În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum să construiești, acasă, cadrul perfect pentru exprimarea emoțiilor.
– Unde să cauți, în primul rând, iubirea.
Mărturisesc că, în timp ce realizam interviul, m-a copleșit o avalanșă de emoții reprimate. În ultima perioadă de incertitudine, am ascuns sub preșul superficial al rațiunii multe. Prea multe. Poate este un moment oportun să profităm de invitația lui Florin Alexandru și să ne facem cadou o deschidere mai onestă spre noi înșine. Maturitatea emoțională nu este deloc despre a trece prin viață ca un gladiator neînfricat, ci despre a trece prin viață cu înțelegere, deschidere și iubire. Pe care, surprinzător, o găsim mai aproape decât ne-am aștepta.
Florin Alexandru spune că a ales să se dedice studiului inteligenței emoționale, ”pentru că această calitate magică reprezintă de ce-ul fiecăruia dintre noi. Mai exact, dacă știm să ne construim acest de ce, vom putea să experimentăm imensul potențial uman ce se află în fiecare dintre noi”. Este, de asemenea, co-fondator al platformei Tikaboo, unde încurajează părinții să se concentreze pe dezvoltarea inteligenței emoționale.
Thrive Global: Îmi pare că oamenii se nasc cu inteligență emoțională. Este ea înscrisă în codul nostru genetic? Este cea care ajută bebelușul să răspundă la emoțiile adultului?
Florin Alexandru: Da, suntem ființe emoționale și avem o oarecare inteligență emoțională nativă, pentru că, prin intermediul emoțiilor, comunicăm cu mama și cu ceilalți.
Dar mama este cea care traduce tot ceea ce vrem prin modul în care, emoțional, îi transmitem informația. Preluăm tiparul emoțional al mamei, așa că ne este ușor să-i spunem ceva, pentru că percepem lumea din perspectiva emoțiilor ei și, astfel, intuiția se lasă exploatată de mama noastră. Copiii comunică prin intermediul intuiției și acesta este singurul mod de a comunica cu mama, în special, dar și cu ceilalți, în intervalul de vârstă 7 luni- 4 ani.
TG: Dacă ne naștem cu ea, de ce se pierde pe drum? Ce ne determină să ne ascundem emoțiile?
FA: Apare procesul natural al modului în care este necesar să ne structurăm și să dezvoltăm informația în mintea noastră, adică gândirea rațională. Această gândire este minunată în a face lucruri, dar este catastrofală în a lua decizii, pentru că principala preocupare a acestei minți este să ne țină în viață, adică să supraviețuim, nicidecum să ne împlinim.
Ei, aici apare „neregula”: pentru că a ne ține în viață presupune să nu riscăm absolut deloc, adică să stăm în zona de confort.
Însă această zonă de confort nu ne dă voie să ne exprimăm potențialul, adică ceea ce presupune împlinirea, iar dacă acum ceva vreme tot ce aveam de făcut era să supraviețuim, acum vrem să ne împlinim, pentru că supraviețuirea vine de la sine și nu mai necesită un efort special, iar gândirea rațională este cea care nu ne ajută de data aceasta. De aceea, e nevoie să revenim la intuiție, adică la modul simplu și direct de a ne împlini, pentru că exact spre asta ne duce intuiția. Și nu-i așa că noi toți simțim în noi un potențial imens neexploatat?
Ei, dacă lăsăm intuiția să fie, avem imensa oportunitate de a ne exprima acest potențial imens din noi și, desigur, de a ne împlini prin intermediul emoțiilor. Fugim de emoții, pentru că așa ni s-a spus să facem, neînțelegând ce cadou minunat se ascunde în emoțiile noastre: pe scurt, un instrument spre împlinire.
TG: Emoțiile te fac mai puternic sau mai vulnerabil?
FA: Vulnerabilitatea presupune putere, pentru că ori de câte ori ne dăm voie, ne deschidem, adică experimentăm frici pe care am învățat să le avem, ne expunem și ieșim din zona de confort. Asta presupune curaj, adică putere. Iar de aici mai departe presupune că observăm ce cadou ascuns se află în frică, ce acțiuni am amânat atât de mult timp să le întreprindem sau ce limite avem de trecut. Așa că da, să ne exprimăm emoțiile și să le lăsăm să fie.
Practic, noi nu dăm voie ființei să fie! Pentru că asta suntem: ființe emoționale ce simțim, apoi gândim și, în cele din urmă, acționăm.
TG: Sistemul școlar, așa cum e el acum, pune accent pe alte tipuri de inteligență. Putem să o cultivăm în copii acasă? Cum?
FA: Da, reprezintă datoria noastră morală pentru a avea o viață împlinită. Până la urmă, ce presupune împlinirea? Echilibru și armonia ființei, adică a ceea ce suntem.
Ei, asta ține de ceea ce simțim. În concluzie, este necesar să dezvoltăm acasă această minunată calitate ce le dezvoltă invariabil și pe toate celelalte, pentru că inteligența emoțională reprezintă baza calităților și abilităților noastre. Cum am putea avea încredere în noi dacă n-am ști cum să ne așezăm emoțiile de așa natură încât să câștigăm cu fiecare mică victorie încredere în ceea ce suntem?
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Evident, de emoții țin și fiecare calitate și abilitate. Observăm că emoțiile sunt cauza a tot ceea ce facem și sursa tuturor „problemelor”, așa cum sunt percepute de propria noastră minte. Emoțiile sunt cauza propriului nostru comportament.
Așa că da, școala nu e prea inteligentă emoțional, din păcate, dar va avea timp să-și dezvolte inteligența emoțională pentru că, altfel, nu va mai fi aleasă în scurt timp și aici vorbesc de școala de stat, pentru că din ce în ce mai multe școli private și instituții sunt pregătite să se adapteze și să preia elevii de la sistemul de stat. Cine se adaptează supraviețuiește.
Se presupune că și școala de stat va dori să supraviețuiască, altfel va dispărea pur și simplu, pentru că nu o mai alegem.
Cea mai simplă formă de a dezvolta inteligența emoțională a copiilor este prin a fi noi modelul pentru ei, iar asta presupune ca noi, părinții, să ne dezvoltăm inteligența emoțională.
Copiii sunt perfecți exact așa cum sunt, așa că ori de câte ori vedem o problemă la ei, de fapt problema este la noi și la modul în care livrăm educație. Ați văzut vreun copil „imperfect”?
TG: Care sunt abilitățile pe care le câștigăm când ne dezvoltăm inteligența emoțională? Practic, la ce ne ajută?
FA: La tot ceea ce facem: ne ajută să ne dezvoltăm încrederea în propria persoană, să ne adaptăm situațiilor de viață, să colaborăm, să acceptăm, să fim flexibili. Inteligența emoțională este cauza acțiunilor noastre, așa că ne susține și ne determină drumul în viața.
TG: Oare cultivăm, fără să vrem, propriile blocaje mentale și în copiii noștri?
FA: Da, îi programăm parental spre aceleași scenarii de viață pe care le avem noi și asta se întâmplă inconștient. Observăm că ei preiau comportamentul nostru, nicidecum „morala”, adică ceea ce le spunem. Copiii sunt copia noastră până învață să-și construiască propriul comportament. Dar și propriul comportament se construiește pe ceea ce au văzut și experimentat acasă, în familie.
Așa că da, le dăm calitățile și „defectele” noastre la pachet.
Dacă pentru un părinte este important să aibă confort, va munci și va construi totul în jurul confortului, așa că din moment ce copilul vede că acest confort este important, va face exact același lucru pentru simplul fapt că asta presupune normalitatea preluată din familie. Va ieși din această capcană doar când viața îl va lovi îndeajuns de puternic încât să se uite și în direcția lui „a fi”, nu doar a lui „a avea”. Inteligența emoțională exact asta face: ne determină să ne chestionăm „normalitatea” și să practicăm onestitatea cu noi înșine.
TG: Ai cum să crești un copil capabil să integreze propriile emoții dacă tu, părintele, nu reușești să faci același lucru?
Nu, sub nicio formă. Asta într-o situație normală, în care copilul consideră că propriii părinți sunt eroi. Copii ne văd supereroi până în preadolescență, când încep să vadă dincolo de familie, adică atunci când orientarea se duce natural spre grup. Încet-încet, dacă nu ne convine modelul parental, ne autoeducăm și căutăm răspuns la întrebările ce contează.
Stăm în programarea parentală până ajungem la o criză de viață și observăm că „așa nu”.
TG: Cum te raportezi la emoțiile care te blochează?
Ca un martor a ceea ce reprezintă emoții neînțelese și neașezate.
– Ce ai de acceptat pentru a ieși din blocaj?
– Ce este un blocaj?
Aș spune că nu există blocaje, ci doar condiționări, credințe și convingeri ale minții ce folosesc emoțiile pentru a construi o problemă inexistentă.
Dacă ne uităm din exterior și observăm că blocajul este doar de ordin mental, vedem că indiferent de forma blocajului, putem genera o trăire care să ne ducă dincolo de blocaj. De exemplu, blocajul de creativitate: construiesc o trăire ce mă va duce spre a găsi soluții de așa natură încât creativitatea să fie doar un efect a ceea ce simt. Dar asta presupune să învăț cum să mă joc cu propriile emoții, cum să-mi transform emoțiile din sursa problemelor într-un instrument spre împlinire, ceea ce este posibil dacă-mi dau voie să-mi trăiesc emoțiile și să visez cu ochii deschiși pentru a genera o trăire. Revin, ce sunt blocajele? Niște mici piedici în calea împlinirii cu scopul de a-mi arăta unde și cum să lucrez cu corpul meu emoțional.
TG: Cum deschizi subiectul în familie? Ce puncte de pornire putem folosi pentru ca, în cadrul sigur al casei și al familiei, să fim mai asumați, mai autentici?
FA: Direct sau prin diferite instrumente construite în această direcție, cum este jocul EQ Game. Este un instrument de dezvoltare a inteligenței emoționale, dezvoltat de mine și de fiul meu, atunci când am observat că în căutările mele nu aveam cum să-i dezvolt această calitate esențială. Ca punct de pornire, aș spune că este esențial să setăm un cadru sigur în familie în care nu ne judecăm, nu ne acuzăm, nu interpretăm și ne vorbim deschis despre ceea ce simțim. Este important să acceptăm emoțiile celorlalți și să nu încercăm să-i modelăm în vreun fel, indiferent de vârstă. Inclusiv câinii și pisicile intră în această categorie!
De asta recomand să fim prieteni cu copiii, dar să știm în același timp cum să ne poziționăm și ca părinți. Este nevoie să existe o limită fină, de bun simț, în care să avem încredere și în același timp să putem spune clar și răspicat când apare extrema comportamentală, cum adesea se întâmplă la copii. Recomand să construim un moment în zi în care să fim deschiși și tot ceea ce vom vorbi acolo să rămână acolo, fără să ne facem reproșuri sau să controlăm informația primită. Astfel, dezvoltăm o relație bazată pe încredere, sprijin și prietenie.
La popul opus se manifestă obediența, prin a ignora ceea ce are de spus copilul, prin a judeca și critica spunându-i indirect că nu contează și, astfel, crede că pentru a-și satisface nevoia de iubire este nevoie să-i fie pe plac părintelui. Iar părintele devine autoritate și apoi, ori de câte ori copilul se intersectează cu autoritatea, va afișa un comportament obedient. Dacă ne uităm în societate, înțelegem cât se poate de clar aceste efecte pe termen lung.
TG: E OK să le arătăm celor dragi, mici sau mari, că uneori ne e frică? Sau că suntem triști?
FA: Da, recomand să facem asta, pentru că demitizăm iluzia copilului cum că părinții sunt super eroi și, pe deasupra, acesta vede că emoțiile pot fi exprimate direct și într-un cadru sigur, acasă în familie. Asta îi încurajează pe copii să fie deschiși și onești, o calitate ce izvorăște din interacțiuni reale în care dăm voie vulnerabiltății să fie.
TG: Ce părere ai despre modelul american al optimismului cultivat cu orice preț? Chiar poți ajunge la o stare de bine mimând o veselie exterioară?
FA: Este greșit să facem asta, dar n-aș pune o etichetă pe modelul american, pentru că orice extremă comportamentală apare din lipsa direcției. Când dăm voie intuiției să se exprime, direcția ni se relevă și ne arată încotro să ne îndreptăm.
Suntem iubire. Până aflăm acest simplu adevăr, căutăm iubirea la ceilalți, fără să vedem că noi suntem această iubire și că este suficient să ne uităm în noi înșine și să o lăsăm să fie într-un mod simplu: trăim în armonie cu noi înșine, suntem veseli, bucuroși, recunoscători, smeriți față de viață, fericiți și împliniți.
TG: Poți să ne oferi, te rog, trei exerciții simple pe care să le integrăm în rutina zilnică pentru a cultiva inteligența emoțională?
FA: Observăm propriul comportament. Observăm dansul dintre emoții și gânduri și la liniștea de după acestea. Fără să ne judecăm, fără să ne etichetăm și fără să interpretăm.
Aflăm cauza comportamentului. O întrebare simplă ne obligă la onestitate și nu-i mai dă voie minții să ne spună doar ce vrem să auzim: ”De ce fac ceea ce fac?”. Răspunsul nu trebuie să apară imediat și nu este necesar să-l căutăm îndelung, ci să stăm în prezent, observând răspunsul intuitiv pe care îl primim.
Respirăm conștient. Inspirăm pe nas timp de trei secunde și expirăm pe gură ușor timp de trei secunde. Exercițiul se poate face oricând și oriunde. Ne ține în prezent, acest loc în care nu există frică, îndoială, îngrijorare și alte emoții nepotrivite.
Florin Alexandru este analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action Coding System) și singurul român acreditat de Paul Ekman International. Paul Ekman este psihologul american care a oferit consultanță în serialul Lie to Me și în filmul Inside Out. Florin Alexandru a scris, împreună cu profesorul Florin Colceag, cartea “Copilul tău e un geniu” și a lansat o serie de board games pentru familie pentru dezvoltarea inteligenței emoționale. Poți descoperi mai multe despre activitatea sa pe pagina florinalexandru.ro.
Citește și:
Sanda Nicola: ”Fac lucruri din iubire, nu din orgoliu”
Cristian Onețiu, cofondator Life Care: ”Drumul pe care l-am avut are cicatricile lui”