În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum poți reda echilibrul copilului din tine.
– De ce merită să schimbi tiparele toxice.
“De ce mi-e așa de greu să mă pun în valoare din punct de vedere profesional?” este una dintre întrebările pe care și le pun, adeseori, femeile. Și tot des apare și comparația cu bărbații cărora, ni se pare nouă, uneori, le e mult mai ușor să se pună în lumina bună.
Tema aceasta a stârnit, de-a lungul timpului, o groază de controverse care, din punctul meu de vedere, n-au dus către o conexiune mai bună între femei și bărbați. Fiecare, și femeile și bărbații, ne-am luptat cu propriile răni. Văd asta des în practica mea de cabinet. Situația e complexă și are rădăcini vechi. Însă e clar că o competiție cu bărbații nu ne va ajuta niciodată să ne vindecăm de rănile vechi, care ne-au adus aici, și nici să schimbăm această paradigmă.
Vă propun, în cele ce urmează, să ne uităm împreună la câteva aspecte din copilăriile noastre. Înțelegerea mecanismelor din devenirea noastră ne poate deschide inimile către noi însene. Încă din copilărie, am făcut slalom printr-o cursă complexă cu obstacole în devenirea noastră ca femei. Rând pe rând, ne erau așezate tot felul de piedici cu care trebuia să ne descurcăm, fără explicații de cele mai multe ori. Mici fiind, ni se zicea să fim ”cuminți”, dându-ni-se de înțeles că “a fi cuminte” e ceva care îi încânta pe adulți, dar de cele mai multe ori acest “cuminte” însemna să nu explorezi, să-ți inhibi curiozitatea, să taci, să-ți inhibi bucuria. Apoi am trăit într-o societate în care bărbatul era considerat superior femeii și în diferite feluri ni s-a tot adus aminte de asta.
Din perspectivă științifică
În neuroștiință, aceste lucruri sunt explicate prin felul în care funcționează neurotransmițătorii produși de creier în urma acțiunilor noastre și a interacțiunilor cu ceilalți. Câteva explicații foarte pe scurt pentru a ne readuce aminte cum se întâmplă lucrurile la nivelul creierului uman:
– dopamina este responsabilă cu motivația, curiozitatea, creativitatea, luarea deciziilor, atenția.
– serotonina apare atunci când oamenii se simt importanți, când au sentimentul că aparțin unui grup, când sunt mulțumiți de sine și de propriile rezultate, inclusiv – și mai ales – atunci când rezultatele le sunt validate de ceilalți. Nivelul crescut de serotonină este un indicator al stimei de sine crescute. Un nivel scăzut de serotonină poate duce la depresie.
– endorfinele apar când facem efort fizic sau mișcare, dar și când râdem, de exemplu. Endorfinele sunt responsabile cu reducerea stresului, a anxietății, așadar influențează major starea de echilibru emoțional.
– oxitocina este secretată de creier atunci când ne simțim iubiți și în conexiune cu ceilalți oameni, în joc și bucurie.
– adrenalina se secretă atunci când apare o frică puternică, o amenințare. Este acel fenomen de “luptă sau fugi”, când apare un pericol. Ce este interesant de știut este că adrenalina blochează secreția de oxitocină, așadar când ne simțim amenințați, nu ne putem simți și iubiți și în siguranță, nu ne lăsăm creativitatea liberă, ne focalizăm mult mai greu atenția, nu suntem în mod natural motivați și, de cele mai multe ori, luăm decizii nefavorabile.
Așadar, o activitate echilibrată a neurotransmițătorilor arată un stil de viață echilibrat al omului. Însă, pentru că nu trăim întotdeauna într-o lume ideală, neuroștiința ne învață ce putem face și cum ne putem organiza pentru a ne antrena secreția sănătoasă de neurotransmițători, astfel încât să avem rezultatele pe care ni le dorim și să ajungem la acea viață echilibrată pe care ne-o dorim. De exemplu, să ne stimulăm curiozitatea studiind subiectele care ne preocupă. Sau să începem proiecte și să le ducem la sfârșit, bucurându-ne de rezultatele măsurabile ale eforturilor noastre, să vorbim și prietenilor despre subiectele noastre preferate sau despre proiectele noastre, expunându-ne “în public”. Ori să petrecem timp și activități cu familia sau grupul de prieteni, râzând împreună. Vă recomand, în acest sens, cărțile lui Steven Kotler.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Și acum, înapoi la noi
După acest mini-curs în neuroștiințe, aș vrea să ne întoarcem în copilăriile noastre și să ne amintim, în măsura în care ne e ușor, cum se desfășura viața noastră de copii mici. Eram liberi în explorările noastre, aveam voie să ne urmăm șirul curiozității? Eram ascultați de părinții noștri când noi le vorbeam despre lucrurile care ne pasionau? Eram încurajați să ne cățărăm și să alergăm, simțindu-ne protejați de părinți? Ne erau validate căutările și rezultatele?
Sau, dimpotrivă, ni se spunea că nu suntem în stare, că suntem mici, că nu înțelegem și că nu putem? Sau poate eram certați că facem prostii și că, iată, ne murdărim și stricăm hainele. Ori că vom cădea și că ne vom “rupe gâtul” sau ni se spunea să facem liniște, eram comparați cu colegii de clasă. Mai apoi, oare am fost amenințate noi, fetele, că vom fi date afară din casă dacă cumva ne atinge un băiat (știți că multe fete au luat această amenințare ad literam pentru că nu aveau deloc informații despre sexualitate și că au trăit cu frica de a nu se atinge de niciun băiat la modul cel mai propriu?)
Sau unele și unii dintre noi am avut părinți abuzivi, care și-au refulat propriile lor neputințe și traume prin violență fizică și verbală. Ei bine, dintre toți neurotransmițătorii descriși mai sus, care credeți că v-au fost în mod sănătos stimulați prin activitățile voastre de copii? Știați că procesul de învățare se petrece cel mai ușor prin joc?
Prin joc și mișcare se produc oxitocină, serotonină, endorfine și dopamine, care sunt așa numiții hormoni ai fericirii. Cei mai mulți oameni, însă, au asociat învățarea, acumularea de informații cu pedeapsa, cu notele mici, cu bătaia pentru note proaste, cu ironiile profesorilor și rușinea de a vorbi în fața clasei de teamă. Logic, asta a stimulat secreția de adrenalină: ca în fața unui pericol iminent.
Implicit, evenimentele au dus la inhibarea producției de oxitocină și a pus la pământ sentimentul de a fi acceptați, iubiți de părinți, de cei apropiați, de a aparține în mod armonios grupului. Astfel, cei mai mulți dintre noi am dezvoltat tipare disfuncționale prin care ajungem la rezultate sau prin care ne urmărim țelurile, bucuriile, dorințele, de cele mai multe ori autodistructive.
Am lucrat, la un moment dat, cu o clientă alături de care am descoperit cum, în urma atmosferei abuzive din familia ei de origine, copil fiind, ea și-a creat tipare mentale prin care ajungea la rezultate doar atunci când se simțea în pericol. Acest lucru a condus-o, în timp, la stări de stres foarte intense și, implicit, i-au afectat sănătatea fizică. Inconștient, atrăgea situații limită în viață ei și da, a avut rezultate profesionale spectaculoase. Când, însă, afectarea corpului ei a atins un grad limită, ea a dorit să decodeze și să “desfacă” tiparele acestea distructive.
Crearea unui nou tipar
Din fericire, chiar este posibil să reprogramăm aceste tipare vechi și să ne trăim altfel viața. Întotdeauna putem să alegem între a rămâne acolo unde ne aflăm, dând vina pe societate, destin, părinți și a dori să ne schimbăm perspectiva din care vedem viața. Să ne resemnăm este cel mai simplu, într-adevăr. Este deja o situație pe care o cunoaștem, am experimentat-o o viață. Dacă rămânem acolo unde suntem, nu facem un efort așa de mare. Schimbarea este un efort pentru că înveți lucruri noi despre tine, te descoperi, schimbi moduri de a trăi, de a experimenta viața. Iar pe acest drum, procesul te conduce și prin a “îmbrățișa” copilul din tine. Acel copil care n-a știut și n-a putut să crească altfel, n-a știut cum să o ia pe calea frumoasă, echilibrată.
Un micropas pe care l-ai putea începe chiar astăzi, pentru a-ți antrena creierul către schimbare, este să începi să îți observi obiceiurile zilnice și să le schimbi pe câteva.
De exemplu:
– să te speli pe dinți cu mână stângă, dacă ești dreptace;
– să te încalți cu pantofii în altă ordine decât ai făcut-o până acum;
– să introduci o activitate nouă în rutina ta, cum ar fi o plimbare de 15 minute dimineața, la trezire.
În timp de câteva săptămâni, creierul tău primește mesajul că schimbarea e posibilă în viața ta și deja ai integrat noile rutine.
Pentru o transformare mai profundă a tiparelor tale este de folos să te lași condusă în terapie. Pe acest drum, îți descoperi propriile resursele și poți experimenta transformarea în ritmul tău, știind că ești acceptată exact așa cum ești. Acum ești chiar tu cea care-și dă voie să fie curioasă, să exploreze în propriul ritm, să se joace, să crească. Toate astea, fără nicio presiune, fără pedepse. În echilibru!