În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce suferința în relația cu celălalt este strâns legată de suferința în legătură cu propria persoană.
– Cum am ajuns, în ultimii ani, să așezăm o imensă greutate pe umerii partenerului de cuplu.
Când ai bifat ultima dată pe un formular o căsuță despre statutul tău marital? Sau, în termeni mai instrospectivi, când te-ai gândit ultima dată la tine ca fiind necăsătorit/ă (sau single, singur/ă, celibatar, burlac, holtei, “fată bătrână”), sau căsătorit/ă, sau trăind într-o relație de concubinaj (necăsătoriți), sau divorțat/ă, sau văduv/ă sau altele și la ce înseamnă acest statut pentru tine?
Oare cât de mult ne definește sau ce spune despre noi statutul nostru relațional? Dacă ne uităm la gândurile lui Esther Perel (cunoscută ca terapeut sistemic de cuplu și de familie, autoare a conceptului de “inteligență erotică”): “Calitatea vieții noastre este dată de calitatea relațiilor noastre”, atunci foarte mult.
Și, dacă mă uit la cei care ajung la mine în cabinet, mai ales în terapia individuală, cei mai mulți, în moduri diferite, suferă de o “suferință în dragoste” sau o suferință într-o relație semnificativă pentru ei (bunici, șefi, colegi, vecini). Și asta implică, de fiecare dată, o profundă suferință personală, individuală. Nu poți suferi în relația cu celălalt, fără să suferi uneori “ca un câine” în relația cu tine însuți/însăți.
Iată și câteva informații statistice, care reflectă din punct de vedere obiectiv realitatea relațiilor de la noi din țară și din Uniunea Europeană:
- Rata divorțurilor la noi în țară este în creștere: un divorț la fiecare 3,5 căsătorii încheiate în 2020. Față de anii ’90, unde regăseam un divorț la fiecare 6 căsătorii. Respectiv 1,6 era rata divorțurilor în 2019 pentru mia de locuitori (conform Eurostat). Același trend îl putem regăsi și în afara țării, câteva exemple importante fiind Bill și Melinda Gates, care au divorțat în 2021, sau Jef și MacKenzie Bezos (liderul Amazon și soția lui) în 2019.
- Legat de cei care și-au pierdut partenerul de viață, informațiile statistice au fost mai dificil de indentificat pentru ultimii ani și singura referință pentru România am găsit-o din 2011, când văduvele și văduvii reprezentau 12% din populația cu vârsta de peste 20 de ani, iar cei divorțați – 5.4%.
- În Uniunea Europeană numărul gospodăriilor cu un singur adult (care trăiește cu sau fără copii) a crescut mult mai mult (decât numărul total al gospodăriilor) și anume cu 19,5% în perioada 2010-2020. Iar în 2011 o treime din totalul gospodăriilor din Uniunea Europeană erau formate din persoane care locuiau singure.
- Anul acesta, în luna iunie, s-au împlinit 20 de ani de la abrogarea Articolului 200 din Codul Penal (introdus de regimul comunist în anul 1968), care pedepsea relațiile consimțite între persoanele adulte de același sex cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Trăim, așadar, vremuri în care cel puțin, la prima vedere, lumea este mai deschisă și poate experimenta, pe parcursul vieții, mai multe tipuri de ”intrări în” și ”separări de” relații. Toate transformările culturale, sociale și economice din ultimul secol au redefinit pentru fiecare dintre noi, individual și ca societate, ce înseamnă cuplul modern. Sau absența lui. Azi sexualitatea noastră înseamnă și o parte din identitatea noastră și o misiune/datorie în viață. Să arunce primul piatra cel/cea care nu s-a gândit la propria-i împlinire, nevoi sexuale, fantezii, culmi de atins (sau, altfel spus, vă amintiți de efectul 50 Shades of Grey?).
Pe măsura (aparentei) libertăți vorbim, însă, și de un cost emoțional, sufletesc asociat aceastei libertăți. Suntem, așa cum spunea Esther Perel, din ce în ce mai mult ”proprii noștri pețitori” și cum modernul a demolat sau a clătinat puternic ceea ce au adus instituțiile tradiționale (familia din care făceam parte, comunitatea, religia), avem multe libertăți, dar suntem și mai singuri.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Iar a fi singur/ă în prezentul lui 2021 poate fi (încă) perceput ca fiind ceva în neregulă cu sine. Îmi amintesc din procesele de psihoterapie experiențele mai multor clienți (mai multe femei decât bărbați, însă este adevărat și faptul că procentul de femei din terapie este mai mare) cu acest statut relațional: singură și fără un partener de cuplu. Am văzut în foarte multe cazuri lupta puternică interioară și neacceptarea sau negarea statutului de a fi singur/ă. Asociate cu un soi de proiecție în viitor, așteptare pasivă și idealizare a vieții de după ce vor fi ajuns într-o relație de cuplu.
Și să o spun pe șleau: așa cum ne naștem în relații, avem nevoie de relații toată viața noastră (depindem și tindem spre oameni). Însă, așa cum este firesc să căutam să fim în relații, NU reprezintă o anormalitate/ inadecvare/ neconformare/ un defect/ a fi necorespunzător în absența relației de cuplu. Și a fi singur nu înseamnă a fi izolat. Sigur că poate spune ceva despre tine, despre sistemul tău de atașament, modul în care ai fost crescut, aceste aspecte putând fi explorate într-un proces de terapie sau de analiză personală.
Ce se întâmplă cu cei care sunt căsătoriți și cei care trec printr-un divorț? N-am realizat o cercetare, însă am observat din experiențele de viață ale clienților mei faptul că cei mai vulnerabili ani pentru stabilitatea unei căsătorii sunt primii trei-patru, când ne putem confrunta cu un risc mai mare pentru divorț și separare.
Tot Esther Perel vorbea despre uriașa greutate pe care o așezăm pe umerii partenerului de cuplu. El (sau ea) trebuie să fie amantul perfect, iubitul atent, prietenul grijuliu și disponibil și tatăl dedicat. Sau cum spunea Esther: “Dezideratul nostru încă include tot ceea ce presupunea că trebuie să asigure familia tradițională – siguranță, copii, proprietate, respect – dar acum ne dorim și ca Joe al nostru să ne iubească, să ne dorească, să fie interesat de noi. Căsnicia modernă ne promite că există o persoană undeva acolo, cu care toate acestea sunt posibile, numai să o găsim”.
Am întâlnit frecvent în poveștile clienților mei tendința lor la repetiție în relația de cuplu. Repetiție fie a dinamicii din familia lor de origine, fie a unui aspect din fostele relații de cuplu. Bineînțeles că sunt multe elemente de analizat în aceste situații (unele care au de-a face cu transmiterea transgenerațională a tiparelor relaționale, sau problemele de atașament ale partenerilor), însă un punct central în aceste exemple este următorul: de fiecare dată, am observat o tendință de a considera și de a se agăța de ideea că: “de data asta n-am ales bine”. Cu alte cuvinte, alegerea respectivului partener (bună sau rea) este problema sau rezolvarea. Practic, acești oameni se uită și se centrează în afara lor, focusul fiind pe partener, și merg apoi mai departe în viața lor relațională căutând “o opțiune mai potrivită”. Accentul cade pe subiectul iubirii/divorțului, separării, nu pe capacitatea noastra de a iubi și de a fi.
Am observat în cazul părinților văduvi, care și-au pierdut partenerul de viață, un impact puternic la nivelul identității. “Cine sunt eu fără soțul meu sau fără soția mea?”. “Cine sunt eu acum pentru copilul/copiii mei?”. Pierderea partenerului de viață este o pierdere semnificativă și un motiv puternic de distres psihic, poate chiar traumatic în anumite circumstanțe. Cu cât există mai mulți factori de vulnerabilitate pentru partenerul rămas în viață (emoționali, financiari, sociali, medicali), cu atât revenirea și descoperirea unui nou EU fără soțul meu /soția mea poate fi mai îngreunată.
Atât în cazul celor divorțați, cât și al celor văduvi, este nevoie de sprijin, timp și efort, pentru a se putea reconstrui un nou EU. Un Eu diferit de Eul care era în timpul mariajului. Am observat și faptul că mulți dintre acești clienți ai mei s-au confruntat cu o formă de “milă” sau compătimire pentru statutul de vaduv sau divorțat, asociat cu ceva profund negativ. Ca și cum acest statut recent și foarte dureros reflectă din nou o inadecvare sau o anormalitate sau ceva defect la ei înșiși. A reprezentat în fiecare caz un travaliu de doliu și procesarea pierderii și acceptarea noului statut marital.
Cât despre persoanele LGBT aflate în relații de cuplu, acestea nu mai sunt forțate legal în prezent să-și țină ”iubirea secretă” și nu se mai confruntă cu pericolul denunțării relației, persecuției legale, pedepsei, violenței și discriminării. Cuplurile moderne LGBT sunt din ce în ce mai vizibile și poate mai acceptate de societate și de propria familie (să ne amintim de Ricky Martin sau Ellen DeGeneres și Portia de Rossi și de mai multe figuri politice ca Ana Brnabić, primul premier gay femeie al Serbiei). Nu voi uita, însă, unul dintre cazurile mele de persoane LGBT (de acum vreo 5 ani) care a venit în cabinet numai după ce prietena care o recomandase a confirmat înainte cu mine că sunt de acord să o primesc în terapie. Sau discuția telefonică în care un cuplu gay m-a sunat pentru o programare și am simțit puternic tăcerea, pauza, ușoara anxietate când mi-a spus despre el și partenerul lui. Și ușurarea lui când am răspuns: “OK, hai sa discutăm despre cum ne putem sincroniza agendele!”.
Nevoia de acceptare și teama de discriminare și respingere sunt universale și se aplică tot timpul și oricui. Îmi amintesc de gândurile lui Viktor Frankl (din Omul în căutarea sensului vieții) legate de perioada în care a fost încarcerat în lagărul de concentrare de la Auschwitz: “Adevărul este că dragostea este ultimul și cel mai înalt țel la care omul poate să aspire. Atunci am înțeles sensul celei mai mari taine pe care poezia, gândirea și credința umană trebuie să ne-o împărtășească: izbăvirea omului este prin dragoste și în dragoste”.
Și așa este! Binele nostru și sănătatea noastră atât fizică, cât și mentală și emoțională depinde de prezența, calitatea și flexibilitatea relațiilor în viața noastră. Altfel spus: “Being the best you can be is really only possible when you are deeply connected to another. Splendid isolation is for planets, not people” – Sue Johnson, în cartea Love Sense: The Revolutionary New Science of Romantic Relationship (“A fi cea mai bună variantă a ta este cu adevărat posibil doar atunci când ești profund conectat cu un alt individ. Izolarea splendidă este pentru planete, nu pentru oameni” – Sensul iubirii. Revoluția științifică a relațiilor de dragoste).