În următoarele 3 minute vei afla:
– Care sunt cele patru tipuri de energie.
– Cum ne putem echilibra energia cu ajutorul pauzelor.
Cu toții ne dorim să realizăm cât mai multe lucruri într-o zi, într-o lună, într-un an. Vrem să avem o viață plină, cu realizări personale și profesionale, ne dorim o viață cu sens. Dar ce facem pentru a realiza ceea ce ne propunem? De ce resurse avem nevoie pentru a atinge succesul?
Cei mai mulți vor spune ”timp” și ”bani”. Ambele resurse sunt importante, însă nu sunt esențiale. Energia este cea mai prețioasă resursă a noastră! Dacă avem sau nu energie devine mult mai important în contextul performanței.
Avem tendința de a căuta cursuri de gestionarea a timpului, aplicăm metode de organizare și planificare și, totuși, ele se dovedesc “impracticabile” pentru mulți oameni. Acest lucru se întâmplă pentru că ceea ce lipsește ține mai mult de ”De ce-ul” interior decât de tehnici de organizare.
În acest articol îți propunem o perspectivă diferită în ceea ce privește atingerea succesului – managementul energiei.
Jim Loehr a dezvoltat teoria celor patru tipuri de energie, care asigură performanța în orice domeniu, de la cel sportiv la cel corporatist.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Energia optimă pentru performanță există atunci când ești:
Energizat fizic;
Conectat emoțional;
Concentrat mental;
Aliniat spiritual.
Ce știm despre energie este că ea se consumă oricum, fie că o folosim în exces, fie că nu o folosim deloc, ea se risipește, ca și timpul. Deci, dacă vrem să ne bucurăm cu adevărat de viață, să ne bucurăm de ce suntem și ce avem, este important să implementăm un bun management al energiei. Trebuie să echilibrăm consumul de energie cu perioadele de refacere!
Mintea și trupul formează un tot. Starea fizică ne influențează starea mentală și emoțională, ceea ce ne arată importanța pe care trebuie să o oferim fiecărui aspect al vieții noastre. Un corp bolnav sau slăbit nu poate susține o minte ageră, iar emoțiile negative, precum frica și rușinea, nu pot mobiliza corpul suficient.
Principalii determinanți ai energiei, indiferent de forma ei, sunt:
• Rezistență;
• Flexibilitatea;
• Elasticitatea.
Un corp flexibil duce către o minte flexibilă. Rezistența emoțională va conferi și rezistență corpului Suntem un tot și avem de câștigat când oferim atenție fiecărei surse de energie: fizică, emoțională, mentală și spirituală.
Putem păstra echilibrul atunci când implementăm micropași, care ne susțin starea de bine. Putem crea ritualuri de energie pozitivă – rutine extrem de specifice precum:
– Menținerea unei diete bogate în nutrienți și scărace în grăsimi;
– 8 ore de somn în fiecare noapte;
– Timp de calitate petrecut cu oamenii dragi;
– Obiceiul de a citi zilnic dintr-o carte;
– Sport de trei ori pe săptămână;
– Meditația și rugăciunea etc.
Crearea acestor rutine este cea mai puternică metodă de a gestiona eficient energia. Fiecare om are ritmul lui și este important să-și creeze un sistem personalizat, care să-l ajute la creșterea și refacerea energiei pe parcursul unei zile.
Ne dezvoltăm la toate nivelurile consumând energie dincolo de limitele noastre normale, după care trebuie să avem o perioadă de refacere.
Ne creștem energia fizică și forță musculară prin exerciții intense, apoi facem repaos. Nu stai toată ziua în sală se sport.
Ne creștem energia emoțională prin expunerea la o gamă largă de emoții, apoi oferindu-ne timp de liniște și stabilitate emoțională.
Ne creștem energia mentală învățând ceva nou, muncind la un proiect provocator, creând ceva. Apoi avem nevoie de pauză, avem nevoie de meditație, de recreere.
Ne creștem energia spirituală atunci când identificăm clar DE CE-urile din viață noastră. Când ne cunostem valorile și misiunea personală! Energia spirituală ne motivează să acționăm, să trăim o viață așa cum ne dorim.
Oamenii reușesc să trăiască o viață cu sens, fericiți și împliniți, atunci când echilibrează energia fizică, energia emoțională, energia mentală și cea spirituală.
Te invit la Workshop-ul online Energy Management: Micro-obiceiuri pentru o stare de bine pentru a-ți descoperi propriul proces de creștere a energiei.
Citește și:
13 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să ai succes
5 obiceiuri zilnice care te duc mai aproape de bani, succes și împlinire