În următoarele 7 minute vei afla:
– De ce să nu te temi de pierderile materiale.
– Cum te ajută concentrarea pe sine și de ce să-ți faci loc în lista ta de priorități.
Când te afli în preajma Mirelei, e ca și cum ai sta sub o rețea de cabluri electrice. Știți senzația? Parcă ar fi aerul încărcat cu un zumzet de energie. A transpus darul acesta al ei în mai multe proiecte de succes. Probabil nu există copil sau adult din România care să nu poată fredona măcar câteva note din “Am o căsuță mică”. A dat tonul unor personaje legendare și a inventat apoi altele, și mai și. Pare că poate muta munții din loc, însă secretul ei e un amalgam fascinant de creativitate, vulnerabilitate și generozitate. Plus abilitatea de a face să ți se aprindă ”becul”, indiferent dacă ai 2 sau 80 de ani. Vă spuneam, doar: e un om electrizant.
Thrive Global: Astăzi, aici, acum este titlul celei mai recente cărți ale tale. Am perceput-o ca pe o scriere la granița între confesiune și manifest. Cum ai simțit-o tu, în timp ce o scriai?
Mirela Retegan: Ca pe un strigăt. Aș vrea din toată inima să se trezească oamenii, cât mai mulți, și să se bucure de minunea asta de întâmplare pe nume VIAȚĂ! Când a murit tata, acum zece ani, am înțeles că „Astăzi este despre Astăzi”. Dar, în pandemie, mi-a fost atât de clar că e „Astăzi, aici, acum”, încât am vrut să împart asta cu toată lumea!
TG: Cred că pandemia ne-a cam pus pe toți față în față cu noi înșine. Tu ce ai văzut sau ce vezi când te privești în oglindă?
MR: Abia acum îmi place ce văd în oglindă. Văd o femeie care a învățat să-și recunoască și puterea, și slăbiciunile. Văd o femeie din ce în ce mai frumoasă, pentru că a învățat să fie bună, iubitoare și răbdătoare, iar exercițiul l-a început, în primul rând, cu ea.
Mă uit în oglindă dimineața și știu cum o să-mi fie ziua. Pentru că atunci când ești în acord cu ce gândești și cu ce spui, știi exact ce ai de făcut.
TG: Scrii despre ideea de a merge dintr-o bucurie în alta, în loc de perspectiva necazurilor care se țin lanț. Și, totuși, în ultima vreme, e cam greu să-ți menții optimismul: pandemie, nesiguranță, scumpiri. Tu chiar nu simți că e prea mult, uneori?
MR: Ba da. Am zile în care mă încearcă oboseala, îndoiala… zile în care nu se leagă nimic din ce aș fi vrut. Dar, în timp, am învățat că în zilele acelea e bine să fac doar ce pot, să-mi păstrez energia pentru strictul necesar. Știi, e ca și cum vezi ca ai în rezervor benzină pentru o călătorie până la Ploiești și tu stai și plângi că nu poți ajunge la Satu Mare. În zilele acelea mă duc la Ploiești dacă vreau musai sau găsesc ceva de făcut pe acasă, până pot umple rezervorul din nou.
TG: Spune-mi, te rog, trei lucruri (da, doar trei!) pe care nu le știai la 20 de ani, dar le știi acum și-ți folosesc zi de zi.
MR: Sunt foarte puternică. Atunci când tu știi exact ce vrei, părerea celorlalți nu mai contează. Tot ce trăiesc reprezintă momente, nu probleme.
TG: Ce n-ai fi învățat niciodată fără Maya și de ce ar fi mare păcat să nu-i lăsăm pe copii să ne ghideze spre noi, cei reali?
MR: „Mama, dacă te-ai vedea prin ochii mei, ai ști cât ești de frumoasă!”, „Mama, te iubesc mereu, dar nu te plac tot timpul!”, „Mama, eu nu am atâta energie câtă ai tu!”.
Am învățat de la Maya că oamenii care ne iubesc cu adevărat reușesc să vadă fața noastră cea mai frumoasă, că dacă nu ești de acord întru totul cu cei dragi nu înseamnă că nu-i iubești, că funcționăm pe „baterii” diferite și trebuie să respectăm ritmul celorlalți. De dragul Mayei, m-am oprit din fuga mea și am devenit atentă la cei din jurul meu. De dragul Mayei, am învățat să ascult, să accept, să tac, să am răbdare, să nu renunț… Mi-am crescut cel mai dur analist și cel mai bun critic al vieții mele personale și profesionale.
TG: Vorbești în carte despre conceptul de prietenie. Crezi că devin prietenii un fel de familie aleasă?
MR: O, daaaaa! Iubesc relațiile de prietenie! Le-am crescut cu multă muncă și le prețuiesc foarte tare. Gașca mea de prietene sunt „mătușile” Mayei, eu am „surori” de suflet și oameni care știu că ar întoarce pământul pentru mine. Am trăit departe de familia mea, așa că prietenii mi-au devenit familie. Mi se par extrem, extrem de importante aceste relații și aș vrea să păstrez toți prietenii în viața mea și să mai vină și alții.
TG: Pe de altă parte, când ai înceta să numești o persoană „prieten”? Crezi că trebuie să ieșim din relațiile toxice sau să mizăm pe loialitate?
MR: M-am despărțit cu greu de prietenii care au plecat sau de lângă care a trebuit să plec, pentru că i-am iubit. Am tras mult de niște relații, până când am realizat că nu ne mai făceau bine. Cred că există un rost pentru fiecare relație și, atunci când ne-am împlinit rostul, trebuie să avem puterea să mergem mai departe. Mă gândesc cu nostalgie la toți oamenii care mi-au fost prieteni și care nu mai fac parte din viața mea activă. Dar am încredere că, acolo Sus, Cineva știe ce e mai bine pentru fiecare dintre noi.
TG: Tu stai de vorbă cu tine? Ai nevoie de acel timp cu tine sau te sperie?
MR: Ador să stau eu cu mine! Târziu am învățat să-mi fac loc în viața mea. Eram ultima pe lista priorităților dar, de câțiva ani, am făcut un salt uriaș și sunt în fruntea listei. Știi ce-mi spun cel mai des? „Concentrează-te pe tine!” Când îmi vine să comentez, să critic, să nu înțeleg, îmi amintesc cât mai am de muncit la mine. Cred că, atunci când te înțelegi pe tine, îi înțelegi și pe ceilalți.
TG: În carte spui că te plimbi azi, pentru că nu vrei să amâni fericirea pentru o dată nedeterminată. Mi se pare un sfat special. Dar cum ții sub control teama că ai putea rămâne fără bani, de exemplu?
MR: Nu mă tem. Știu să fac atâtea lucruri, încât nu mă tem că o să mor vreodată de foame. Aș putea face orice. Și, apoi, am atâția prieteni, că aș putea să stau o perioadă foarte lungă pe la ei, până m-aș pune din nou pe picioare. Cred că în fiecare moment avem ceea ce ne trebuie pentru lecțiile pe care le avem de învățat atunci. Nu mă tem de nicio pierdere materială. Din ziua în care tata a plecat cu buzunarele goale și îmbrăcat într-un costum pe care mi l-a cerut în ultima săptămână, cam știu ce nevoi avem până la capăt.
Niciodată nu mi-au lipsit banii. Uneori a fost greu să fac rost de ei, dar și atunci m-am descurcat. Și, apoi, când ai fost o dată în viață sărac, nu te mai temi de lipsa banilor.
TG: Știu că nu crezi în comparații, însă părinții, în special, se compară pentru că vor să se asigure că le oferă copiilor destul. O mamă se poate întrista că nu poate oferi la fel de multe jucării ca vecina, mama cu o carieră de succes compară timpul prea puțin pe care-l petrece cu copilul față de o mamă care a ales să stea acasă. Cum facem pace în sufletul tuturor?
MR: Chiar astăzi am avut o discuție cu Maya, care începe un capitol nou în viață, și i-am spus că totul este despre ce așteptări ne setăm. Noi suntem singurii care punem presiune și ne dezamăgim. Eu m-am concentrat să fiu o mamă bună, cea mai bună mamă pentru copilul meu. Când n-am avut bani de jucării, am inventat jocuri. Dacă Maya și-a dorit foarte tare ceva, prietenii mei s-au dat peste cap să-i aducă. Iar în privința timpului, degeaba stai acasă, lângă copii, dacă nu ești conectat cu ei. Nu orele pe care le petrecem cu ei contează, ci ceea ce facem când suntem cu ei în acele ore.
Cred că mamele nu suferă din cauza comparațiilor, ci a conștiințelor. Unei mame care se compară cu alte mame i-aș spune ce-mi spun și mie: concentrează-te pe tine! Fă tu tot ce poți și n-o să mai ai nicio tristețe.
TG: Care a fost bagajul cu care ai plecat de acasă și care ți-a folosit? Dar cel pe care a fost nevoie să-l lași, că să poți merge pe drumul tău?
MR: Am învățat de la mama că, dacă muncești folosindu-ți toată capacitatea, nu are cum să nu-ți iasă. Am învățat de la tata că viața e minunată. Să nu uit să mă distrez, să nu mă iau în serios mai mult decât trebuie. Am învățat de la bunica să împart cu alții tot ceea ce am și de la mama mamei să deschid ochii pentru orice oportunitate. De la familia tatălui meu am învățat să mă bucur de viață și de oameni, de la familia mamei am învățat că e mereu ceva de făcut.
Am lăsat acasă toate convenționalismele, toate raportările la părerea lumii despre mine, le-am lăsat lor nevoia de siguranță despre care credeau ei că vine din confort. Părinții mei au crescut cu credință în Dumnezeu și cu frică pentru ziua de mâine. Se cam bat cap în cap cele două, așa că le-am lăsat lor frica și am plecat doar cu credința.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
TG: Care sunt plăcerile tale vinovate și la ce folosesc? (Am senzația că prea des ne dăm singuri peste mână, când ne dorim ceva care nu are 100% justificare rațională, practică, utilă).
MR: Sunt departe de a fi o sfântă! Iubesc tot ce e bun. Am gust, miros, simț, fiecare centimetru din corpul meu e viu și mintea mea vrea de toate. Încerc să nu fac excese. Nici asta nu-mi iese mereu. Dar acum nu mă mai supăr pe mine, îmi dau singură canonul și, după câteva zile de post, sunt ca nouă.
TG: Ai legat cartea și lansarea ei de culoarea roz. Mi-a picat bine cât am citit-o, îmi pică bine și acum, când e în biblioteca din living. Crezi în lentilele roz prin care poți privi lumea?
MR: Da. Rozul există în jurul nostru! Culoarea asta prea a fost asociată cu superficialitatea. Mi-am dorit o carte roz, pentru că eu cred că reprezintă o felie dulce din tortul meu. E o carte pozitivă, onestă, sunt bucăți din sufletul meu, părți frumoase din povestea mea. Eu am ales într-o zi să privesc viața prin lentile roz și oamenii din jurul meu știu că nu mă mai satur să mă minunez de soare, cer, apus, flori, animale, ploaie, mâncare, oameni… caut și găsesc frumosul din jurul meu.
TG: Ce ți-a luat perioada pandemiei și cum crezi că va arăta viitorul în perioada care urmează?
MR: Pandemia mi-a luat îmbrățișările copiilor și ale părinților, mi-a luat întâlnirile cu cei care ne iubesc. Dar am învățat să ne facem planuri pe termen foarte scurt și să acceptăm mult mai ușor schimbările. Cred că viața se va desfășura cu niște oameni mult mai atenți la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Pilotul automat a cam intrat în șomaj, suntem toți pe modul manual și ne reglăm viața pas cu pas, atenți la fiecare astăzi, aici, acum.
TG: Să zicem că facem o călătorie în timp. Mirela își ține în brațe nepotul/ nepoata și îi povestește de anul 2020. A fost odată ca niciodată…
MR: 2020 a fost un an în care lumea s-a oprit din tot ce se întâmpla. A fost anul în care nu am mai planificat nimic și am simțit cele mai puternice doruri.
A fost cel mai greu an din viața mea.
Eu nu mai mergeam la spectacole și mama ta, Maya, s-a întors din nou acasă, de la Londra.
Dar atunci am stat din nou împreună câteva luni, așa cum am stat când era bebeluș. Am avut timp să descopăr ce mare și frumoasă s-a făcut… A început să gătească, să muncească și să mă surprindă cu toate talentele pe care nu i le știam.
2020 a fost pentru mine anul în care am înțeles că Zurli era un ajutor important pentru milioane de români și că pot să mă adaptez la orice condiții de viață.
Anul 2020 a fost un an în care lumea s-a oprit puțin, iar eu am înțeles că vreau să merg mai departe!
Citește și:
Andreea Raicu: “Când comentează negativ, oamenii spun ceva despre ei”