Pornind de la fapte obişnuite, Mary Laura Philpott surprinde în aceste eseuri autobiografice, scrise cu umor irezistibil, teme existenţiale de o relevanţă acută. Criza vârstei de mijloc, echilibrul între familie şi ambiţia profesională, viaţa de cuplu, maternitatea, prietenia – toate aceste faţete ale feminităţii sunt discutate cu talentul rar al scriitorului care te face să râzi şi să plângi de emoţie şi care, vorbind despre experienţe cu totul personale, descrie, de fapt, căutarea de sine a fiecăruia dintre noi. O carte despre vulnerabilitate şi autoexigenţă, despre greşeli şi hotărâri esenţiale – despre cum profunzimea vieţii se reflectă în cele mai mărunte şi aparent neînsemnate detalii.
Mi‑e dor de tine când clipesc
E propoziția perfectă, doar că n‑am scris‑o eu. Autorul e copilul meu în vârstă de șase ani.
Stăteam la biroul de acasă, aveam de predat o reclamă pentru un client din industria bagajelor și mă luptam cu un alineat despre valize. M‑am aplecat, de parcă dacă‑mi țineam fața mai aproape de computer aș fi putut convinge cuvintele de pe ecran să facă gențile ceva mai atrăgătoare. Băiețelul meu stătea pe burtă pe covor, „lucra“ ca să‑și umple timpul până la plimbarea în parc pe care i‑o promisesem. Vorbea singur în timp ce mâzgălea cu un creion galben pe unul dintre caietele mele de notițe.
„…și mi‑e dor de tine când clipesc“, a zis.
Cu timpul, „Mi-e dor de tine când clipesc“ a devenit pentru mine un laitmotiv. Mă ajută să trăiesc în prezent. Mă face să reduc viteza și să absorb fiecare secundă în loc să-i dau zor, fiindcă de-acum știu cât de dor îmi e de lucrurile întâmplate în trecut, care sunt chiar aici, sub pleoapele mele, și totuși s-au dus de tot. Atunci când fiul meu face ceva tipic pentru un adolescent, și eu trebuie să-i cer pentru a mia oară într-o seară să-și ia pantalonii aruncați pe jos, în baie, „Mi-e dor de tine când clipesc“ mă ajută să am mai multă răbdare. Cu o secundă în urmă avea șase ani.
Peste încă o secundă va fi adult și mă va părăsi. Mi-e dor de tine când clipesc. Aici e surprinsă profunzimea iubirii mele. Oare chiar voia sã spună asta atunci când era mic și mâzgălea, sau doar căuta ceva care să rimeze cu „mă săpunesc“?
Nu avea cum să fi știut. Nu avea cum să‑și fi dat seama că expresia „mi‑e dor de tine când clipesc“ surprinde perfect ceea ce simte la un moment dat orice adult: criza de identitate. Dar așa este.
Mi‑e dor de tine când clipesc. Am simțit‑o de atâtea ori de‑a lungul vieții, în momente în care chiar nu mai știam nici eu cine sunt, în clipe în care, dacă închideam ochii, simțeam că am dispărut.
Încă mai am bucata aceea de hârtie pe care a scris fiul meu cu ani în urmă, înainte ca eu să am cea mai vagă idee că ceea ce a scris el acolo va deveni piatra mea de hotar. Habar n‑am avut atunci că acele cuvinte aveau să devină un laitmotiv extrem de versatil.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Îl folosesc mereu. Atunci când simt presiunea de a face întocmai acel lucru care trebuie făcut – ceea ce se întâmplă tot timpul, fiindcă sunt om și sunt o perfecționistă –, îmi amintesc toate identitățile pe care le‑am avut, pe care le am și pe care le voi avea în același timp. Mi‑e dor de tine când clipesc înseamnă știu că toate identitățile mele sunt aici cu mine și știu că împreună putem reuși. Îmi spun asta mie însămi, și mă simt ca atunci când un antrenor împinge jucătorul pe teren și‑i spune: „Hai că poți! Fă ce te‑am învățat!“.
Mă simt ca atunci când un părinte își cuprinde pe după umăr copilul aproape adult care se îndreaptă către ușă, pentru a merge la balul de absolvire, și‑i spune: „Nu uita cine ești“.
Uneori mă gândesc: Fir‑ar să fie, n‑o să mai am niciodată 15 sau 25 sau 35 de ani. Viețile acelea le‑am trăit, gata. Și devin ușor nostalgică la gândul că aș putea să retrăiesc ceva
din ce a fost atunci. Și apoi îmi amintesc de mine la 21 de ani, stând într‑un cubicul la primul meu loc de muncă de după facultate, simțindu‑mă total nedumerită și dorindu‑mi să dispar, și mă gândesc: Hei, sinele meu tânăr, o să fie mai bine. Jur. O să fie și mai rău, uneori, dar și mai bine.
Iar atunci când am atacuri de anxietate cu privire la viitor – Și dacă de fapt acum sunt cel mai fericită din viața mea și nu apreciez asta suficient de mult? Oare o să ajung la sfârșitul vieții fără să fi trăit vreodată în Franța, sau fără să fi făcut destui oameni fericiți, sau fără să fi învățat tot ceea ce ar trebui să știu despre spațiu, sau fără să fiu în stare să fac șpagatul? Oare mănânc destui antioxidanți? Oare ce voi fi făcând peste zece ani? Dar peste douăzeci?
Îmi spun: Mi‑e dor de tine când clipesc, ceea ce va să zică: Fii stăpână pe situație. Nu intra în panică. Dacă vrei să știi încotro s‑o apuci, uită‑te de unde vii. Faptul c‑ai ajuns până aici înseamnă că poți face următorul pas.
Uneori, atunci când mă năpădesc amintirile sau visez cu ochii deschiși, simt cum diferitele mele identități trec una pe lângă alta, de parcă eu‑cea‑de‑acum îmi încrucișez pașii pe coridorul minții cu eu‑cea‑de‑demult sau cu eu-cea‑din‑imaginație sau chiar cu eu‑cea‑din‑viitor. „Mi‑e dor de tine când clipesc“, spune unul dintre euri. „Sunt chiar aici“, spune celălalt, și întinde mâna.
Mary Laura Philpott s-a născut în Nashville, Tennessee. A publicat eseuri pe teme culturale și recenzii literare în The New York Times, The Washington Post și The Atlantic. A scris volumul umoristic Penguins with People Problems (Pinguini cu probleme cât se poate de umane) și cartea de față, care a cunoscut un succes de public răsunător, fiind nominalizată printre cele mai bune titluri ale anului de Esquire, BuzzFeed, Bustle, HelloGiggles, She Reads și Literary Hub.
Fragment din cartea Mi-e dor de tine când clipesc, de Mary Laura Philpott, editura Humanitas, 2021.
Citește și:
Ce înseamnă să fii un părinte prezent și de ce este asta atât de important