În următoarele 3 minute vei afla:
– De ce pentru copiii de vârste mici este mai importantă joaca decât educația formală.
– Cum trebuie să vorbească adulții cu copiii de vârstă preșcolară.
Rina Mae Acosta și Michele Hutchison, două mame care trăiesc în Olanda, ne arată de ce copiii din această țară sunt atât de fericiți și de bine adaptați. Prin raportare la propria experiență, la discuții cu alți părinți și la cercetările recente, autoarele explică felul în care sistemul de învățământ olandez, orele reduse de muncă, masa în familie, libertatea la locul de joacă, mersul pe bicicletă și independența precoce reprezintă un mediu propice pentru formarea unor viitori adulți responsabili și integrați social.
„Eram îngrijorată cu privire la ce învață Julius la grădiniță și m-am hotărât să vorbesc cu educatoarele într-o dimineață, înainte de începerea programului. Anna, Dingena și Irma sunt femei în jur de 60 de ani, foarte plăcute, genul acela de bunicuțe cărora le face plăcere să fie înconjurate de copilași.
Pot face mai multe lucruri deodată, așa că îmi răspund la întrebări în timp ce se pregătesc pentru activitatea de astăzi. Se pare că nu sunt singurul părinte care se plânge de lipsa educației formale. Practicile moderne care pompează informații în copii de la vârste mici a ajuns și în colțul nostru de lume. Au mai venit și alți părinți să întrebe de ce nu au început deja să citească, exprimându-și îngrijorarea că cei mici ar putea fi în urmă când vor începe școala. Educatoarele încearcă în mod constant să-i convingă pe părinți că joaca, nu educația formală, e cea mai bună. Ele au împreună 80 de ani de experiență și rămân dedicate pedagogiei bazate pe activitate și explorare. Sunt deja obișnuite să-i liniștească pe părinții îngrijorați, cum e cazul meu.
— Pentru noi e crucial să le oferim copiilor ocazia să se dezvolte în ritm propriu, fiecare cum poate, explică Anna. Asta înseamnă că trebuie să le punem la dispoziție diferite tipuri de materiale pentru joaca atât în clasă, cât și afară. Vorbim foarte mult cu copiii, îi încurajăm să exploreze și îi lăsăm pe ei să conducă o conversație. Mă uit în jur și văd un haos controlat ce conține jucării tentante, cărți și materiale pentru arte plastice: e clar că oferta e generoasă și copiii pot să-și dezvolte curiozitatea, să se lase purtați de imaginație. Chiar și eu mă stăpânesc cu greu să nu scormonesc într-o cutie plină cu jucării. Mai observ ceva: sunt două educatoare la o grupă mică de copii, așa că e timp pentru conversații lungi între fiecare doamnă și fiecare copil; ele chiar ajung să-i cunoască bine după doi ani împreună.
— Vrem să învețe să socializeze cu cei de vârsta lor. Îi încurajăm să se joace unul cu altul ca să fie adaptați social: să dea o jucărie, să aibă răbdare, să aibă încredere, spune Irma. Apoi facem activități de grup: fie citim o poveste, fie cântăm.
— Când părinții vin și ne reproșează că nu le stimulăm suficient copiii, spune Dingena, le răspundem că faptul de a ști să reciți alfabetul, să numeri până la 100 și să numești toate culorile e minunat, însă asta demonstrează că sunt doar niște maimuțe care au învățat câteva trucuri. Asta e tot: un truc. N-au învățat nimic real.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Chiar dacă sunt de mai mulți ani în Olanda, tot mi se pare că fac un duș rece atunci când olandezii spun lucrurilor pe nume. M-a șocat un pic. A trebuit să-mi reamintesc că Dingenanu mi-a făcut copilul maimuță, ci a subliniat încă o dată faptul că pentru un copil este mai important să învețe să se joace decât să învețe literele și cifrele.
— Ieri, una dintre fetițe a plâns fiindcă mama ei tocmai a născut alt copil. Așa că am stat cu ea și i-am explicat cum e cu emoțiile care o copleșesc acum. Acesta este rolul nostru. Îi învățăm pe copii să-și identifice și să-și exprime sentimentele, spune Anna. Nu totul se reduce la educație formală, ci trebuie să ne dezvoltăm ca persoane, să învățăm cum să ne exprimăm și cum să ne purtăm cu ceilalți copii. Olandezii se pricep forte bine să poarte conversații cu copiii. De când încep să spună câteva silabe, părinții îi încurajează să vorbească. De aceea copiii olandezi vorbesc cu atâta aplomb și încredere. Mă întorc acasă pe bicicletă și mă gândesc: oare chiar trebuie să forțăm copiii tot timpul, să-i bombardăm cu atâtea cunoștințe? Uită-te la olandezi, ei nu fac asta și se descurcă de minune!“.
Michele Hutchinson este redactor, traducătoare și blogger. S-a născut în Solihull, a crescut în Lincolnshire și a studiat la University of East Anglia, la Cambridge și la Lyon. A lucrat la edituri britanice. În 2004, pe când era însărcinată, s-a mutat la Amsterdam. A lucrat cu diferite edituri și a devenit o traducătoare reputată din literatura neerlandeză. Locuiește cu soțul și cei doi copii într-o casă veche tipic olandeză.
Scriitoarea americană de origine asiatică, Rina Mae Acosta s-a născut în California și trăiește în prezent în Olanda, împreună cu soțul olandez și cei doi fii. Este absolventă a Universității din California, Berkeley, și a Universității Erasmus, din Rotterdam. Are un blog de succes intitulat „Cum am descoperit Olanda“.
