În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce rentează să-ți recunoști slabiciunile.
– Ce crede Bill Gates despre importanța somnului.


Bill Gates și Paul Allen, care urmau să devină co-fondatori Microsoft, s-au întâlnit, s-au împrietenit și au început să lucreze împreună când erau elevi la Lakeside School, în Seattle. Fortune povestește că Gates s-a întors de curând la Lakeside, unde a vorbit liceenilor despre ideile care au stat la baza realizărilor lui. Printre sfaturile împărtășite cu ei s-a numărat și „prioritizarea somnului” — afirmând că Why We Sleep (Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm, tradusă la editura Vellant), o carte scrisă de expertul în neurologie Matthew Walker, l-a influențat mult în ultima vreme.

Iată trei abilități despre care Gates afirmă că ar fi esențiale în dobândirea succesului și cum le poți adopta în viața de zi cu zi:

1. Menține-ți curiozitatea trează!

Beneficiile curiozității sunt puternic susținute de cercetări, iar Gates a afirmat că propria sa dorință de a descoperi l-a motivat mereu. Pasionat de lectură, poartă peste tot cu el o geantă de cărți. Iar când vrea să se informeze despre o temă, „citește cinci cărți despre subiect, majoritatea prea complicate pentru a fi citite de muritorii de rând. Știe aproape mereu mai mult decât interlocutorul lui”, spune un prieten de-a lui în documentarul Netflix Inside Bill’s Brain. Gates a povestit elevilor de la fostul său liceu că n-a existat nicio perioadă în care să nu fi fost curios în legătură cu ceva. „Pentru curioși, trăim cea mai bună perioadă, pentru că avem posibilitatea de a ne împrospăta mereu cunoștințele fie cu podcasturi, fie prin cursuri online”, a mai spus el.

Însă este vital să ai cunoștințe de bază în domeniul artelor liberale și să ai mintea croită în direcția dezvoltării și acumulării permanente de informații: “este important să poți avea o perspectivă și un punct de vedere în legătură cu ceea ce te înconjoară, cum ar fi politicile guvernamentale, pe care să le poți înțelege din punct de vedere istoric, dar și al celorlalte resurse care reprezintă instrumente de cunoaștere.”

2. Păstrează-ți optismul!

Gates a spus că succesul Microsoft, și mai târziu al Fundației Gates, a fost determinat de „o atitudine extrem de optimistă”. Savurarea succeselor personale, apoi rememorarea lor, în momentele de eșec, este o cale de a-ți menține motivația pentru victoriile ulterioare, a explicat el. „Microsoft a avut parte de tot soiul de eșecuri, cum ar fi să nu expedieze Windows către consumatori la timp, la doi ani după ce anunțase lansarea lui, dar au existat suficiente reușite cât să ne păstrăm motivația”, a spus el.

Gates a povestit că, de multe ori, a așteptat prea mult înainte de a a se lansa pe un nou palier de dezvoltare, în parte și pentru că se consideră un optimist, care crede că lucrurile se vor rezolva de la sine. De îndată ce a decis să renunțe la facultate, părăsind Universitatea Harvard, și să se avânte în universul în formare al lansărilor de software, Gates recunoaște că: ”a fost total absorbit. Erau tot felul de întrebări: cât de repede trebuie să angajez oameni, puteam oare să le plătesc salariile, cum urma să funcționeze sistemul nostru, dar n-am ezitat prea mult în nici una din aceste privințe. Însă, în problema angajării unor profesioniști serioși, cred că acolo am așteptat prea mult. Și cel mai mult am ezitat să angajez oameni care să se asigure că relația noastră cu guvernul era bună.”

3. Învață să delegi!

Gates și-a amintit că a depus eforturi serioase ca să renunțe la control, atunci când Microsoft a început să crească. Nu voia deloc să abandoneze munca de codare. „La început, eu am scris mai tot codul, și dacă nu o făceam eu, luam ce codau alții și editam”, a spus el. Pentru a se obișnui cu ideea că nu putea și nici nu era cazul să verifice totul înainte să fie livrat a fost „ciudat, pentru că mi se părea că va scădea calitatea”, a adăugat el. Dar compania a ajuns să exceleze și fără monitorizarea lui meticuloasă, iar Gates și-a dat seama că era capabil să-și concentreze atenția în alte direcții.

Gates a mai spus că delegarea eficientă provine din recunoașterea punctelor tale forte, dar și a slăbiciunilor. În acest caz, abilitatea sa principală erau programarea, iar slăbiciunea, organizarea oamenilor. Conștientizând faptul că managementul are rolul său extrem de important în schemă, a delegat sarcina. „L-am adus pe Steve Ballmer, căruia îi plăcea mult să se ocupe de organizare și de oameni, și a fost un avantaj enorm. Am angajat multe persoane experte în domeniul lor”, a spus el.

”Primul președinte al companiei pe care l-am angajat nu era ceea ce ne doream, iar pe al doilea mi-a fost așa de jenă să-l abordez încât a trebuit să-l trimit pe unul dintre membrii board-ului să-i transmită că ni-l dorim în echipa noastră. Mi-era teamă că (Jon Shirley) o să râdă când o să audă de propunerea noastră.

Gates spune că, în timp ce el s-a specializat foarte mult, făcând strict doar lucrurile la care se pricepea, curiozitatea sa în legătură cu alte zone de interes l-a forțat să evolueze. ”A trebuit să învăț lucruri noi, dar ceea ce m-a ajutat enorm a fost că am putut angaja oameni extraordinari și, atâta timp cât îmi doream să învăț un anume lucru, cum ar fi vânzările, aveam pe cine să întreb.” 

Citește și:

8 lucruri pe care să le faci după 8 seara. Dacă vrei să ai succes!

13 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să ai succes

Author(s)

  • Alexandra Hayes

    reporter multimedia

    Alexandra Hayes este reporter multimedia la Thrive Global. Înainte de a se alătura echipei Thrive era profesoară de lectură în Canarsie, Brooklyn. În timpul liber, îi place să scrie ficțiune, își perfecționează versiunea sa de Bucatini all'Amatriciana și vorbește cu partenerul ei despre totul și nimic. Speră că în curând va avea un bulldog pe nume Rigatoni.