În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce să construiești o Pignata a Furiei.
– Cum poate arta Kintsugi să dea o notă aparte vieților noastre.


În ultimii doi ani, în contextul pandemic mondial, au venit spre mine multe femei care au spus că, de când lucreză de acasă, înconjurate de întreaga familie, timpul pare să se comprime și simt că nu mai au timp pentru ele. Mai mult, de la o zi la alta, se trezesc dimineața parcă deja epuizate.

Fenomenul este ușor de înțeles, mai ales că am avut și eu momente în care energia mea părea să se disipeze pe cele mai mici detalii care n-aveau, până la urmă, importanță pentru nimeni. Mi-am dat seama atunci că, în primul rând, am uitat să conviețuim. Fiecare cu programul său, cu rutina sa zilnică, ne-am trezit captivi într-un carusel în care suntem împreună fizic, dar indisponibili emoțional. Suntem atât de mult timp împreună acasă, încât, de fapt, nu mai știm ce să spunem și ce să facem când suntem cu toții, împreună, acasă, după ce am terminat sarcinile de muncă pe care le aveam de îndeplinit. 

Așadar, fără să atrag atenția în mod special asupra acestui lucru, ca să nu creez spațiu pentru vreun sentiment de vină, am început să fac din activitățile zilnice un motiv de bucurie, de sărbătoare. Am transformat întâlnirile noastre în “întâmplări fericite”, ca atunci când, pe stradă, te întâlnești accidental cu o prietenă pe care n-ai mai văzut-o de mult. 

Recreionarea contextului

Spre exemplu, serile de weekend cu partenerul meu de viață au devenit momente de tatonare, de curtare, în care degustăm vinuri fine, gătim împreună, povestim despre noi, despre visurile noastre, ascultăm muzică și ne savurăm unul pe celălalt în pași de dans. Astfel, presiunea lui ”trebuie să gătesc pentru ai mei și n-am chef, că sunt prea obosită ” dispare. În schimb, se creează spațiu intim pentru cuplu, firesc, natural. În acest mediu, fiica noastră adolescentă învață despre a iubi, despre a fi bine în cuplu, despre echilibru și bucuria de a fi femeie.

Până la urmă, noi suntem cei care definim ce înseamnă viața de familie, deci tot noi putem schimba definiția în funcție de nevoile noastre. Fiecare gest al nostru, fiecare acțiune poate fi văzută ca o formă de celebrare a vieții. Și dacă iubirea este factorul care ne animă și ne motivează să acționăm în viața noastră, tot ceea ce facem devine o binecuvântare, o sursă de energie. Fie că pregătim mesele în familie, că practicăm o meserie ca să plătim facturile sau curățăm litiera pisicii. Este sezonul rece și mulți părinți au copiii acasă, răciți și febrili. Putem foarte ușor transforma neplăcuta frecție într-un motiv de a ne ține copiii în brațe și de a le reaminti cât de mult îi iubim. Rugăm copilul să se întindă pe pat, cu fața în jos, frecăm bine palmele una de cealaltă ca să le activăm și, în timp ce masăm copilul cu mișcări blânde, începem să-i spunem o poveste. Poate fi o amintire din copilărie, dragă lui, o întâmplare sau un basm. În timp ce povestim, cu mâinile marcăm pe spatele copilului sau pe umerii acestuia elemente din poveste (un cerc mare cât tot spatele, dacă vorbim despre soare, îi putem întinde larg brațele, dacă vorbim despre aripi etc). Fiecare mamă poate da frâu liber imaginației, pentru că, în timpul masajului, îi stimulăm copilului sistemul nervos central care declanşază un lanţ de reacţii pozitive. Creierul produce mai multă serotonină, un hormon care aduce o stare de bine şi scade producţia de cortizol, hormonul secretat ca răspuns la stres. 

Dacă cel care are nevoie de masaj este partenerul, atunci putem transforma această experiență curativă într-o experiență senzorială. Putem aprinde lumânări și bețișoare parfumate, putem folosi uleiuri esențiale. O pătură pufoasă așezată pe spate la finalul sesiunii va completa tabloul răsfățului și, vă asigur, vindecarea va veni mult mai repede decât ați fi crezut. Înțelegeți ideea: aproape orice gest banal se poate transforma într-un moment de umplere a bateriilor emoționale.

Și, dacă tot petrecem atât de mult timp împreună, putem să dăm startul unor noi tradiții în familie. Spre exemplu, toți ne confruntăm cu stresul, deci este firesc să acumulăm tensiune și furie. Cum ar fi ca, în loc să fierbem în suc propriu, să organizăm o dată pe lună Pignata Furiei. Dacă stăm la casă, putem crea un adevărat eveniment cu bunici, unchi, mătuși și prieteni pentru clipe nu doar amuzante, ci și vindecătoare: se va elibera și tensiunea acumulată în timp. Este suficient să cumpărăm un balon mare și să-l umplem cu confeti, bomboane, pastile de gumă. Atârnăm balonul de ceva și, legați la ochi, încercăm să-l spargem. Cine nu-l nimerește, cedează locul următorului membru al familiei.  


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


O chestiune de alegere, până la urmă

Viața și experiențele clienților mei mi-au arătat că, într-adevăr, există doar două moduri de a ne trăi viața și alegerea ne aparține în totalitate. Unul este să ne lăsăm purtați de evenimente, ca și cum suntem total neputincioși în fața vieții și a măreției Universului, iar celălalt este atunci când înțelegem că noi am determinat ce se află acum în viața noastră și că tot noi putem influența viitorul, schimbând perspectiva, modul în care privim viața. 

Pentru mine, inspirațională în acest sens a fost Kintsugi, arta japoneză de reparare a porțelanurilor sparte cu ajutorul aurului. Cei mai mulți dintre noi își doresc ca obiectele de artă sau veselă specială, care suferă anumite daune, să fie restaurate complet, fără a li se vedea defectele. Nu același lucru se aplică și în Japonia. Aici, există o întreagă cultură care respectă cu strictețe o tehnică străveche, tradițională, de reparare a obiectelor crăpate, rupte. Arta Kintsugi înseamnă readucerea la forma inițială a obiectelor prin punerea în valoare a lipiturii. De cele mai multe ori, în amestecurile speciale de lipit sunt introduse fire de aur, argint sau platină, astfel încât lipiturile să fie puse în evidență. Japonezii consideră că lipiturile fac parte din istoria acelui obiect. Sunt urme ale trecutului, iar acestea nu ar trebui ascunse, ci scoase în evidență, prezentate.

Această tehnică se poate aplica și în viața de zi de zi, dacă ne dăm voie să ne detașăm de importanța și conotația pe care o dăm evenimentelor și încercăm să le privim dintr-o nouă perspectivă. Dacă facem lucrurile diferit de data trecută. Familia, atât la nivel micro, cât și la nivel macro – prin arborele genealogic – poate fi sursa traumelor și suferințelor noastre dar, în același timp, este și sursa energiei noastre și a celor mai mari daruri cu care suntem înzestrați.  Tu, când îți privești familia, ce vezi?

Citește și:

Cum creștem în cuplu după ce devenim părinți?

17 lucruri pe care i le-aș spune variantei mele mai tinere

Author(s)

  • Beatrice Căițanu

    terapeut theta healing, lucrător prin arte combinate și maestru reiki

    Beatrice Căițanu este terapeut theta healing, lucrător prin arte combinate și maestru reiki. A absolvit cursul de tehnician nutriționist în România, apoi a înțeles că, dincolo de kilogramele în exces, se află traume și emoții nedigerate, convingeri limitative, frici, rușine și vină. Beatrice lucrează în prezent cu femei din țară și din străinătate, pentru a le susține în identificarea emoțiilor, în gestionarea lor, în identificarea programelor și a convingerilor limitative care le împiedică să aibă viața pe care și-o doresc. A dezvoltat o serie de programe, meditații și carduri intuitive, instrumente practice în călătoria spre sinele autentic, spre cine suntem cu adevărat, dincolo de povestea pe care ceilalți au spus-o despre noi. Ultimul an l-a dedicat adaptării terapiilor alternative la lucrul cu copiii și așa au luat naștere cardurile Emoții Vindecătoare. Ele conțin 52 de activități centrate pe emoții și sunt deja folosite în câteva școli din țară, în centre speciale și acasă. Mai multe despre activitatea lui Beatrice găsiți pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/beatrice.caitanu/ și pe dialogurivindecatoare.ro.