În următoarele 5 minute vei afla:

– Care ar putea fi sursele unor venituri alternative.
– De ce este important să ai economii în această perioadă.


Coronavirusul face ravagii în viețile oamenilor: și numărăm aici pierderea celor dragi, a sănătății, a veniturilor și chiar a simplului contact uman. La nivel mondial, zeci de milioane de oameni au fost infectați, iar pierderile de vieți omenești au ajuns să numere milioane de persoane. Situația nu seamănă cu nimic din ce-am văzut până acum, iar virusul a început să ne afecteze viața pe toate planurile, inclusiv pe cel financiar. 

Previziunile nu sunt tocmai pozitive: se estimează că în următoarea perioadă nivelul de șomaj va ajunge la cote extreme, ca cele din timpul marii crize economice, undeva spre 30%. Afacerile mici, cum ar fi restaurantele, cafenelele, magazinele, dar și freelancer-ii nu mai au activitate de luni de zile. Odată cu ele, nici toți cei care colaborau, într-un fel sau în altul, la aceste afaceri. Multe companii au făcut reduceri de personal sau au tăiat salariile. Având în vedere aceste schimbări nemaiîntâlnite până acum în ceea ce privește veniturile și mersul afacerilor, cum vom reuși oare să ne recuperăm din punct de vedere financiar? 

Perspectivă

Primul pas către vindecare constă în abordarea acestei crize financiare și pandemice privind în perspectivă. A fost un eveniment pe care nimeni nu l-a prevăzut. N-am făcut nimic rău, iar criza a survenit nu ca urmare a funcționării necorespunzătoare a vreunui sector de activitate, nu datorită vreunui război sau a altei creații umane. Așa că trebuie să faci un pas în spate și să privești situația de la distanță, fără a te pedepsi pentru apariția ei. Apoi, după ce flăcările se vor domoli, vei începe să reconstruiești. 

Programe 

Există multe programe guvernamentale și granturi care îți vin în ajutor, așa că trebuie să fii sigur că ai trecut în revistă fiecare site guvernamental. Acestea sunt programe și finanțări pentru indivizi, pentru afaceri mici și chiar pentru companii mai mari, așa că asigură-te că ai aplicat pentru fiecare ajutor financiar pentru care ai putut să o faci. Dacă lucrezi pentru o companie mare, interesează-te dacă există beneficii de care poți avea parte ca angajat în timpul acestei crize – cum ar fi zile libere în plus sau decontări ale programelor de asistență psihologică. 

Plăți 

Trece în revistă toate plățile pe care trebuie să le faci și, dacă există unele pe care le poți amâna, nu mai sta pe gânduri. Băncile oferă prelungiri de termen la plata creditelor ipotecare, linii de credit, împrumuturi speciale și carduri de credit, așa că nu ezita să aplici pentru a le obține dacă ai nevoie de un respiro financiar. Ai grijă, însă, să te informezi asupra detaliilor, astfel încât să știi exact cât te va costa să amâni anumite rate. 

Apoi, examinează cu atenție cât însumează costurile pe care le ai cu mașina, abonamentul la sală, parcarea, bonele pentru copii – și redu cheltuielile, renunțând la toate serviciile care nu-ți folosesc. Vei economisi o grămadă de bani! 

Scorul la biroul de credite 

Acordă atenție scorului pe care-l ai la biroul de credit. Îl poți verifica la Biroul de Credit Central sau la banca la care ai conturile sau creditele. Este important să-l verifici periodic ca să vezi dacă nu cumva o plată pe care ai amânat-o a fost înregistrată ca lipsă a plății, iar creditorul tău ți-a raportat-o ca atare la biroul de credit. Pentru că astfel de acțiuni îți știrbesc credibilitatea și-ți strică scorul de bun platnic. În plus, dacă ai nevoie să-ți folosești cardul de credit sau linia de credit, încearcă să nu folosești toată suma pe care o ai disponibilă (circa 60% este maximum recomandat).  

Venituri alternative

Acum este momentul perfect să începi o afacere mică sau să-ți crești rolul în compania în care lucrezi. Când lumea se va redeschide, vor exista învinși și învingători. Economia o duce groaznic, dar piața de capital n-a scăzut mai mult decât o corecție anuală obișnuită. Gândește-te cum va arăta economia atunci când criza va trece și, dacă ai vreo idee de afacere pe care o poți conduce de acasă, ia inițiativa! Livrări, servicii de sănătate, educație online – acestea vor fi sectoarele noi și în creștere pe care ar trebui să pariezi. Sau poate că acum e momentul să faci o schimbare în cadrul companiei în care activezi și să te îndrepți către un sector care este în creștere. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Fonduri de pensie 

Ar putea exista, uneori, posibilitatea să-ți accesezi fondurile de pensie în avans, într-un mod care să nu implice taxe mari. Însă trebuie să verifici acest lucru cu consultantul tău financiar sau cu reprezentanții fondurilor de pensie private. Poate că merită să-ți asumi penalitățile mari percepute la retragerea banilor înainte de termen dacă te afli într-o situație îngrozitoare. Verifică împreună cu reprezentantul fondului de pensii toate costurile implicate. 

Dacă faci parte din categoria norocoșilor care lucrează de acasă și sunt plătiți cu un salariu întreg, banii pe care îi economisești – neplătind parcarea de la birou, abonamentul la sală, masa de prânz în oraș sau berea de după birou cu colegii – virează-i în contul tău de investiții. Fii atent la acțiunile cu potențial care au un preț mic acum, dar care vor crește în timp. Investește înțelept și, în noua economie care se anunță, vei face parte din noua generație de învingători. 

Imobiliare 

Analizează un pic piața imobiliară și profită de orice avantaj ai parte în această perioadă de pandemie. Dacă plănuiești să cumperi proprietăți noi, începe să cauți și să te uiți în ce sens merg prețurile; poți avea parte de niște afaceri extrem de avantajoase în următoarele luni, pe măsură ce vânzările se reduc. Dacă vrei să vinzi, sfătuiește-te cu un agent imobiliar și roagă-l să analizeze prețurile din zona ta; verifică, împreună cu el, dacă merită să mai aștepți încă șase luni pentru a vinde pe un preț mai bun. 

Sănătatea și starea de bine 

Dacă tocmai ți-ai pierdut jobul, caută să vezi ce altă asigurare de sănătate a dispărut odată cu el. Vezi dacă ai posibilitatea ca această asigurare să fie încă valabilă, măcar o scurtă perioadă de timp, interval în care îți vei înlocui asigurarea premium cu una basic sau îți vei căuta o alternativă mai ieftină la o altă companie. Gestionează-ți stresul având în minte un plan pentru viitor. Trebuie să renaști din cenușă! Să te muți într-o casă mai mică, cu o chirie mai mică, să demarezi o nouă afacere sau să începi activitatea la un nou loc de muncă poate să-ți aducă mai multă bucurie după ce șocul inițial a trecut. Dacă trebuie să lucrezi de acasă și trebuie să păstrezi distanțarea socială – ai grijă ca existența ta să se bazeze pe lucrurile care te fac fericit. 

Pensionarea 

Acesta ar putea fi un moment grozav pentru a te pensiona, dacă ești eligibil. Vinde-ți a doua mașină, mută-te într-o casă la țară sau redu-ți cheltuielile zilnice și bucură-te de fiecare zi. Dacă mai ai câțiva ani până la vârsta de pensionare, gândește-te la o strategie ca să îți protejezi economiile. Piața economică ar putea fi foarte instabilă în următorii ani, iar tu vrei să fii sigur că profiți de toate avantajele și de toate oportunitățile pe care le ai atâta vreme cât ești tânăr pentru a-ți pune deoparte niște economii și pentru a-ți asigura existența la vârsta pensionării. Sfătuiește-te cu consultantul tău financiar, cu contabilul sau cu agentul de investiții pentru a-ți face un plan solid pentru viitor. 

Educație financiară

Acum este momentul perfect să-ți îndrumi copiii să învețe despre finanțe. Vor mai exista și alte crize financiare în viitor, iar copiii noștri trebuie să învețe cum să economisească, să investească, să înceapă o afacere și cum să fie pregătiți pentru crize ca aceasta prin care trecem. Caută cursuri online și încurajează-i să-și lărgească cunoștințele. Vor fi informații care le vor folosi mult în viitor. 

Veniturile universale și salariile minime

Pentru toți cei pe care sfaturile de mai sus nu-i ajută, trebuie să ne gândim că putem face mai mult pentru cei care sunt lăsați în urmă (financiar vorbind) de această pandemie. Și înainte de acest moment exista o discrepanță între cei care aveau mijloace de trai și cei care trăiau de pe o zi pe alta; acum, cei din urmă nu mai au aproape nimic. Trebuie să găsim o soluție pentru redistribuirea veniturilor astfel încât orice persoană să dispună de un venit minim necesar traiului, trebuie să ne gândim la un sistem de sănătate accesibil tuturor și la idei prin care se poate asigura tuturor un nivel de trai decent. 

Am fost mereu îngrijorați că roboții ne vor lăsa fără joburi; acum, cei care încă mai rezistau au fost măturați de această pandemie. Acum este șansa noastră de a recrea finanțele pentru fiecare om de pe planetă, așa cum a făcut și marea criză economică. Ca în cazul oricărei alte infecții, ar trebui să ieșim mai puternici din această încercare de îndată ce criza se va fi terminat. Și, ca în cazul oricărui alt virus, nu va exista o injecție magică sau o pastilă care va vindeca tot. Există remedii diferite, în funcție de fiecare pacient. Este important pentru noi toți să luptăm pentru recuperare și să rămânem puternici. 

Citește și:

Virusul care face ravagii în buzunarele oamenilor

Cum faci față crizei fără panica legată de bani

Author(s)

  • David Lester

    autor

    David Lester, strateg financiar și autor al textelor despre finanțele personale la DCL Capital. David este strateg financiar și autor specializat în finanțele personale, cu o experiență de peste 20 de ani, ajutându-i pe oameni să-și gestioneze mai bine finanțele și băncile să fie mai aproape de clienții lor. Scrie despre strategii alternative în ceea ce privește banii - de la economii și investiții la aplicații financiare, imobiliare și chiar achiziții de artă. A scris șase cărți, printre care I Heart MoneyFrom Middle Class to MillionaireAdventures of Fearless Fiona with Bear and BullEste colaborator la CNBC, VICE Money, HuffPost, Entrepreneur. David și-a început cariera la Merrill Lynch și apoi a lucrat pentru Fidelity Investments, RBC, CIBC, BMO Financial Group. Acum este interesat să lanseze un program financiar care să-i ajute pe copii să înțeleagă lumea financiară. Este președinte al DCL Capital, investitor în licențe de finanțare  personală și active din diferite sectoare care includ TV, edituri, artă și new media.