În următoarele 3 minute vei afla:
– Care sunt cele şase etape distincte ale vieții de familie
– De ce scade satisfacția maritală în cupluri în primul an de la nașterea copilului.
Așa cum oamenii trec prin diverse stadii de dezvoltare, iar trecerea de la un stadiu la altul este însoțită de o criză, așa și familiile parcurg mai multe etape, iar traversarea lor este ca un mic cutremur. De ce? Pentru că se produc schimbări semnificative în structura familiei, în care trebuie integrate noi roluri și sarcini. Asta ne face să resimțim un nivel înalt de stres individual, dar și unul relațional, până când se ajunge la un acord în ceea ce privește noile reguli, explicite sau implicite, ale vieții împreună.
Orice trecere de la o etapă la alta implică, practic, o criză, iar așteptarea ca „lucrurile să rămână la fel” nu este doar nerealistă, ci și nesănătoasă. O mare parte din dezamăgirile noastre vin din faptul că ne imaginăm diferit realitatea: credem că suntem feriți de provocări sau că putem controla ceea ce urmează. Credem că ne putem păstra viața de dinainte intactă. Ne vine greu să ne adaptăm noului context, deși acest lucru este natural și indispensabil. Ne alimentăm această imagine cu povești trunchiate din media și, nu o dată, am auzit: „aș fi vrut să știu” sau „nu mi-a spus nimeni adevărul”. De aceea, poate un prim pas este să înțelegem ceea ce ni se întâmplă și, poate, primul adevăr este acela că este firesc să existe o cantitate consistentă de stres în orice schimbare.
Ce se întâmplă, de fapt, când apar copiii?
Terapeuţii de familie Betty Carter şi Monica McGregor (1980, 1999) au identificat şase etape distincte ale vieții de familie, care pornesc de la părăsirea casei părintești și etapa adultului tânăr la formarea unui nou cuplu, familia cu copii mici, familia cu adolescenți, lansarea copiilor în viață și familia în viața târzie. Fiecare dintre aceste stadii aduce cu sine un anumit proces emoțional și anumite schimbări.
Astfel, în familia cu copii mici, pe lângă experimentarea noilor roluri de mamă și de tată, și cuplul trebuie să se adapteze pentru a le face loc copiilor, să-și împartă sarcinile cu privire la creșterea copilului și întreținerea casei și să-și realinieze relațiile cu familia extinsă.
Scopul familiei devine, pentru o perioadă și cu proporții care variază în funcție de etapă, creșterea și îngrijirea copilului. În acest proces de restabilire a vieții împreună, apar deseori conflicte de viziune sau de interese, iar modul în care acestea sunt gestionate este deseori decisiv pentru nivelul de satisfacție în relație. Totodată, măsura în care au fost parcurse celelalte etape este de asemenea decisiv pentru parcurgerea acesteia fără greutăți suplimentare.
Studiile arată că părinții care au copii mici discută cu 50% mai puțin decât cuplurile care au copii, iar majoritatea discuțiilor sunt concentrate în jurul problemelor copiilor. Astfel, ei au mai puțin timp pentru a se implica în activități împreună, precum și pentru intimitate și sex. Calitatea relației de dinainte, care include și modalitatea în care cuplurile au reușit să facă față constructiv provocărilor, precum și asumarea realității de fapt (gradul de satisfacție rămâne mai crescut în cuplurile care și-au dorit copii), este decisiv pentru traversarea cu bine a acestei etape. Deși 67% dintre cupluri înregistrează un declin moderat spre sever în ceea ce privește satisfacția maritală în primul an după apariția copilului, să nu uităm că satisfacția nu înseamnă doar absența tensiunilor, ci și așteptarea ca acestea să nu apară, precum și modul în care sunt gestionate.
Cuplul, un model de relaționare
Auzim adesea că partenerul se poate simți neglijat după apariția copilului sau că trebuie să ne alocăm un anumit timp pentru cuplu. Femeile sunt deseori judecate fie că sunt dedicate exclusiv copilului, fie că se întorc prea repede la muncă, tații pentru că se implică prea puțin, dar, uneori, și pentru că vor să decidă prea multe.
Uneori, bunicii sunt alături încă de la început în creșterea copiilor, alteori sunt ținuți la distanță, deseori însă apar conflictele între generații. ”Iar îmi spune maică-ta ce să fac!”, sună deseori vocea disperată a soției, mult prea departe de fotografia fericită de familie la care speram. ”Vrea să mă implic, dar nu fac niciodată bine ce fac”, se plânge soțul și-și prelungește cu încă o oră timpul petrecut la birou. ”Ce-i dau să mănânce? Unde să doarmă? Bonă sau grădiniță? Cu sau fără ajutor? Cum este mai bine? De ce sunt atât de multe păreri? Cum facem față? Noi doi, istoviți de oboseală, separați sau încă bine împreună?” – sună la unison vocile disperate ale părinților, săturați de păreri și lipsiți de multe ori de suport real.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Dar cu noi cum rămâne?
”Efortul iubirii i-a vlăguit. Nu mai au nimic să-și dăruiască unul altuia. Copilul oboist dinăuntrul fiecăruia e mânios de cât de mult a fost neglijat și e făcut praf” (Alain de Botton).
În acest amalgam de mesaje și de presiune, fiecare cuplu este nevoit să-și găsească propria cale pentru a face față cât mai bine noilor roluri și pentru a găsi și crea, în timpul limitat rămas, spațiu pentru intimitate, ascultare și împărtășire. Și, evident, chiar și cele mai tulburi ape pot fi stăpânite când ne unim forțele. Iar copilul este primul care are de beneficiat dintr-un mod de relaționare sănătos, care-i va servi apoi ca model pentru propriile alegeri, nu tot timpul conștiente.
”Copilul este foarte sensibil la relația dintre părinți și, dacă totul merge bine de la bun început, el este primul care se bucură de asta. Această bucurie se exprimă prin faptul că micuțul crește cu convingerea că viața este ușoară, iar el însuși este mulțumit și ușor de gestionat”, spune pediatrul și psihanalistul D.W. Winnicott.
Pentru ca acest lucrun să se întâmple, este nevoie să ne pregătim nu doar pentru rolul de părinți, ci și pentru rolul nostru în cuplu ca părinți. Într-un context solicitant, au de câștigat cuplurile care înțeleg provocările cu care se confruntă, au capacitatea și abilitățile să poarte conversații dificile și să negocieze într-un mod explicit sarcinile, dar și să păstreze percepția pozitivă asupra relațiilor în ciuda adversității. Cu abilitățile și resursele potrivite, ne putem regăsi în relația de cuplu mai aproape, mai conectați și mai puternici, chiar și cu mai puțin timp la dispoziție. Căci ce ne leagă nu sunt doar momentele de fericire și relaxare, ci și perioadele mai dificile, solicitante, pe care le putem traversa împreună.
Citește și:
Un psiholog explică de ce oamenii înțeleg greșit, încă de la început, ce înseamnă parenting
Ce înseamnă să fii un ”părinte prezent” și de ce este asta atât de important?