În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce rol joacă limbajul non-verbal al părinților în formarea caracterului.
– De ce perfecționiștii sunt predispuși să procrastineze.
Se întâmplă adesea să simți că tot ceea ce faci trebuie să fie perfect pentru ca tu să fii fericit? Îți este foarte greu să tolerezi eșecul, iar greșelile altora ți se par imposibil de acceptat? Odată ce ai obținut un succes, ți se pare că a fost ușor (oricât de dificil ți s-ar fi părut pe parcurs) și te concentrezi pe micile imperfecțiuni care îți dau de înțeles că nu ești suficient de bun? Dacă răspunsul la aceste întrebări este da, atunci este foarte probabil să suferi de perfecționism.
Aproximativ 70% din persoanele cu care lucrez în cabinet, fie ele copii, adolescenți sau adulți, se confruntă cu această dificultate. Chiar și eu am avut de lucru la acest capitol și a fost necesar un demers terapeutic personal pentru ca azi să-l pot accepta pe ”suficient de bun”, sau să pot tolera imperfecțiunile, la modul general.
Până la urmă, ce e așa de rău în a fi perfecționist? Mulți consideră în mod eronat că acesta este un comportament sănătos, datorită conotațiilor pozitive ale cuvântului perfect. Povestea este că a fi perfect e un concept utopic. Nimeni nu-i perfect. Perfecționiștii își impun mereu obiective înalte, imposibil de atins, consideră că trebuie să fie perfecți, se înfurie și se frustrează când acest lucru nu se întâmplă (cu ei și cu ceilalți), și tind să obțină mai puțin și să se streseze mai mult decât cei care ating în mod obișnuit un nivel înalt de performanță.
Dorința de a fi un om de succes e sănătoasă, dar o dorință irațională de a fi perfect poate cauza probleme, cum ar fi riscul de a dezvolta, în timp, o structură de personalitate obsesiv-compulsivă, anxietate, depresie sau tulburări alimentare.
Care sunt cauzele perfecționismului?
Premisele dezvoltării perfecționismului nu sunt totdeauna foarte clare. De regulă, este vorba despre un comportament învățat în mediul în care copilul se dezvoltă, fie pentru că în familie există un reprezentant care manifestă acest tip de comportament, fie ca urmare a reacțiilor pozitive pe care copilul le primește de la persoanele de atașament, atunci când face ceva bun sau când îi iese ceva bine.
În primul caz, e vorba de învățarea prin imitație. Dacă unul din adulții din familie este perfecționist și se poartă ca atare, și copilul va învăța să se perceapă pe sine și pe cei din jur prin aceeași lupă, să-și seteze aceleași standarde înalte, să se frustreze când experimentează un eșec, să nu tolereze greșelile sau imperfecțiunile celor din jur. Modelul comportamental oferit acasă este mult mai puternic decât orice teorie sau metodă de educație aplicată.
În al doilea caz, cel al recompensei succesului, este vorba despre ceea ce Freud, Alice Miller și alți psihanaliști numesc ”narcisism infantil” – adică modul în care copilul învață să se raporteze la lume într-o anumită etapă a dezvoltării lui. În perspectiva lui Edward Glover, ilustrată de Petre Bârlea în podcastul despre ”Copilul interior”, un copil mic, perfect sănătos poate fi murdar, egocentric, lacom, agresiv, distructiv. Atitudinea lui poate fi oportunistă, nechibzuită, dominantă. Însă, pentru a supraviețui, copilul depinde (la propriu) de părinții lui, care-i asigură nevoile de bază: adăpost, hrană, căldură, afecțiune etc.
În această etapă a dezvoltării identității personale, mama are rolul major în integrarea emoțiilor copilului sau, dimpotrivă, în refularea lor. El atunci învață ceea ce este acceptabil și convenabil să manifeste ca să i se împlinească toate aceste nevoi fundamentale. Dacă persoanele din mediul lui de viață reacționează pozitiv (mai ales non-verbal) la ceea ce face bine, corect, perfect copilul crește cu convingerea că merită să fie iubit și că este valoros doar prin prisma lucrurilor care îi ies perfect sau pentru ceea ce face bun pentru ceilați, împlinindu-le așteptările – asigurându-și astfel nevoile sale de bază. Și cu aceeași convingere rămâne și la maturitate, iar acest narcisism infantil mult timp exersat poate fi precursor al unui narcisism ca structura de personalitate, ulterior.
La vârsta școlară – vârsta hărniciei, inclusiv nevoia de rezultate perfecte poate influența apariția perfecționismului. Îmi amintesc când, în clasa I, plecând spre școală, bunica mi-a arătat de sus de la etajul patru ambele mâini deschise spunându-mi: ”10, tu trebuie să fii doar de 10!”, iar eu am decodificat acest mesaj că doar la superlativ e în regulă să mă prezint la școală, ca urmare am căutat mereu să fiu de 10, iar ce a fost mai prejos m-a frustrat, m-a nemulțumit și am trăit într-un etern stres de a nu greși la examene, de a ținti mereu spre perfecțiune.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Trăsăturile perfecționiștilor:
· Critică interioară puternică
Perfecționiștii sunt persoane cu o critică internă extrem de ridicată, se axează doar pe ce e greșit sau pe aspectele imperfecte și au dificultăți în a vedea lucrurile diferit. Se judecă aspru atât pe ei, cât și pe ceilalți atunci când se confruntă cu un eșec.
· Standarde nerealiste
Obiectivele celor care se confruntă cu perfecționismul nu sunt nici pe departe rezonabile. Oamenii de succes își stabilesc scopuri înalte, cel mai probabil bucurându-se de progresul pe care îl înregistrează odată ce aceste obiective au fost atinse, în timp ce perfecționiștii își stabilesc din start scopuri imposibil de atins.
· Gândirea de tipul ”totul sau nimic”
Am menționat deja că perfecționiștii își stabilesc obiective foarte înalte și muncesc din greu pentru a le bifa. Cei cu un nivel înalt de performanță pot să găsească satisfacție în a face o treabă bună și a câștiga experiență, chiar dacă scopurile lor nu au fost integral atinse. Pentru perfecționiști, ”aproape perfect” este considerat un eșec.
· Centrați pe rezultate
În timp ce oamenii de succes se bucură de procesul pe care-l parcurg până la atingerea obiectivelor, perfecționiștii se centrează doar pe obiectiv și nimic mai mult. Sunt atât de concentrați să-și atingă scopul și să evite eșecul, încât ei nu se pot bucura de procesul de a crește și de efortul depus în acest sens.
· Împinși de anxietate
Dacă cei care ating un nivel înalt de performanță tind să fie motivați de către scopurile lor și de dorința de a le atinge și sunt bucuroși cu fiecare pas pe care-l fac în această direcție, perfecționiștii tind să fie împinși către obiectivele lor de teama de a nu le atinge și de a înregistra un eșec.
· Teama de eșec
Perfecționiștilor le e foarte frică de eșec, pentru că se concentrează atât de mult pe rezultate. Drept urmare, ajung să fie dezamăgiți de orice nu le iese perfect, iar greșeala devine o perspectivă înfricoșătoare.
· Mereu în defensivă
Pentru perfecționiști, o performanță mai puțin decât perfectă este atât de dureroasă și înspăimântătoare încât nu se pot bucura de critica constructivă ca de o informație valoroasă care să-i ajute să-și îmbunătățească munca pe viitor.
· Procrastinarea
În mod paradoxal, perfecționiștii ajung adesea la procrastinare, deoarece acestea merg mână în mână. Acest lucru este generat de teama de eșec, care-i alimentează cu teama că ar putea face ceva imperfect, astfel ajung să se blocheze și nu mai fac nimic.
· Stimă de sine scăzută
Perfecționiștii tind să devină autocritici și suferă de o stimă de sine scăzută. De asemenea, ei pot fi singuri sau solitari din cauza naturii lor critice și a rigidității, care-i îndepărtează pe ceilalți. Toți acești factori duc la neîncredere în propria persoană și lipsă de respect de sine.
Cum te poți vindeca de perfecționism
De regulă, o persoană perfecționistă va face eforturi mari pentru a-și ascunde problemele personale. Dacă te încadrezi în descrierea de mai sus, nu ezita să ceri ajutor atunci când ai nevoie. Când perfecționismul te împiedică să te bucuri pe deplin de viața pe care o ai, autosabotându-ți fiecare succes, nu ezita să apelezi la serviciile unui psihoterapeut. Terapia te poate ajuta să înveți cum să te repoziționezi față de obiectivele și performanțele tale. Și un psihoterapeut te poate ajuta să-ți antrenezi capacitatea de acceptare sau să-ți îmbunătățești reacțiile la feedback-ul negativ.
Ce ai de făcut ca să te vindeci de perfecționism
· Stabilește-ți obiective realiste, care pot fi atinse;
· Împarte sarcinile copleșitoare în pași mici;
· Concentrează-te pe o activitate sau pe câte o sarcină pe rând;
· Amintește-ți că toți facem greșeli;
· Admite că majoritatea greșelilor sunt oportunități de învățare;
· Greșește intenționat;
· Confruntă-ți teama de eșec și rămâi atent la posibilele rezultate;
· Învață să te relaxezi și să-ți împărtășești emoțiile;
· Renunță la a mai controla totul în relațiile personale și profesionale;
· Nu mai amâna ceea ce ai de făcut;
· Exersează-l pe ”suficient de bun”;
· Lucrează la încrederea în tine.
Și nu uita!
Antiodotul pentru perfecționism e acceptarea de sine!