În următoarele 3 minute vei afla:
– De ce sunt așa de greu de gestionat despărțirile de prieteni.
– Cum ai putea să crești după o astfel de experiență.
Din nefericire, viața nu vine cu un manual de instrucțiuni. Iar atunci când se pune problema să ne despărțim de un prieten, cu atât mai puțin. În pofida faptului că există sute de resurse de documentare pentru despărțirea de parteneri sau pentru distanțarea de rude, ruperea unei prietenii este un aspect complet neglijat. Pentru că însăși prietenia presupune ca cineva să te susțină necondiționat, să facă parte din rețeaua ta de sprijin, nu să te abandoneze pentru cineva mai atrăgător, cum se întâmplă adesea în amor. Cu toate astea, despărțirile de prieteni sunt chiar mai frecvente decât separările de parteneri.
Știm să ne bucurăm de momentele în care totul merge bine în prietenia noastră, când ne simțim bine împreună, când ne distrăm, când glumim, când ne facem cadouri, dar atunci când se ivește contextul în care este necesar să ne expunem vulnerabilitățile sau dificultățile din relație, totul pare să fie atât de neclar și atât de greu de gestionat.
Dacă ai ajuns în punctul în care ai decis că o anumită prietenie din viața ta nu mai are sens, nu te mai ajută să crești, nu te mai hrănește în nici un fel și consideri că te-ar elibera mai mult dacă ai finaliza-o, dar vezi despărțirea de acest prieten puțin mai problematică, îți sugerez să ai în vedere anumite aspecte.
O despărțire presupune o pierdere, iar despre pierderi știm cu toții că sunt solicitante din punct de vedere emoțional, deoarece ne confruntăm cu emoții apăsătoare, precum tristețea, dezamăgirea sau suferința. A trăi înseamnă, de fapt, a face față emoțiilor și acest lucru se aplică și în acest context.
În realitate, nu ne este teamă de despărțire în sine, ci de sentimentele noastre, dar și de eventuala reacție impulsivă a prietenului de care alegem să ne distanțăm. Despre emoțiile noastre este util și revelator să știm că sunt aliații noștri și că au rolul de a ne fi indicatori, de a ne arăta că noi suntem în acord cu situația prin care trecem.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
În cazul unei despărțiri, este posibil să-și facă apariția tristețea. Aceasta nu este nici bună, nici rea. Doar există. Ciclul oricărei emoții arată așa: a venit, ți-a transmis un mesaj, iar apoi vrea să se elibereze. Eroarea pe care ne-o livrează mintea este că tristețea ar rămâne cu noi pentru totdeauna și că ne-ar putea distruge, dar asta nu se va întâmpla.
Emoția pleacă imediat ce-i dai voie să existe și, ulterior, tu ești cel care-i oferă permisiunea să dispară: tu ești stăpânul emoțiilor tale. Mergi curajos și deschis spre emoțiile tale și nici o despărțire sau oricare alt eveniment exterior nu te vor putea doborî, fiindcă singura realitate adevărată este cea interioară și doar de aceasta e necesar să te ocupi.
Frica de reacția celuilalt în momentul în care tu te vei despărți de el provine din faptul că te poziționezi deasupra lui și-l consideri o victimă care nu poate suporta o despărțire. Dar oare e adevărat? E prietenul tău o victimă? Sigur că nu. Este un adult care-și poate purta de grijă și care are în responsabilitate propriile emoții.
Finalizarea sănătoasă și matură a unei prietenii implică o comunicare asertivă. Din păcate, modelul de comunicare pe care-l avem în jurul nostru este unul de tip pasiv-agresiv, în care niciunul nu spune ce-l doare, nu se expune, se eschivează, se retrage din relație, apoi revine ca și când nu s-a întâmplat nimic, iar în felul acesta se creează întreruperi în curgerea lină a interacțiunii umane.
Maniera recomandată de psihoterapeuți, mai ales în cazul unei despărțiri, este reprezentată de asertivitate. Atunci când suntem asertivi, ne arătăm vulnerabilitatea în fața celuilalt într-un mod transparent și punem mai presus de orice binele amândurora.
O despărțire nu trebuie să se soldeze cu ură și dispreț față de cel care ți-a fost prieten. Există și posibilitatea în care îți expui dorința de a încheia acea prietenie spunându-i care-ți sunt motivele pentru care ție ți-ar fi mai bine așa, dar fără să ataci acea persoană în niciun fel, ci să vorbești doar despre tine. Nu trebuie să găsești vinovați sau sfinți, nici agresori sau victime. Singura cerință este să-ți asculți activ intuiția și să priorioritizezi relațiile spre binele tău.
Ceea ce pierde multă lume din vedere este că o despărțire de un prieten poate fi un propulsor spre creștere, spre vindecare, spre ceva mult mai înălțător pentru tine. A te despărți de cineva, uneori, e mult mai bine decât să continui prietenia din inerție. Iar acest lucru poate fi posibil și fără să înjosim sau să învinovățim fostul nostru amic.
Nu trebuie să se pună problema nici de vreo greșeală a cuiva, ci doar de incompatibilitate, poate. Până la urmă, nu poți forța o floare să trăiască în mijlocul șoselei. Asta nu înseamnă că floarea face vreo greșeală sau că șoseaua n-are utilitatea ei; ambele sunt foarte folositoare, dar în contexte diferite.
Așadar, dacă separarea duce la creștere și dezvoltare, atunci despărțirea devine necesară. Și poate fi un pas înainte pentru ambii foști prieteni.