În următoarele 4 minute vei afla:

– Cum să-ți descătușezi potențialul și să-ți îmbrățișezi destinul.
– De ce trebuie să-ți schimbi povestea pe care ți-o spui despre tine.


În timp ce scriu, tocmai mi-am dat seama că am încheiat o săptămână incredibilă, în care m-am simțit foarte motivat și am reușit să fac lucruri deosebit de importante pentru mine. Observ cum curg anotimpurile, cât uimitor cât de repede trece timpul, și nu-mi vine să cred că au trecut deja atât de multe luni din anul 2021. Cu toate că viețile noastre au suferit transformări masive în ultima perioadă, cred că putem spune cu toții că suntem într-un punct mult mai propice nouă decât cel în care ne aflam anul trecut pe vremea asta. 

Sper că și tu te poți uita înapoi la ultimele șase luni cu un sentiment de împlinire. Eu am reușit să progresez în atingerea obiectivelor pe care mi le-am propus, am lucrat la viziunea mea și am făcut schimbări extraordinare în viață. Am reușit să calibrez anumite aspecte foarte importante și acest lucru a devenit catalizatorul unei ascensiuni și al unui progres incredibil. În acest articol aș vrea să explic pe scurt despre cât este de important este să faci loc pentru nou în viața ta. Așa cum se schimbă anotimpurile, se schimbă și anotimpurile vieții noastre, și e necesar să te poți adapta din mers și să fii receptiv pentru a spori beneficiile schimbării.

Sper ca acest articol să-ți aducă înțelepciunea de a primi în viața ta următorul anotimp!

  • E necesar să poți renunța la ce e vechi. Spun adesea că, pentru a obține rezultate diferite, e necesar să schimbi modul în care faci lucrurile. Dacă vei proceda de fiecare dată în același fel, atunci și rezultatele vor fi mereu aceleași. De multe ori, în viețile noastre, noutatea ne face cu ochiul, însă ne temem să ieșim din zona de confort și să primim în viețile noastre viitorul. Dar, la un moment dat, într-un fel sau într-altul, ești obligat să iei decizia de a nu te mai agăța de trecut și de a-ți asuma curajul să îmbrățișezi noile oportunități ce-ți ies în cale. Scopul existenței noastre nu este acela de a trăi o viață sigură. Am venit pe lume pentru a trăi o viață plină de sens. Și chiar dacă schimbarea nu este deloc ceva ușor ori plăcut, e important să poți tolera disconfortul pentru a avea parte de un deznodământ diferit. Disponibilitatea de a renunța la ce e învechit ne dă puterea necesară pentru a face loc noului. Sunt învechite acele lucruri care nu ne mai sunt de folos și care stau în calea dezvoltării noastre. Ce vei primi depinde de ce ești dispus să cedezi. Așadar, acceptă să renunți la tot ce te împiedică să trăiești cea mai bună variantă posibilă a vieții tale.  Ceea ce a fost în trecut nici nu se compară cu noile și incredibilele posibilități care ți se deschid în cale.  

Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


  •  E necesar să fii dispus să-ți transformi modul de gândire. De-a lungul timpului, am scris foarte mult și detaliat despre mintea umană pe unele dintre cele mai cunoscute platforme de nivel internațional. De fapt, mintea umană este subiectul meu preferat. Munca mea a ajutat oameni din întreaga lume să-și transforme modul de a gândi și să-și deblocheze adevăratul potențial și forța creatoare. Sunt pasionat de mintea umană pentru că am petrecut ani în șir într-o închisoare psihologică. Am permis credințelor auto limitative și diferitelor idei preconcepute să mă controleze și să-mi îngrădească percepția, mutilându-mi adevăratul potențial. Apoi, am reușit să conștientizez și să înțeleg că modul meu toxic de a gândi îmi periclita orice șansă de transformare. Până să devin capabil să-mi chestionez și să îmi schimb modul de a gândi, nu am reușit să am parte de o viață împlinită. Așa că m-am hotărât să mă pun pe treabă! Și pe măsură ce evoluam, reușeam să îmi ajustez modul de a gândi, să-mi transform percepția și să identific noile posibilități pe care viața mi le oferea. Nu vei putea să treci într-un nou anotimp al vieții tale înainte să îți schimbi sistemul cognitiv. Majoritatea oamenilor își petrec întreaga existență blocați într-o paradigmă existențială învechită. Credem că evoluăm, însă în realitate nu facem decât să acumulăm informații despre traume, despre credințele auto-limitative și despre discursul interior distructiv. Dacă nu te vei apuca să smulgi aceste ”buruieni” din grădina gândirii tale chiar de la rădăcină, vei continua să trăiești o existență definită de înfrângere și disfuncționalitate. Transformarea în plan cognitiv este biletul tău către următorul anotimp al vieții. Când îndrăznești să-ți lărgești câmpul ideatic, acest nou anotimp se instalează în viața ta!
  • Trebuie să ai curajul de a-ți rescrie povestea vieții. Mulți sunt cei care nu reușesc decât să prescrie rețeta succesului pentru că nu sunt capabili să o și pună în aplicare. Și dacă vei întreba, cei care mă cunosc îți vor spune că eu nu mă ocup cu furnizarea de teorii. În primul rând, viața mea nu a fost transformată de informații sau de teorii. Viața mea s-a schimbat atunci când am căutat sensul și am obținut insight. Dacă îți dorești să schimbi anotimpul vieții tale, trebuie, mai întâi să îți rescrii povestea. Povestea ta înseamnă dialogul interior sau basmul pe care continui să ți-l spui. Povestea ta nu numai că îți determină anotimpul existențial, ci îți și negociază destinul. Din nefericire, foarte mulți oameni își scriu istoria mulându-se după limitări profetice. Iar limitările te țin captiv pe tărâmul neputinței. Pe de altă parte, atunci când îți definești viitorul pe criterii de oportunități, accesezi tărâmul posibilităților nelimitate și al abundenței. Povestea ta va continua să se scrie în cheia victimizării dacă nu ai curajul să îți găsești propria voce. Le-ai permis tuturor să prezică pentru tine și acum a venit vremea să îți negociezi singur destinul. O nouă poveste va debloca noi posibilități și îți va da ocazia să îți dezlănțui potențialul excepțional. Când îți schimbi povestea, redevii stăpânul propriei puteri, îți îmbrățișezi adevărata identitate și îți exprimi valoarea. 
  • A venit timpul să faci loc unui nou anotimp în viața ta. La începutul acestui articol ți-am vorbit puțin despre una dintre cele mai grozave săptămâni din întreaga mea viață. Am revăzut în minte desfășurarea evenimentelor și m-am simțit inundat de recunoștință profundă. Îmi amintesc de criza identitară prin care am trecut, de destinul de învins pe care l-am traversat și de ardoarea cu care îmi doream o viață plină de sens. Cu toate acestea, mi s-a revelat adevărata identitate, scopul existenței mele și mi-am activat destinul. Mă regăsesc în locuri în care nu aș fi visat vreodată să ajung. Mă surprind purtând conversații la care nu mi-aș fi imaginat vreodată să am acces.  Viața și munca mea au rezonat profund pentru oameni din întreaga lume. Lucrurile minunate de care am avut parte nu s-ar fi petrecut dacă nu aș fi chemat în viața mea un nou sezon. Nu te mulțumi cu a ști doar că mereu se poate mai mult, că poți avea infinit mai mult în viața ta. De-a lungul anilor am tot observat oameni care știu că pot mai mult, însă care nu au făcut nimic pentru a vedea ce poate fi acolo sau pentru a obține această abundență. Realitatea este că vei primi doar atât cât ceri. Și mai important, vei irosi tot ce ți se oferă dacă nu reușești să primești. Un nou anotimp trebuie simțit și apoi luat în posesie. Cu alte cuvinte, pune mâna cu fermitate pe viitorul tău și refuză să îl lași să-ți scape printre degete! Vei regreta fiecare șansă care trece pe lângă tine. Îți vei nărui toate visurile dacă nu ai capacitatea să-ți îmbrățișezi destinul. Următorul anotimp al vieții tale este disponibil și așteaptă să îl accesezi, tot ce trebuie este să întinzi mâna și să îl apuci. Anotimpurile nu durează la nesfârșit, așa că trebuie să fii hotărât!

Citește și:

8 semne subtile că te limitezi la zona de confort și nu ieși în necunoscut

3 tipuri de autolimitări care ne sabotează succesul

Author(s)

  • Jamelle Sanders

    CEO Jamelle Sanders International

    Jamelle este autor, leading empowerment specialist și CEO-ul Jamelle Sanders International, companie cu sediul în Gastonia, NC. Jamelle își propune să ajute antreprenorii și liderii din întreaga lume să își maximizeze profitul comercial și să trăiască la adevăratul lor potențial. Este supranumit ”coach-ul de suflete” pentru că te poate ajuta să îți iei în stăpânire viața interioară, să îți descoperi sinele autentic și să îți proiectezi viața pe fundamentele bunăstării depline.