectivei victimei din poziția de neajutorare, neputință, imobilizare și descurajare în aceea de supraviețuitor activ, care poate face față experiențelor traumatice, are loc în cea de-a treia etapă de după divorț.
Divorțul este un eveniment traumatizant de lungă durată, iar efectele lui nu se termină odată cu obținerea actelor de divorț, ci mult mai târziu. E important să înțelegem prin ce trecem, pentru a putea diminua efectele lui și pentru a ne acomoda cât mai repede la noua noastră viață.