În următoarele 3 minute vei afla:
– Care sunt modificările care au loc în creierul adolescenților în caz de stres puternic sau traumă.
– Cum se manifestă adolesecenții care se confruntă cu stresul posttraumatic.
Stresul este un factor important când vine vorba de traume emoționale. Adolescenții, în special, sunt expuși unui risc mai mare de traume emoționale, iar consecințele pentru dezvoltarea creierului lor pot fi devastatoare.
Conform unui studiu amplu desfășurat în Carolina de Nord în 2010, un sfert dintre adolescenții până în 16 ani au trecut printr-un eveniment „major“ sau chiar „extrem“ – de la accidente serioase, boală sau decesul unuia dintre părinți până la abuz sexual, violență domestică, dezastre naturale, război, terorism.
Evenimentele de intensitate scăzută pot fi despărțirea părinților și divorțul, despărțirea de cel mai bun prieten sau de iubit/iubită. O treime dintre cei care au luat parte la studiu au trecut prin experiențe stresante de intensitate redusă cel puțin o dată în ultimele trei luni premergătoare participării la studiu. Acum, datorită scanărilor RMN putem observa substanța cenușie și substanța albă din creierul adulților. În creierul adolescenților umani expuși la stres, precum și în cel al șobolanilor se întâmplă același lucru. Cortexul prefrontal, hipocampul, amigdala sunt arii care reglează răspunsul la stres al oamenilor, nu numai al animalelor.
Ca și în cazul hipocampului șobolanilor, hipocampul adolescenților pare să se micşoreze (ceea ce nu este bine pentru învățare și memorie), iar amigdala pare să crească în dimensiuni. O creștere a funcției amigdalei explică unele dintre răspunsurile exagerate observate în tulburarea de stres posttraumatic (TSPT). Când trauma este severă și de lungă durată, un adolescent este mai predispus decât un adult să dezvolte TSPT. În condiții normale, TSPT apare atunci când o persoană este expusă unui incident sau unui eveniment care-i pune în pericol siguranța și viața. Un lucru pe care nu trebuie să-l uităm este acela că toţi adolescenții, chiar și cei care nu au fost expuși unui stres anormal, au o funcționare exagerată a amigdalei și, din această cauză, au răspunsuri crescute la condiții de stres.
BJ Casey și echipa de la Institutul Sackler al Universității Cornell au folosit IRMf pentru a urmări activarea creierului ca răspuns la stimuli amenințători. Aceştia au arătat o fotografie cu o persoană al cărei chip era înspăimântat unui număr de opt subiecți cu vârste între 8 și 32 de ani. Rezultatele arată că la vederea fotografiei adolescenții au avut o activitate la nivelul amigdalei mult mai intensă în comparație cu adulții sau copiii. Deci stresul, care se adaugă unui sistem de răspuns la stres care este deja suprareactiv, face ravagii în creierul adolescenților.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Fără tratament, aceia care suferă de TSPT ar putea manifesta stări de frică și anxietate paralizante de-a lungul întregii vieți. Simptomele și problemele asociate TSPT la adolescenți includ nu numai teama și anxietatea, ci și tristețea, furia, însingurarea, stima de sine scăzută sau incapacitatea de a avea încredere în ceilalți. Problemele comportamentale asociate TSPT la adolescenți au o gamă variată, de la izolarea socială și rezultate școlare scăzute, la agresivitate, hipersexualitate, automutilare, abuz de droguri sau alcool.
Adolescenții, ca și copiii care suferă de TSPT, au tendința de a-și exprima traumele în activitățile lor artistice sau în jocurile pe care le practică. Au, de asemenea, o tendință mult mai mare decât adulții cu TSPT să reacționeze impulsiv și agresiv. Cercetările sugerează că simpla confruntare cu o stare de frică sau furie poate declanșa o activitate anormal de ridicată în centrii emoționali ai creierului celui care suferă de TSPT“.
Amy Ellis Nutt a publicat articole științifice în The Washington Post și este autoarea a două cărți: Shadows Bright as Glass: The Remarkable Story of One Man’s Journey from Brain Trauma to Artistic Triumph și Becoming Nicole: The Transformation of an American Family. În 2011 a primit Premiul Pulitzer pentru jurnalism.
Frances E. Jensen este profesor de neurologie și conduce Departamentul de neurologie de la Perelman School of Medicine, University of Pennsylvania. A predat la Harvard Medical School, a fost director al Centrului de Neuroștiințe Translaționale, director al Departamentului de cercetare în epilepsie de la Boston Children’s Hospital și neurolog senior la Boston Children’s Hospital și la Brigham and Women’s Hospital. A primit numeroase premii și distincții, printre care Cercetătorul Anului din partea Societății Americane de Epilepsie și Premiul pentru Cercetări de Pionierat din partea Institutului Național de Sănătate. A scris peste 130 de articole referitoare la cercetările ei. A susținut numeroase conferințe publice legate de dezvoltarea creierului la adolescenți, punctele forte și punctele slabe ale acestuia, despre consecințele asupra problemelor medicale, sociale și educaționale caracteristice adolescenților.
