În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce divorțul este considerat a fi cel de-al doilea eveniment traumatic ca importanță din viața unei persoane.
– Care sunt implicațiile psihologice ale unui divorț.
Atunci când spunem marele „DA” și decidem să ne unim destinele și să ne căsătorim, fiecare dintre noi pășește pe acest drum cu sentimentul și credința că va fi pentru totdeauna, că această iubire este unică, că nimeni și nimic din lumea asta nu o va putea atinge și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți.
Și poate chiar așa se și întâmplă de cele mai multe ori. Însă, câteodată, acest „pentru totdeauna” ajunge să se piardă în conflicte și certuri, pentru ca mai apoi să destrame și să se transforme în „fiecare pe drumul său”, finalizându-se cu un divorț.
Nici o relație de iubire nu este perfectă
Oricât de mult ne-ar plăcea să credem sau ne-am dori, nicio relație de iubire nu este perfectă, fără urcușuri și fără coborâșuri, fără incompatibilități sau momente în contradictoriu și este perfect normal să fie așa.
Acest lucru se întâmplă pentru că fiecare dintre cei doi parteneri de cuplu sunt ființe unice și de sine stătătoare, cu gânduri, emoții și experiențe de viață proprii, care nu întotdeauna pot vedea și înțelege lucrurile la fel, care nu întotdeauna se pot raporta în același mod la situațiile comune de viață și care nu iau mereu decizii identice.
Atunci când aceste disensiuni ajung să fie înțelese și depășite, cuplul reușește să se reechilibreze și să meargă mai departe. Însă atunci când ele sunt prea mari, când limitele și valorile personale ale partenerilor sunt încălcate, când modul de raportare la viitor și la viață sunt în opoziție, când visele și interesele comune dispar, iar relația nu mai oferă spațiu individual și comun de creștere și dezvoltare și ajunge să sufoce, când încrederea partenerilor unul în altul este diminuată sau trădată sau intervin abuzurile, deteriorarea relației este iremediabilă și divorțul devine iminent.
Așadar, decizia cuplului de a divorța și de a merge pe drumuri separate nu este o decizie de moment. Ci este rezultatul multor conflicte nerezolvate, momente de criză nedepășite, neîmpliniri, frustrări, frământări și confruntări emoționale care, de-a lungul timpului, au condus către deteriorarea relației până în punctul în care separarea pare cea mai bună soluție. Practic, odată ce se ajunge în acest punct, divorțul devine unica alternativă viabilă și sănătoasă pe care partenerii o mai au la dispoziție pentru a soluționa criza majoră a cuplului din care fac parte.
Care sunt implicațiile psihologice ale unui divorț?
Chiar dacă uneori divorțul este „cea mai bună soluție” sau „un rău necesar” nu înseamnă că reprezintă o decizie ușor de luat și de integrat în experiența de viață a oricăruia dintre noi. Divorțul este înțeles și simțit de cei care-l experimentează ca o situație traumatizantă și este considerat a fi cel de-al doilea eveniment traumatic ca importanță din viața unei persoane, după moartea unui părinte sau a unui copil.
De aceea, chiar dacă partenerul care ia decizia de a divorța pare a fi mai puțin afectat și mai asumat din punct de vedere psihic, chiar dacă separarea emoțională este deja instalată într-o oarecare măsură în viața cuplului, chiar dacă despărțirea este una amiabilă și de comun acord, în realitate, ambii parteneri trec prin sentimente de pierdere și suferință, de abandon, teamă și nesiguranță.
Pentru că toată „fundația” pe care își construiau acel „a fi”, atât împreună, cât și la nivel individual, acum se năruie chiar sub privirile și sub picioarele lor, iar ei trebuie să-și găsească, din neant, resurse și soluții pentru situații la care nu au fost niciodată nevoiți să se gândească până în acel moment.
Din păcate, toate aceste trăiri sunt uneori atât de impactante, încât efectul lor poate genera o serie de dificultăți de ordin psihologic precum: anxietate, tendința spre o gândire preponderent negativă, sentimente de tristețe profundă și de inadecvare, absența sensului și a unei direcții de viață, dificultăți de concentrare a atenției, tulburări de somn, tulburări de alimentație sau chiar tulburări psihosomatice.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Cum trecem într-un mod sănătos și constructiv peste un divorț?
Ca orice pierdere, această ruptură are nevoie de timp pentru a se vindeca, de o perioadă de doliu în cadrul căruia fiecare partener să integreze schimbările, să se repoziționeze si să-și poată regăsi echilibrul fizic, psihic și emoțional.
De aceea, ca prim pas este recomandat ca partenerii, în ritmul lor propriu, să-și dea voie să-și exprime emoțiile pe care le simt raportat la divorț, să le înțeleagă și să le accepte ca fiind o parte importantă a procesului natural de depășire a etapei de tristețe, durere și pierdere care succedă divorțul.
Deși uneori este destul de tentant a se nega suferința și a trece forțat mai departe, ca și cum nimic important nu s-ar fi întâmplat, această alegere poate reprezenta una dintre cele mai mari erori pe care partenerii de cuplu le pot face.
În realitate, orice amânare în a da ochii cu realitatea emoțională nu este decât o falsă amăgire, pentru că tot ceea ce nu a funcționat în relația anterioară, toate frământările și frustrările adunate la nivel emoțional, toate fricile, furiile și întrebările fără răspuns, toată presiunea psihică neexprimată și nerezolvată în urma divorțului vor dinamita atât relația cu sine, cât și cu ceilalți.
Nu se poate vedea viitorul în culori deschise și plin de optimism, încredere și speranță, nu se poate avea o imagine și o stimă de sine bune atât timp cât „lentilele” prin care se privește sunt gri și pline de furie, resentimente, durere, neîncredere, vină, suferință.
Procesul de identificare, analizare și conștientizare a motivelor care au condus la destrămarea relației necesită timp pentru că autoreflecția și conectarea cu sine nu se produc peste noapte. Așa cum o sămânță nu rodește imediat, așa și oamenii au nevoie de o perioadă în care să se adapteze la noua situație de viață, la noul statut social, să proceseze emoțiile, să exploreze și să schimbe ceea ce nu a funcționat , să se creioneze pe sine, să construiască și să dezvolte noi moduri și sensuri de a fi și de a se raporta la viitor.
Ținând cont de toate aceste lucruri este iarăși recomandat ca, oricât de vulnerabili și oricâtă nevoie de afecțiune și alinare ar avea, partenerii să evite să intre prea rapid în alte relații romantice. Pentru că aceste noi relații vor fi doar niște relații „pansament”, al căror scop va fi vindecarea rănilor emoționale produse de divorț. Astfel că, odată porniți în căutarea dovezilor că sunt demni de iubirea și aprecierea unui partener, dirijați de nevoile de siguranță, de validare, de acceptare și iubire necondiționată, este posibil ca alegerea viitorului partener de cuplu să fie mai mult sau mai puțin benefică și constructivă. Și în loc să vindece niște răni, riscă să le accentueze pe cele deja existente sau chiar să creeze altele noi. În plus, în această fugă a lor spre „salvare”, pot ajunge să-i rănească pe cei care le devin parteneri, fără să-și dorească neapărat acest lucru, ci doar pentru că nu sunt încă pregătiți pentru a intra cu totul într-o relație de cuplu.
Când solicităm ajutorul unui psihoterapeut?
Pentru că a avea pe cineva alături atunci când simțim că ceea ce trăim este prea mult și prea copleșitor pentru noi poate să ne ajute să ne regăsim și să ne reechilibrăm mai ușor și mai repede decât am putea s-o facem singuri.