În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum te ajută creativitatea în procesul iertării de sine.
– De ce multe greșeli din trecutul nostru au legătură cu nevoi neîmplinite. 


Se spune că rușinea este o formă de cancer a psihicului. Aceasta roade și pătează tot ceea ce trăim, declanșând neiubirea de sine. Totul este cauzat de lipsa de iertare față de noi înșine.

Ai făcut, spus sau gândit vreodată ceva “cumplit”?

Răspunsul va fi da, pentru noi toți. Este pur și simplu natura noastră umană – rănită sau traumatizată.

Asumarea responsabilității, atunci când greșim, este crucială. Este necesar, totuși, să înțelegem că, dacă ne detestăm, nu se va intampla nimic bun în viața noastră.

Iertarea de sine implică schimbarea percepției asupra ta și asupra a ceea ce s-a întâmplat în trecut, prin ochii compasiunii și ai acceptarii de sine. Prin înțelegerea mecanismelor care te-au condus să faci, să spui, să gândești ceva negativ, dar și prin sporirea iubirii față de tine, reușești să lași în urmă rușinea și să te eliberezi pentru a te bucura de viață.

Atunci când facem ceva greșit este absolut normal să simțim vinovăție și rușine. Imaginează-ți cum ar fi lumea aceasta dacă n-am simți așa. Problema intervine atunci când aceste sentimente încep să “putrezească” în interiorul nostru și ne blochează viața. Rușinea și vina devin toxice și începem să creăm imagini extrem de negative asupra noastră. Acestea au forța de a se transforma în «cercuri vicioase» ale inconștientului. Fără să ne dăm seama, ajungem să perpetuăm aceleași emoții și să atragem aceleași evenimente dureroase.

Pentru a evita repetarea acelorași erori, este important să învățăm cum să ne iertăm. Cu alte cuvinte, acordarea iertării ne va elibera pentru a ne dezvolta și pentru a ne transforma în mod pozitiv viața.

Iertarea de sine ne ajută să:

  • Nu mai trăim în trecut;
  • Fim prezenți în propria viață (aici și acum);
  • Avem mai multă speranță pentru viitor;
  • Dezvoltăm iubirea și acceptarea de sine;
  • Iertăm mai ușor pe ceilalți;
  • Învățăm din propriile greșeli și să evoluăm;
  • Să avem mai multă energie pentru a ne bucura de viață.

A învăța iertarea de sine este un proces unic și personal, care poate dura de la o zi la o viață întreagă. Ca și tine, sunt imperfectă și am făcut greșeli pe care le regret. Ca și tine, am o parte de Umbră. Deja am mulți ani în care am lucrat cu mine însămi pentru a depăsi blocaje, greșeli, credințe limitative și pentru a mă transforma. Sunt convinsă că vor mai fi piedici în viitor, dar practicând iertarea de sine, știu că voi putea trece peste ele.

Iată ce am învățat despre iertare, pe parcursul călătoriei mele interioare:

1. Trecutul nu mai poate fi schimbat

Am înțeles că trecutul este de neschimbat, de nealterat. Este o pierdere de timp, de energie să mă gândesc ce și cum aș fi putut face/spune altfel. A mă învinovăți o perioadă lungă duce doar la ură de sine și aceasta nu mă ajută să cresc, să ma dezvolt ca Om. Singura metodă de a repara este să învăț din propriile greșeli și să merg înainte, transformându-mă și evoluând. Bineînțeles, dacă am rănit pe cineva, îmi cer iertare și fac tot posibilul să repar, dacă se poate.

În cazul în care cealaltă persoană nu te iartă, revii la pasul unu. Faci tot posibilul să te ierți pe tine și rogi Creatorul Suprem să-l ajute pe celălalt să te ierte. Sunt multe meditații specifice pe această temă.

2. Observă nivelul de conștiință actual versus cel din trecut

Toți facem tot ceea ce putem în funcție de nivelul de conștiință pe care-l avem în acel moment.

Pe parcursul vieții, avem niveluri variate de maturitate mentală, emoțională și spirituală. Tu de atunci nu ești aceeași persoană cu cea de acum. Ne schimbăm permanent și cum putem fi oare supărați pe cei care eram în urmă cu cinci-zece ani?

Îți recomand să scrii în jurnal reflectând la asta. Posibil ca, atunci când ai comis o greșeală, să nu fi fost îndeajuns de “treaz”, de conștient. Poate că ai reacționat din cauza rănilor emoționale vechi și nevindecate. Descoperi că Umbra ta preluase controlul în acel moment.

3. Greșelile tale reflectă partea ta de Umbră

Umbra este doar o parte din tine și este la nivelul tău inconștient. Când ne “luptăm” cu iertarea de sine, ne identificăm cu Umbra noastră și uităm de partea noastră de Lumină, de adevărata noastră natură. Oricât de grav este ceea ce ai făcut/spus/gândit, ai avut ocazia să vezi și să simți cât de important este să lucrezi cu Umbra ta pentru vindecare și integrare. Este un apel de trezire, un apel să-ți începi transformarea.

Avem o săptămână intensivă de lucru cu propria Umbră în programul “Transformarea Ta Totală, de la Suferință la Armonie”, pe care ți-l recomand cu toată dragostea. Detalii aici https://bit.ly/3lGNIfk


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Creativitatea este un ajutor de nădejde

Procesarea emoțiilor și sentimentelor în urma unei greșeli grave pe care am comis-o este extrem de importantă. Dezvoltarea unei intimități sănătoase cu propriile emoții este un subiect aproape de sufletul meu și i-am acordat spațiul necesar în programul “Transformarea Ta Totală”. Vindecarea noastră nu are cum să aibă loc dacă nu ne împrietenim cu toate emoțiile noastre.

Pentru “gestionarea” regretelor și vinovăției, exprimarea creativă declanșeaza o alchimie interioară care transformă durerea în înțelepciune. Nu e nevoie să fii talentat, doar vezi cu ce rezonezi: pictură, desen, scris, sculptură, dans, cântat etc.

După ce ai ales cum să fii creativ, folsește regretul/vinovăția/rușinea drept inspirație. De exemplu, dacă ai trădat pe cineva drag, cum arată trădarea? Cum sună? Ce miros, ce gust are? Cum se simte? Ce impact a avut asupra lor și asupra ta? Ce putem învăța din această situație? Cum ne-a transformat? Poți percepe darul din spatele suferinței?

5. Ce nevoi erau neîmplinite în acel moment?

O întrebare cheie, deoarece în general acționăm pentru a ne satisface nevoi și pentru a ne urma valori. Când m-am comportat așa cum regret acum, ce nevoie personală încercam să împlinesc?

De la nivelul de conștiință de atunci ai încercat să te simți într-un fel. Era nevoia de iubire? Nevoia de afecțiune? Nevoia de siguranță? Nevoia de a fi remarcat, auzit? Nevoia de a fi respectat?

Recunoscând nevoia, declanșezi compasiunea și o parte din vină și rușine se disipează.

6. Practică iubirea de sine

Ai grijă de tine, devino cel mai bun prieten al tău. Fii blând cu tine, pentru că ești om și este normal să faci greșeli. Toți le facem și culmea este că numărul posibil de “păcate” este finit, așa că, dacă vorbești cu prietenii tăi apropiați despre ele, vei zâmbi că se repetă aceleași tipare, aceleași lecții de viață. Umorul este minunat în practica iubirii de sine.

Îți dezvălui acum o conștientizare recentă: dacă nu reușești să te ierți pe tine însuți sau măcar să începi procesul, n-ai cum să rezonezi cu energia abundenței. Cu toții ne dorim abundență în viață, nu-i așa?!

Ființa ta trăiește însă o constrângere interioară, este intoxicată de rușine, vinovăție, neiubire și n-are cum să atragă abundența în viață. Totul este conectat, totul depinde de cât de mult îți dorești să fii liber și să te transformi în cea mai bună variantă a ta la toate nivelurile.

Mi-ar plăcea să-mi spui că ai început deja această faza a călătoriei tale interioare și că te-ai iertat. Te-aș invita cu drag alături de mine, să parcurgi următoarea parte a aventurii. 

În aprilie, începem Abundență Nelimitată, cel de-al doilea program transformațional pe care l-am creat și prin care te voi sprijini să percepi unificarea propriei tale ființe. Îți vei descătușa forța ta interioară, care te va ajuta să manifești abundența în orice arie a vieții, spre binele tău cel mai înalt. Vor fi 21 de zile foarte intense! Ai detaliile aici: https://bit.ly/3tCysmq

Închei articolul cu câteva cuvinte spuse de Debbie Ford: ”Iertarea de sine este despre a te relaxa în vulnerabilitatea umanității tale și despre a găsi compasiune față de propriile lupte interioare”.

Pentru tine care este cea mai dificilă parte în procesul de iertare de sine? 

Te invit cu drag să te alături grupului nostru privat pe Facebook “Creatoarea Vieții Mele!” https://www.facebook.com/groups/creatoareavietiimele, unde povestim pe larg despre cum să aduci bucurie în viața ta și despre transformarea interioară. Oferim metode simple și eficiente de a lucra cu tine însăți și creăm o comunitate minunată. Am început recent și o aventură introspectivă care te va ajuta să te cunoști mai bine!

Citește și:

11 lucruri pentru care NU trebuie să-ți mai ceri scuze

9 pași spre iubirea de sine

Author(s)

  • Amy Ciotec

    fondatoare AwakeningMom

    Timp de 16 ani a avut o carieră în corporații și a lucrat mereu aproape de oameni. Cu o experiență de peste opt ani în procesele și terapiile de dezvoltare personală, Amy s-a trezit din punct de vedere spiritual, a vindecat și a transformat fiecare aspect al ființei. A documentat din experiența cunoașterii ei pe blogul personal www.Awakeningmom.com. «Cred în tine, cred în femeia trează și liberă, femeia hotărâtă să-și integreze și să-și manifeste potențialele cele mai înalte, încă ascunse în Esența ei”, spune Amy.