În următoarele 8 minute vei afla:

– Care e diferența dintre stima de sine și imaginea de sine.
– De ce social media ne însingurează.


Perioada pandemiei ne-a însingurat foarte tare și ne-a deconectat chiar și de noi înșine, pentru că tentația a fost să stăm non-stop pe social media ca să nu ne simțim singuri. Iar asta ne-a făcut să ne simțim și mai singuri, pentru că e o falsă conexiune. Iar legat de sănătatea mintală, pandemia a fost pentru mulți ca și cum am fi fost băgați într-un workshop de dezvoltare personală, fără să aplicăm la el, pentru că am fost obligați să stăm cu noi înșine mai mult decât o făceam înainte. Astfel, oamenii care erau singuri au avut mult timp cu ei, iar cei din cuplu au învățat să-și rezolve problemele, sau să nu și le rezolve și să meargă pe drumul lor.

Pe scurt, pandemia nu ne-a făcut mai buni sau mai răi, ci a scos din noi adevărul. Am remarcat, de la începutul pandemiei, că produsele de dezvoltare personală au început să se vândă mult mai mult, de la meditații ghidate, la cursurile online, Jurnalul EmoțiilorJurnalul RecunoștințeiCartolinele Descoperă-te, care te ajută să te descoperi și să înțelegi cine ești. Pentru că, de cele mai multe ori, oamenii nu știu cine sunt. Trăiesc după niște șabloane împreună cu toți ceilalți din jurul lor și nu sunt atât de mult în contact cu ei înșiși.

T.G.: Cum te raportezi la partea întunecată a rețelelor sociale?

A.R.: Nu mă confrunt cu negativitate și nici cu ageism atunci când pun poze fără filtre, în care îmi asum imperfecțiunea. Iar prelucrarea pozelor e o pierdere de timp. Spre exemplu, chiar dacă folosesc protecție solară, când mă expun la soare îmi apar pete, and that’s OK. În momentul în care tu te accepți pe tine, nu-mi mai pasă ce zic ceilalți oameni. Dacă vine cineva și-mi spune: ești urâtă sau ai îmbătrânit, înțeleg: “OK, asta e percepția ta”.

Pot să înțeleg că, atunci când comentează negativ, oamenii spun ceva despre ei, nu despre mine. Și atâta vreme cât eu sunt împăcată cu cine sunt și cu ce realizez, nu mă afectează.

Și simt nevoia să fiu autentică, pentru că eu am mințit foarte mulți ani cu toate copertele în care eram perfect retușată. Și e o nevoie foarte mare, pentru că oamenii ajung să uite cine sunt, să fie frustrați că nu arată perfect. Iar încrederea unei femei e foarte multe  egată de felul în care arată. Și dacă femeia nu e mulțumită de fizic, îi scade și încrederea în ea. Și dacă ea se vede prin filtre, în momentul în care apare o imperfecțiune pe față e o dramă. Iar aia nu e încredere. Una e stima de sine și alta e imaginea de sine.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


T.G.: Care e diferența dintre cele două?

A.R.: Încrederea în sine e construită pe forțele tale proprii, pe resursele tale interne, pe când imaginea de sine este “încrederea” pe care tu ți-o creezi cu elemente din exterior: like-uri, confirmări, comentarii etc… Această foame e insațiabilă, ajungi să vrei lucrurile astea ca să poți să ai încredere în tine. Dar stima de sine e dependentă de validarea altora, iar asta e o luptă nesfârșită. De aceea mi se pare justificată legea din Norvegia care interzice influencerilor să folosească filtre, iar dacă o fac, trebuie să semnaleze, altfel există o amendă. Și sper să se adopte la un moment dat și la noi. Iar această decepție nu se rezumă numai la imagini, ci și la starea pe care o anunți, și la familia pe care o portretizezi, și la lucrurile pe care le arăți. Și, ce să vezi?!, afecțiunile sănătății mintale sunt cea mai mare problemă cu care ne confruntăm în acest secol.

T.G.: Care sunt resursele pentru reîncărcarea bateriilor?

A.R.: Mă amuză foarte tare că am fost întrebată, acum mai mulți ani în timpul unui curs în Brazilia, care sunt resursele mele de încărcare a bateriilor. “Ce vrei să spui?”, am întrebat. Iar când mi-a explicat, mi-am dat seama că nu eram ferm convinsă care sunt resursele mele și, ca atare, nici nu le foloseam.

Însă acum le pot identifica cu ușurință: somnul, meditația, timpul pe care-l petrec cu mine, cu oamenii dragi, cu animalele sau cu copiii, dar și timpul petrecut în natură, masajul, sportul, cititul și scrisul în jurnal.

De fapt, journaling-ul e o resursă foarte importantă, în special în momentele în care mă simt foarte tristă, ori când am o dilemă și nu știu cum să o rezolv. Și atunci încep și scriu. Scriu mult despre ce e în interiorul meu, despre ce gândesc, și până ajung să scriu trei-patru pagini, se conturează o concluzie. În jurnalele mele se găsesc tot felul de notițe, schițe… Și, deși cred că m-am deschis enorm publicului în legătură cu lucrurile care m-au influențat și prin care am trecut, journaling-ul e o experiență intimă, doar a mea.

Mă încarcă și discuțiile cu oameni care pot să-mi pună întrebările potrivite, în așa fel încât să câștig o nouă perspectivă. Spre exemplu, în relațiile de prietenie pe care le am cu oamenii din jurul meu, eu te ascult pe tine, te accept exact așa cum ești, iar dacă mă întrebi ce cred că ar trebui să faci, eu ar trebui să-ți pun întrebări la care tu trebuie să găsești răspuns. Pentru că eu nu știu ce ar trebui să faci pentru ca as da un raspuns conform cu nevoiele mele, experiențele mele si cine sunt eu. Iar noi suntem foarte diferiti atat ca structura cat si ca background.

Experiența m-a învățat că oamenii au nevoie să fie ascultați (cu toții ne dorim asta) și acceptați așa cum suntem. “Hai, nu mai fi supărat”, ”O să fie bine, vei vedea”, ”O să-ți treacă”… Nu! N-ai nevoie de asta în momentul în care ești down. Atunci ai nevoie să fii văzut și auzit exact așa cum ești, să-ți fie validate emoțiile. Mi se pare extrem de traumatizant pentru un om care trece printr-un moment dificil să fie invalidat, ca și cum ar putea ști altcineva ce simte.

T.G.: Cum te raportezi la oamenii toxici?

A.R.: E important să cântărești ce te leagă de oamenii toxici din viața ta. Care sunt motivele pentru care rămânem într-o relație sau tolerăm lucruri? În mod evident, avem niște beneficii, că altfel n-am fi acolo, fie că e vorba de beneficii emoționale, de confort, sau orice altceva. Când cineva îmi e toxic, analizez de ce sunt în relație cu persoana respectivă, dacă merită sau nu să fac asta. La un moment dat, aveam o relație extrem de abuzivă cu o persoana foarte apropiata din viața mea. Eram la o conferință la Mind Valley și-mi trimisese niște mesaje care mi-au făcut foarte rău. Și stăteam de vorbă cu un speaker de-acolo, care m-a întrebat ce s-a întâmplat, iar când i-am povestit, mi-a zis: “Darling, what do you have in common with this person? Si i-am tot enumerat  momente pe care le-am trait si care ne-au legat foarte tare. So looks like the Only thing you have in common now is your past, your memories, so you have to let her go”. În momentul în care oamenii toxici pleacă din viața ta, lasă loc unor oameni noi, care-ți împărtășesc valorile. Dacă tu te schimbi și cei din jurul tău nu o fac, înseamnă că trebuie să mergi mai departe… nu-i o dovadă de egoism sau altceva.

Am o prietenă de la vârsta de doi ani, am fost vecine în copilărie și ne leagă amintirile, dar și valorile comune: este ca un membru al familiei. Ea mă știe pe mine de dinainte să fiu “Andreea Raicu de la televizor”, cu toate depresiile, cu toate crizele, plânsul, cu tot ce eram eu înainte. Apoi, am rămas prietenă cu colega mea de bancă din clasa a V-a. Nu avem toate preocupările în comun, pentru că avem stiluri diferite de viață, pasiuni diferite, dar sunt câteva lucruri care ne leagă. Nu vorbim în fiecare zi, dar atunci când ne vedem, este absolut minunat.

Însă dacă cineva ajunge să-mi facă rău, indiferent de timpul investit sau de câte amintiri am adunat împreună, eu comunic. Pentru că am învățat să-i tratez pe ceilalți așa cum îmi doresc să fiu tratată. Și dacă ar dispărea cineva din viața mea, pur și simplu, nu mi-ar da o stare bună. Și atunci cred că fiecare om are nevoie să știe ce efect are în viața mea.

Pentru mine, adevărul e una dintre cele mai importante valori, pentru că eu m-am mințit pe mine foarte mult, crezând că sunt foarte fericită, pentru că am niște lucruri. Și atunci, una dintre promisiunile pe care mi le-am făcut când am început să lucrez la mine a fost să cred întotdeauna adevărul meu, să trăiesc din plin, să fiu onestă cu mine însămi și să nu-i mint nici pe ceilalți.

Poți afla mai multe despre Jurnalul Emoțiilor, care te poate ajuta să scapi de furie, frică, anxietate și tristețe aici și îl poți achiziționa de pe shop.andreearaicu.ro.

Citește și:

7 expresii banale prin care ești abuzat emoțional, chiar dacă nu-ți dai seama

Andreea Raicu: “Rănile din copilărie nu se vindecă niciodată”

Author(s)

  • Lavinia Gogu

    editorialist

    Thrive Global România

    Lavinia Gogu este jurnalist, iar de-a lungul carierei a scris despre sănătate, nutriție, wellness, fitness, psihologie, spa, travel, skincare, beauty și lifestyle. A lucrat pentru mai multe publicații, precum revista ELLE sau eva.ro, dar o poți găsi și pe pe blogul personal, www.laviniagogu.ro. Lavinia s-a alăturat echipei Thrive Global România, având rolul de editorialist.