În următoarele 5 minute vei afla:
– Dacă trebuie să participi la petrecerea ce Crăciun a companiei.
– Care sunt regulile de care trebuie să ții cont atunci când alegi un cadou pentru un coleg.
Dacă unii oameni iubesc această perioadă și reușesc să se bucure din plin de ea, pentru alții, luna decembrie vine la pachet cu nostalgia sărbătorilor din alți ani, când regulile erau mai puține, petrecerile erau efervescente și fără restricții, iar grija unui virus și a presiunilor care au venit odată cu acesta nu existau. Să nu uităm că, în acest an, care nu a fost deloc banal, o mare parte din oameni trec prin procesul de doliu, se luptă cu anxietăți, presiuni financiare și poate chiar depresie.
Și tocmai pentru că modul de lucru și stilul de viață au fost dat peste cap, avem ocazia să rescriem o parte din reguli și să reinventăm modul în care marcăm încheierea anului și Sărbătorile de iarnă.
Probabil că una dintre cele mai ciudate provocări pe care HR-ul le are atunci când vine vorba de pregătirea acestor evenimente este să jongleze cu bugete strânse, religii și culturi cu datini extrem de diferite, oameni “răsfirați” prin toate colțurile lumii, pe fusuri orare greu de împăcat și cu angajați care au un mental mai mult sau mai puțin pregătit de sărbătoare. Trebuie să recunoaștem că, în contextul actual, misiunea nu este deloc una ușoară nici pentru management, nici pentru angajați.
Dacă ar fi să numesc două ingrediente de care managementul are nevoie acum, atunci acestea ar fi mult tact și așteptarea realistă că nu există un model perfect, fără cusur, care să poată să includă și să împace toate aspectele mai sus menționate. Unind punctele comune cele mai importante, întrebând și ascultându-și echipa, fiecare manager poate identifica soluția cea mai potrivită, care cu siguranță este undeva la mijloc.
Totuși, să eziți să sărbătorești alături de oamenii cu care ai lucrat pe brânci de-a lungul anului poate fi o greșeală greu de trecut cu vederea: simplul fapt de a-i aduce pe toți laolaltă din punct de vedere social, departe de presiunile muncii de zi cu zi, va contribui la consolidarea echipei și le va permite membrilor ei să se relaxeze. Mai mult, această perioadă a anului reprezintă o oportunitate unică de a recunoaște implicarea lor și de a aprecia efortul depus peste an.
Deși multe lucruri nu vor mai fi la fel, o parte din principiile care ne ghidau în alți ani sunt încă valabile: de exemplu, este important ca manager să accepți faptul că nu toată lumea va dori să se implice, la fel cum nu o făcea nici în alți ani. Mai mult, este de preferat ca participarea să fie opțională, fără presiuni sau repercursiuni ulterioare.
Există o mulțime de motive pentru care cineva ar putea să nu dorească să sărbătorească la locul de muncă și, în mod ideal, toată lumea ar trebui să aibă posibilitatea de a spune nu.
Trebuie să particip la petrecerea de Crăciun?
Acesta este gândul pe care o parte din angajați îl au an de an, atunci când petrecerile și micile ritualuri care au loc odată cu apropierea sărbătorilor sunt anunțate. Pentru că majoritatea locurilor de muncă au ierarhii, dinamici de putere și multe reguli nescrise, răspunsul la această întrebare este… depinde.
Dacă ești extrem de introvertit, nou în colectiv sau dacă lucrezi pentru o companie care investește mult în tradițiile sale, poate să nu fie în interesul tău profesional să spui nu unei astfel de ocazii.
Ce cadou să ofer?
O altă problemă, atunci când vine vorba de sărbătorile de la locul de muncă este alegerea cadoului potrivit. În special acum, când echipele hibride pot funcționa în locații diferite, iar coechipierii s-ar putea să nu se cunoască bine între ei, oferirea cadourilor devine și el un factor de stres.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Iată o serie de reguli care să te ajute:
… înțelege mai întâi politica companiei privind oferirea de cadouri;
… dacă ești nou, încearcă să cunoști cultura companiei pentru a vedea ce tipuri de cadouri ar putea fi acceptabile;
… nu vrei să oferi un cadou prea personal, cu conotații religioase, sexuale sau rasiale;
… nu oferi nimic ce se pune pe piele, de exemplu, parfum, pentru că este considerat prea personal;
.. nu oferi nimic prea scump, de altfel, este recomadat să te încadrezi în buget;
… cărțile sau e-book-urile sunt OK , atâta timp cât nu ai o agendă ascunsă;
… nu te aștepta ca ceilalți să-ți împărtășească gusturile;
… este nepoliticos să te plângi de cadoul primit și asta include și cadoul pe care-l primești de la angajatorul tău.
Surpriza este că un cadou generic și “plictisitor” este perfect în cadrul corporate, mai ales dacă depui puțin efort și grijă în alegerea acestuia.
Având în vedere că ultima luna a anului este una din cele mai aglomerate perioade pentru organizații, planificarea unor festivități care să țină cont de diversitate, religii, locații, gusturi și preferințe personale pare a fi un factor de stres în plus, mai ales în contextul actual.
Totuși, dacă aceste bariere nu ne împiedică în timpul anului când vine vorba de muncă, atunci n-ar trebui să le lăsăm să ne știrbească plăcerea de a sărbători împreună realizările, efortul, capacitatea de adaptare și reziliența în fața obstacolelor.
Sărbătorile sunt una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului pentru multe organizații și nu e puțin lucru să adaugi pe lista de sarcini organizarea unor festivității care trebuie să țină cont de diversitate, religii, gusturi și preferințe personale, dar și de condițiile impuse de noul context.
În pregătirea sfârșitului de an, angajații își doresc timp liber și bani, iar managementul rareori le poate oferi pe amandouă, dar micile ritualuri de Crăciun din cadrul companiei, fie că vorbim despre un brad frumos decorat, de Secret Santa sau de o mică petrecere, pot spori sentimentul de apartenență pentru fiecare membru al echipei.
Citește și:
Planurile de final de an care te vor transforma într-un lider mai bun