În următoarele 7 minute vei afla:
– Cum ne ajută visele să devenim mai conștienți față de părți necunoscute din psihicul nostru.
– Cum poate fi ajutată reîntregirea și vindecarea propriei ființe în relația cu celălalt.
Despre trup și suflet (Testről és lélekről), produs și regizat de Ildikó Enyedi, este un film care ne vorbește despre iubire, conexiune și întâlniri ale inconștientelor personale. Întâlnirea celor doi protagoniști (Maria și Endre) se produce pe mai multe paliere, deși ei nu sunt conștienți de la început. Este o poveste de vindecare reciprocă și de reunire a sufetului cu trupul, în interacțiunea a doi oameni foarte răniți și disociați de emoțiile lor.
În scena de deschidere, un cerb și o căprioară (un el și o ea) caută hrană iarna, în pădure, împreună. Din interacțiunea lor reiese clar că formează un cuplu. Se întâlnesc în pădure iarna, când hrana e greu de găsit, ca simbol al sărăciei emoționale din viețile lor.
Cei doi se întâlnesc în vis, fără să știe ce semnifică visul lor comun. Visul este cel care le conectează inconștientele personale și, la nivel simbolic, prefigurează legătura ce avea să se creeze între ei. Jung spunea că ”visul este ușița ascunsă înspre partea cea mai profundă și mai intimă a sufletului” (C.G.Jung, 1933/2011, § 304).
Visul este calea principală de acces la psihicul inconștient. Celebra analistă jungiană Marie-Louise von Franz afirma, în stilul său inconfundabil și plin de umor, că inconștientul nu-și răcește gura de pomană, să-ți spună ceea ce deja știi. Cu alte cuvinte, visele ne ajută să devenim mai conștienți față de părți necunoscute din psihicul nostru, iar în cazul protagoniștilor noștri, față de anumite nevoi sufletești de importanță crucială în vindecarea lor. Nu întâmplător, cei doi apar în vis sub formă de animale, ca trimitere la nevoia de reconectare la instinctele sănătoase pierdute, la regăsirea libidoului în accepțiunea sa de forță vitală. Inconștientele celor doi știu, cu mult înaintea lor, ce anume lipsește din viețile lor și le dezvăluie acest lucru în maniera simbolică a visului. Pădurea însăși este adesea interpretată ca metaforă a inconștientului.
Între altele, Jung definește inconștientul ca fiind depozitarul tuturor lucrurilor care urmează să se întâmple în viitor, care se pregătesc în mine, dar de care voi deveni conștient abia mai tarziu; toate acestea alcătuiesc conținutul inconștientului (C.G.Jung, 1946/2013, § 382).
Scena se mută apoi din pădurea cu hrană puțină, pe care ei reușesc totuși să o găsească, la fel de ascunsă ca și resursele lor sărăcite de alienarea emoțională în care trăiau, la abatorul unde trupul este detașat de suflet.
La început, doar trupurile lor se întâlnesc în abatorul unde-și desfășurau amândoi activitatea: el ca manager, ea detașată temporar la secțiunea de control al calității. El o remarcă primul și se interesează de ea: e inspectoare de calitate și e foarte strictă. Interacționează foarte puțin cu colegii, are un comportament antisocial. La rândul lui, cu excepția mesei de prânz, nici el nu coboară din biroul lui de director ca să interacționeze cu subalternii, deși i se sugerează acest lucru în repetate rânduri.
Faptul că în vis apar sub formă de cerb și căprioară, adică fac parte din aceeași specie, ne arată asemănarea lor din sfera emoțională: amândoi izolați din punct de vedere social, el depresiv, ea cu o tulburare din sfera autistă, combinată cu tulburare obsesiv-comportamentală. La ea acasă domnește o ordine perfectă: până și mâncarea este aranjată după un anumit model în farfurie. Acasă, seara, ea reproduce scenariile de interacțiune cu el sau creează altele noi, din dorința de a învăța și de a-și îmbunătăți interacțiunile umane, o sferă în care ea nu știe cum să reacționeze și cum să se poarte.
Din micile ei scenete rezultă însă o dorință firească și autentică de comunicare. Este foarte formală, directă și nedelicată în interacțiunile cu ceilalți. Are o viață la fel de sterilă și de lipsită de sens ca a vitelor private de libertate și tratate ca niște automate, ca niște trupuri fără suflet. Nu suportă să fie atinsă și, când se întâmplă acest lucru, se crispează instantaneu. Merge la un terapeut specializat în lucrul cu copii care suferă de tulburări din sfera autistă și insistă să nu-l schimbe cu unul pentru adulți. Respectă milimetric normele pe baza cărora se face evaluarea calității cărnii din abator. Pe de altă parte, el are o pareză a mâinii stângi, semn al disfuncțiilor din zona de interacțiune cu femininul. Este depresiv și adoarme numai cu somnifere. Este vizibil mai bătrân decât ea și într-o formă fizică destul de proastă. Cu toate acestea, are o admiratoare printre colege, de care nu este însă interesat.
În abator sunt sacrificate vieți (și trupuri, și suflete) într-un mediu artificial, rece și complet detașat de sentimente, unde vitele sunt tratate ca niște carcase, încă dinainte de a fi sacrificate. Mediul în care lucrează e simbolul vieții lor searbede și detașate de emoții, bazate pe o rutină alienantă. La un moment dat, directorul îl întreabă pe un potențial angajat dacă îi este milă de animalele sacrificate în abator. Atunci când primește un răspuns negativ, îi recomandă un alt loc de muncă, considerând că abatorul îl va distruge. E ca un avertisment pentru a nu ajunge în aceeași situație ca el. Este același angajat cu cel care o maimuțărește pe Maria pe la spate, mimând un robot, ridiculizând-o în fața colegilor. E poreclită Albă ca Zăpada, pentru că îi îngheață pe toți cu prezența ei inumană. Nu întâmplător lucrează într-un abator, în care asistă zilnic la spectacolul înfiorător și dezumanizant al desprinderii sufletului de trup. Sufletul ei este la fel de măcelărit ca și trupul animalelor sacrificate acolo. Se apără de suferință prin deconectarea de propriile emoții.
De la bun început, Endre este atras de Maria. În ciuda comportamentului ei și a dezaprobării pe care o primește din partea tuturor, ceva îi reține atenția: intuiția că sub toate acestea se ascunde altcineva, poate o persoană la fel de traumatizată ca și el.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Când unul dintre angajați fură praful folosit ilegal pentru împerecherea animalelor din abator și-l strecoară în băutura unor persoane care sărbătoreau 50 de ani de la absolvirea liceului la o petrecere, poliția începe să investigheze problema și în ciuda șpăgii primite sub formă de materie primă (carne macră), li se recomandă efectuarea imediată a controlului psihologic anual al angajaților. În acest scop, le este trimisă o psiholoagă cu care poliția mai colaborase și cu alte ocazii, pentru evaluări de personal. Prima persoană cu care începe evaluarea este desigur, însuși directorul abatorului, Endre. Prima întrebare care i se adresează este aceea legată de vârsta primei ejaculări, întrebare desigur justificată de obiectul anchetei și al evaluării. Apoi este chestionat în legătură cu visul din noaptea precedentă. Răspunde că nimic deosebit, doar că s-a visat cerb. Și că alături de el era o căprioară cu care (la întrebarea directă a psiholoagei) precizează că nu s-a împerecheat. S-au adăpat și au căutat hrană împreună, în zăpadă. Din reacția lui defensivă apropo de subiectul împerecherii, psiholoaga deduce că Endre suferă de disfuncții erectile.
Când îi vine rândul la evaluare, Maria dă răspunsuri în date foarte exacte (specifice tulburărilor din spectrul autist) și povestește același vis, situație care o destabilizează puternic pe psiholoagă. Este covinsă că cei doi s-au vorbit înainte, ca să-și bată joc de ea. Îi confruntă împreună, dar fără niciun rezultat. Cu ocazia dezvăluirii visului comun, Maria face o primă încercare de contact, însă atunci când află că el nu mai visează nimic în noaptea următoare, se retrage din interacțiune, pentru a o relua din nou atunci când el îi mărturisește că, de fapt, visul se repetase. Pentru prima oară începe să se conecteze la viață, bucurându-se într-o dimineață de razele soarelui. Ca să se convingă reciproc de veridicitatea și de acuratețea visului comun, își scrie fiecare varianta și apoi fac schimb de foi. Sunt satisfăcuți de rezultat și-și dau întâlnire pentru noaptea următoare, în vis.
Cel care furase cu adevărat praful pentru împerechere încearcă să-l acuze pe noul angajat, argumentând pe baza interesului lui pentru femei, că este “un taur comunal”. Acesta ajunge să flirteze inclusiv cu Maria, lucru care-l face gelos pe Emre și-l determină să mai facă un pas în relația cu ea. Îi dă numărul de telefon, însă ea nu-i poate întoarce demersul, neavând și ea unul. Analizează situația cu terapeutul, care o sfătuiește să-și cumpere un telefon. Ca de obicei, ea trăiește în avans interacțiunea cu Emre în scenariile pe care le construiește singură acasă, doar că de această dată folosește figurine lego (un el și o ea care dialoghează), ca un indiciu că lucrurile capătă contur în psihicul ei și este tot mai conectată la emoții și la trup, deși modul ei de abordare rămâne unul extrem de direct și de stângaci.
În timp ce ancheta psiholoagei și a poliției nu avansează deloc, hoțul reorientează atenția lui Emre către “taurul comunal”, cu care bănuiește că soția lui se va culca în curând (ea având deja la activ jumătate din personalul masculin al abatorului), determinându-l pe Emre să-l acuze și să-l amenințe pe angajatul în cauză, cu care deja se afla într-o relație de concurență pentru atenția Mariei. În noaptea următoare nu doarme niciunul din ei. Apoi, ea îl anunță că și-a cumpărat telefon și decid să vorbească în seara respectivă, să adoarmă împreună, ca să fie siguri că se reîntâlnesc în vis.
În cele din urmă, făptașul este descoperit pe baza evaluărilor psiholoagei: este directorul de la resurse umane, cel care-și acuzase colegul și care se simțea diminuat ca bărbat, de infidelitatea și de comportamentul soției. Psiholoaga, stânjenită de interacțiunea anterioară cu Endre, îi cere din nou explicații despre vise acestuia, rămânând foarte dezamăgită când i se transmite că totul n-a fost decât o glumă proastă. Nu primește explicațiile pe care le așteptase. Emre se răzbună inclusiv pentru modul în care a fost gestionat subiectul delicat al presupusei lui disfuncții sexuale.
Emre și Maria nu reușesc să adoarnă când încearcă să facă asta împreună. Când ea se retrage din atingerea lui, el amintește despre prea multele femei care i-au trecut prin viață și precizează că acum nu vrea să se facă de râs. Se simte respins. Relația lor se răcește din nou. Terapeutul o sfătuiește să învețe contactul cu altă persoană, prin atingerea propriului ei corp. Și îi mai recomandă să asculte și muzică, pentru a se putea conecta la propriile emoții. Însă nu înțelege întrebarea ei legată de posibilitatea ca doi oameni să se întâlnească în vis.
“Robotul” începe să se transforme încet-încet în ființă umană, printr-un proces treptat de învățare, ca al unui copil mic. Atinge diferite suprafețe, observă oamenii, comportamentele lor, trupurile și interacțiunile dintre ele. Se reconectează la mediul înconjurător și are reacții din ce în ce mai umane: se bucură de stropii țâșnitorilor din parc, învață cum să devină femeie. Prin intermediul celor cinci simțuri se conectează la realitatea înconjurătoare și la propriul trup și suflet, își dă voie să trăiască ceea ce simte. Îndrăznește să-și exploreze trupul, deși o face în mod infantil, cu ajutorul unei jucării de pluș (o panteră neagră).
Între timp, rănit fiind de aparenta ei respingere, Emre reia o legătură pasageră cu o individă oarecare, cu care mai avusese contacte sexuale în trecut și pe care nu și-o dorește cu adevărat în viața lui. A doua zi, îi dă papucii brusc și fără menajamente Mariei, într-un moment când ea, stimulată de interacțiunea cu el, devenise foarte vulnerabilă după ce începuse să se conecteze la propriile emoții și trăiri. Legătura afectivă cu el îi redase motivația de a trăi. Melodia Laurei Marling, What He Wrote, pe care o ascultă în timp ce își taie venele pe lung, cu intenția clară de a muri, este mai mult decât semnificativă pentru felul în care se simte, în urma respingerii primite de la singura persoană cu care reușise să stabilească în sfârșit, o legătură: “He cut out my tongue, there’s nothing to say. He threw me away, he laughed at my sins. Left me alone when I needed the light. Fell to my knees and I wept for my life.” Este clasica scrisoare dinaintea sinuciderii.
Scena conversației telefonice cu el este cu adevărat suprarealistă: vorbește ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, în timp ce sângele îi gâlgâie din vene și se adună într-o baltă la picioarele ei, exact la fel ca în cazul vitelor din abator, atârnate pentru a fi scurse de sânge, imediat după sacrificare. Viața ei atârnă de un fir de păr, la propriu și la figurat: depinde de rapiditatea cu care își poate închide rănile și de intervenția lui, de declarația de dragoste care vine pe ultima sută de metri. Își leagă tăieturile cu bandă adezivă pentru a opri sângerarea, apoi își înfășoară mâna într-o pungă de plastic, exact la fel ca bucățile de carne din abator.
În noaptea respectivă au primul contact sexual: aparent mecanic și reținut, dar totuși conectat, ochi în ochi. A doua zi iau micul dejun împreună, ca orice cuplu normal. Ea râde pentru prima oară și împreună constată că niciunul dintre ei nu-și amintește ce visase în noaptea precedentă. Scena finală prezintă pădurea goală, fără cerb și căprioară, apoi se dizolvă cu totul. Atunci când conexiunea dintre cei doi se produce simultan trupește și sufletește, întâlnirile din vis nu-și mai au rostul.
Visul își va fi transmis mesajul, își va fi atins scopul: acela de reîntregire și vindecare a propriei ființe prin reîntregirea cu celălalt, întregul rezultat din unirea femeii cu bărbatul, din întâlnirea yin-ului și yang-ului în cea mai profund omenească manieră posibilă, în trup și suflet.
Citește și:
Adevăr sau provocare: radiografia unui film celebru
Spune-mi ce statut relațional ai ca să-ți spun despre tine și dificultățile tale!