În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce este SOS și ce frică stă la baza apariției acestui sindrom.
– Cum poți aplica filosofia lui Marie Kondo în luarea deciziilor. 


Ești o persoană care nu poate să spună „nu”? 

Ești unul dintre cei care lucrează, mereu, la o sută de proiecte odată? 

Ești genul mereu ocupat și te folosești de asta ca să fii distras de la alte aspecte din viața și cariera ta?

Dacă ai răspuns cu „da” la toate aceste întrebări, probabil că suferi de „sindromul obiectului strălucitor”. La baza acestuia, stă frica de a da greș. (SOS, adică sindromul obiectului strălucitor, se manifestă atunci când ești mereu atras de câte un proiect nou, de o strategie nouă. Este vorba despre persoane care fac tot felul de activităţi, unele care nu ţin neapărat de competenţa lor, care-şi încarcă mereu ziua, dar nu sunt neapărat și productive – n.red.)

Prin urmare, ca și mine, te-ai găsit în situații în care ai spus „da” oricărei activități care te-a ținut ocupat. Și asta este în mod special adevărat dacă ai un proiect mare sau un scop de urmărit, la care lucrezi acum. În loc să-ți scurtezi lista cu lucruri de făcut pentru a aloca mai mult timp atingerii obiectivelor, tu te vei îngropa pur și simplu sub povara altor responsabilități care te vor distrage de la destinația finală. 

Însă lucrul important este altul: frica te poate determina să faci tot felul de lucruri prostești. În unele cazuri, frica este răspunsul natural care ne protejează de situații potențial periculoase. În alte ocazii, ne ține pe loc și nu ne lasă să ne îndeplinim destinul. 

Cum să spui „nu” astfel încât să obții ceea ce-ți dorești?

În calitatea mea de lider femeie, muncesc extrem de mult ca să depășesc acest ciclu de auto-sabotare. Iată ce am învățat până acum:

  • „Sindromul obiectului strălucitor” este o tehnică de evitare. Dacă noi ne simțim productivi atunci când ne asumăm o tonă de proiecte de făcut, cum ar putea alții să ne blameze pentru că muncim atât de mult? Este un gând pe care l-am avut de multe ori. Însă, până la urmă, atunci când spui „da” unor lucruri care nu-ți pun în valoare cele mai importante atuuri și nu te ajută să-ți atingi obiectivele, nu faci altceva decât să te rănești singur. 
  • Avem o capacitate cerebrală limitată în fiecare zi, așadar, alege înțelept. În fiecare zi îți poți folosi capacitatea neuronală într-o cantitate finită. Pe de altă parte, mediul în care trăim ne adaugă încontinuu sarcini programului nostru zilnic, devenim supraaglomerați și suntem nevoiți să facem mult mai multe alegeri ca niciodată. Iar toate aceste alegeri ne storc pur și simplu de energie. Asigură-te că spui „nu” lucrurilor care nu te ajută să-ți atingi obiectivele și nici nu sunt în conformitate cu planul pe care îl urmărești. 

Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cum dorești să arate viața ta? 

Poți să definești asta ca manifestul tău propriu. E o chestiune despre care le povestesc clienților mei și pe care o voi include în următoarea mea carte. Așadar, întreabă-te: Unde te vezi pe tine însuți peste un an, peste cinci, peste zece? Unde locuiești? Ce mașină conduci? Cum arată relațiile tale? Care este acel lucru pentru care ești recunoscut? 

  • Redu-ți lista de dorințe și cerne toate alegerile care te ajută să ajungi acolo. Să faci asta și să te concentrezi asupra pașilor de mai sus sunt etape care te vor ajuta să te ferești de dominația „sindromului oiectului strălucitor” și te vor menține pe calea către îndeplinirea tuturor obiectivelor tale. Pe măsură ce treci prin viață, te va ajuta mult să simplifici luarea deciziilor, să te concentrezi pe câte un obiectiv, pe rând, și să fii mereu în acord cu tine.
  • Simplifică. În epoca în care toată lumea urmează exemplul lui Marie Kondo și își reorganizează casele și garderobele, acea filosofie este perfect valabilă și atunci când vine vorba despre luarea deciziilor și stabilirea priorităților. Mai mult nu înseamnă mereu mai bine. Simplifică-ți viața, scurtează lista de sarcini urgente, redu numărul obiectivelor și astfel vei reuși să ai o înțelegere mai bună a problemelor și să înveți mai multe lucruri. Când îți disipezi eforturile în prea multe direcții, poți pierde lecțiile importante ale vieții. 
  • Concentrează-te asupra dezvoltării personale. Alege trei sau patru sectoare pe care ai vrea să le îmbunătățești într-un an. Împarte acele obiective în intervale de două sau trei luni. Concentrează-te pe câte o singură sarcină odată și ai putea să fii surprins de cât de multe lucruri vei învăța. 
  • Nu te gândi la „ce ar trebui să faci”. Evaluează-ți propria viață. Modul în care trăiești acum este în concordanță cu obiectivele tale viitoare, dar și cu valorile și principiile tale actuale? Dacă timpul petrecut în familie sau orarul flexibil sunt chestiuni importante pentru tine, pune-le pe listă. Și asta te va ajuta să menții niște limite în timp ce avansezi către îndeplinirea obiectivelor, iar în cele din urmă te va ajuta să-ți croiești viitorul așa cum dorești fără a sacrifica ceea ce este important pentru tine. 

Citește și:

Oamenii care vor să fie iubiți de toată lumea

11 lucruri pentru care NU trebuie să-ți mai ceri scuze

Author(s)

  • Mary Guirovich

    fondator și coach în carieră la My Promotion Plan

    Mary Guirovich este coach certificat pe probleme de carieră și fondator al My Promotion Plan, un sistem de promovare în carieră care dă puterea femeilor să-și planifice avansările și să-și creeze viața pe care și-o doresc. Dacă ești muncitoare, ambițioasă și gata să treci la conducere, descarcă de aici, gratuit, Promotion Readiness Checklist și începe să avansezi chiar de astăzi!