În următoarele 7 minute vei afla:
– Care este definiția seacă a dependenței.
– Cum ne facilitează lumea moderna cimentarea obiceiurilor negative.
Îmi pare rău să‑ți spun asta, dar ești dependent de ceva.
Când citești cuvântul dependent, primele tale asocieri se fac cu alcoolul, heroina, opioidele sau alte droguri ilegale. E posibil, de asemenea, să te gândești că dependența este ceva ce li se întâmplă altor oameni. S‑ar putea să‑ți apară rapid în minte imaginea unui prieten, a unei rude sau a unui coleg de serviciu care chiar s‑a confruntat cu așa ceva (ori încă se confruntă), în vreme ce creierul tău compară situația lor cu a ta. De fapt, nu m‑ar surprinde dacă ai spune cu voce tare: „În niciun caz, eu nu sunt dependent, am numai câteva obiceiuri enervante care‑mi tot dau târcoale“.
Pot să ghicesc că asta ar fi prima ta reacție fiindcă exact asta am crezut și eu, vreme îndelungată. Sunt doar un tip obișnuit care a crescut într‑un stat obișnuit, Indiana. Mama a avut grijă să mănânc legume, să primesc o educație și să mă țin departe de droguri. În mod clar am învățat lecțiile ei pe dinafară – poate chiar un pic prea bine? –, fiindcă iată‑mă, am patruzeci și ceva de ani și sunt un vegetarian cu prea multe diplome (doctorat în medicină și doctorat în cercetare). Tot ce poate face un băiat pentru ca mama lui să fie mândră de el. Dar nu știam lucrurile de bază despre dependență.
De fapt, abia când m‑am pregătit pentru rezidențiatul în psihiatrie la Yale am învățat cu adevărat despre dependență. Am văzut pacienți dependenți de metamfetamină, cocaină, heroină, alcool, țigări… tot ce vrei. Mulți dintre ei erau dependenți de mai multe substanțe în același timp, iar alții trecuseră de nenumărate ori prin centrele de dezintoxicare. În cele mai multe cazuri, era vorba despre oameni obișnuiți, inteligenți, care știau prea bine ce impact aveau dependențele lor asupra sănătății, relațiilor, oamenilor din jur – și asupra vieții lor în general –, și cu toate acestea nu-și puteau recăpăta controlul. Era adesea pe cât de derutant, pe atât de trist.
Priveliștea chinurilor prin care treceau pacienții mei a dat naștere unei definiții relativ seci a dependenței: „utilizare continuă, în ciuda consecințelor negative“. Dar dependența nu se limitează la uzul de substanțe chimice precum nicotina, alcoolul sau heroina. Utilizarea continuă în ciuda consecințelor negative vizează o arie mult mai largă decât cea acoperită de țigări, cocaină sau oricare alt lucru rău pe care-l evitasem. Definiția aceea – hai să o mai spunem o dată, în caz că avem ceva dubii: „utilizare continuă în ciuda consecințelor negative“ –, ei bine, poate însemna utilizare continuă a orice.
Iată un gând care m‑a luat prin surprindere. În timp ce tratam pacienți care‑și distruseseră viețile folosind tot felul de chestii rele, îmi treceau prin cap câteva întrebări sâcâitoare: „Dacă rădăcina dependenței nu se află în substanțele respective, ci într‑un loc mai adânc? Ce anume cauzează cu adevărat dependența?“. Poate anxietatea să fie un obicei sau chiar o dependență? Cu alte cuvinte, cât de vizibile sunt consecințele negative ale anxietății? Oare putem să devenim dependenți de îngrijorare? În aparență, anxietatea ne ajută să rezolvăm lucrurile. Îngrijorarea pare că ne ajută să ne ferim copiii de rele. Dar știința susține, oare, teoriile acestea?
Gluma care circulă printre cercetătorii în psihologie spune că, atunci când cercetăm, de fapt, facem „autocercetare“. Ne studiem propriile ciudățenii, slăbiciuni și patologii (conștient sau inconștient), pentru a ne croi drum către o temă mai largă. Așa că am privit spre interior; și am început, de asemenea, să‑mi întreb prietenii și colegii de muncă despre obiceiurile lor. Pe scurt: am găsit dependența peste tot. Și arăta în felul acesta: shopping continuu în ciuda consecințelor negative. Tânjirea continuă după o anumită persoană specială în ciuda consecințelor negative. Jocuri pe computer rulate continuu în ciuda consecințelor negative. Mâncatul continuu în ciuda consecințelor negative. Visatul cu ochii deschiși în continuu, în ciuda efectelor negative. Verificarea continuă a paginilor de pe platformele de socializare, în ciuda efectelor negative. Îngrijorarea continuă, în ciuda consecințelor negative (da, după cum vei vedea, îngrijorarea are consecințe negative semnificative). Dependența nu se reduce la așa‑numitele droguri tari și substanțe care creează adicție. Este pretutindeni. Lucrul acesta este nou sau pur și simplu am pierdut noi ceva din vedere?
Răspunsul: este ceva vechi și nou.
Hai să începem cu noul.
Viteza de schimbare a lumii noastre în ultimii 20 de ani depășește cu mult toate schimbările care au avut loc în ultimele două sute de ani. Creierul și corpurile noastre n‑au ținut pasul, iar lucrul acesta ne omoară. Să luăm ca exemplu locul în care am copilărit eu – Indianapolis, Indiana, centrul Vestului Mijlociu, centrul normalității. Pe la 1800, dacă aș fi locuit la o fermă din prerie și aș fi avut chef să-mi cumpăr o pereche nouă de pantofi, ar fi trebuit să înham calul la căruță, să mă duc până în oraș, să vorbesc cu cei de la magazinul general despre ce fel de pantofi aș vrea (și ce mărime), să mă întorc acasă, să aștept vreo două săptămâni până când ar fi ajuns comanda mea la cizmar și apoi ar fi fost executată, să‑mi înham din nou calul, să mă duc înapoi la oraș și (presupunând că aș fi avut bani ca să plătesc) să cumpăr afurisiții de pantofi. Astăzi? Aș putea să gonesc de colo colo cu mașina, să mă trezesc blocat în trafic și, într‑un acces de frustrare, să apăs pe o reclamă pe care am văzut‑o în căsuța de mesaje electronice (da, pe care o primesc fiindcă Google știe că‑mi place să cumpăr pantofi) și, ca prin farmec, o zi sau două mai târziu (mulțumită lui Amazon Prime), pe pragul casei mele apare o pereche de pantofi care mi se potrivesc perfect.
Nu trebuie să fii un psihiatru specializat în dependențe ca să-ți dai seama că o comandă pe care o dai în două minute, prin două clicuri, te va determina, cel mai probabil, să continui să cumperi pantofi, mai degrabă decât o experiență care ar dura două luni.
În numele confortului și al eficienței, lumea modernă este proiectată din ce în ce mai mult să creeze experiențe adictive. Iar asta este valabil pentru lucruri (cum ar fi pantofi, mâncare etc.) și comportamente (precum uitatul la televizor, navigarea pe platformele de socializare sau jocurile pe calculator). Poate fi valabil chiar și pentru gânduri, precum cele legate de politică, de povești de dragoste, ori de nevoia de a fi la curent cu ultimele știri: aplicațiile de dating și fluxurile de știri sunt tot mai mult proiectate să aibă caracteristici interesante și titluri „irezistibile“. În locul agențiilor de știri tradiționale, care-ți livrau ziarul la ușă o dată pe zi, dându‑ți libertatea să alegi ce vrei să citești, conglomeratele moderne de media decid ce informație să‑ți livreze și când. Îți pot urmări orice căutare și orice clic, iar asta le dă un feedback despre articolele care ar putea să‑ți stârnească interesul și să te facă să te scarpini pentru a‑ți trece acea mâncărime. Pe baza feedbackului tău, ei vor prefera să scrie niște articole captivante și „cu lipici“, în loc să livreze pur și simplu știrile. În zilele noastre, mai multe titluri sunt concepute sub formă de întrebare sau de răspuns parțial decât în urmă cu zece ani.
Pe lângă asta, dat fiind faptul că aproape orice poate fi accesat într‑o clipă prin intermediul televizoarelor, laptopurilor sau smartphone‑urilor, companiile pot profita de orice moment de slăbiciune (plictiseală, frustrare, furie, singurătate, foame) ca să‑ți ofere o rezolvare emoțională simplă (cumpără pantofii ăștia, mănâncă mâncarea asta, verifică fluxul ăsta de știri). Iar aceste dependențe se materializează și se consolidează în obiceiuri, astfel încât să nu pară dependențe – să pară doar că așa suntem noi.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Cum am ajuns aici?
Ca să găsim un răspuns la această întrebare trebuie să călătorim într‑un timp mult mai îndepărtat decât cel al Căsuței din prerie. Trebuie să ne întoarcem la momentul în care creierul nostru a dezvoltat capacitatea de a învăța.
Reține, creierul nostru are componente vechi și noi. Partea cea nouă facilitează gândirea, creativitatea, luarea deciziilor și așa mai departe. Dar aceste secțiuni noi sunt stratificate deasupra părților mai vechi ale creierului nostru – părți care au evoluat astfel încât să ne ajute să supraviețuim. O altă caracteristică a „creierului vechi“ este ceea ce numim sistem de învățare bazat pe recompensă. Învățarea bazată pe recompensă este fundamentată pe întărirea pozitivă și negativă. Mai simplu spus, vrei să faci mai multe lucruri care te fac să te simți bine (întărire pozitivă) și mai puține din cele care te fac să te simți rău (întărire negativă). Capacitatea aceasta este atât de importantă și s‑a dezvoltat cu atât de mult timp în urmă, încât oamenii de știință au întâlnit‑o și la moluștele marine – după cum menționam mai devreme, organisme cu doar 20.000 de neuroni în întregul lor sistem nervos (o descoperire atât de măreață, încât Eric Kandel a obținut Premiul Nobel pentru ea). Imaginează‑ți: doar 20.000 de neuroni. Este o creatură asemănătoare unei mașini din care ai scos aproape tot, lăsându‑i doar elementele esențiale de care are nevoie pentru a porni (și a se opri).
Fragment din cartea Îmblânzirea anxietății de Judson Brewer, apărută la Curtea Veche Publishing, 2021.
Citește și:
5 dependențe subtile și cum te-ar putea afecta inclusiv pe tine