În următoarele 4 minute vei afla:
– Ce este spirala tăcerii.
– Care sunt mecanismele care ne ajută să procesăm traumele.
Zilele trecute am asistat la o ploaie de comentarii pe marginea unui articol al meu care susțineau că…nu există coronavirus, că ar fi un concept inventat de cineva cu intenții malițioase, ca să rezum opinia, care se finaliza cu “terminați, dom’le, cu tâmpeniile, nu există nici un virus!”. M-am gândit că grădina Internetului e mare și că nu trebuie să mă agit. Pentru ca apoi, la câteva ore, să primesc un SMS de la un lider de opinie, respectat în domeniul lui, care mă informa cu titlul de urgent (pe mine și pe toată lista lui) că, în Italia, a fost confirmat faptul că coronavirus e de fapt o bacterie (!) care se tratează cu antibiotice, și mă soma să transmit urgent la toată lista această informație vitală. Stupefacție! Și m-am întrebat: oare ce ne animă, pe unii dintre noi, să credem că fapte atât de palpabile, precum un virus care face victime și a afectat tot globul, sunt manipulări în masă?
Credințele ne modelează realitatea
Deepak Chopra, unul dintre cei mai celebri autori ai zilelor noastre și un promotor al medicinei alternative, susține că credințele noastre ne modelează realitatea. Însă adoptarea teoriilor conspirației, a faptelor alternative și a știrilor false nu denotă neapărat un intelect modest sau o rea voință, cum am putea să presupunem, ci este pur și simplu o alegere sau un mecanism de adaptare social, dar și de coping pentru anumite traume.
Și cred că nu este surprinzător faptul că creierul folosește aceeași regiune atât pentru credința în realități alternative (precum ”Pământul e plat”, ”companiile farmaceutice răspândesc boli pentru profit”, ”încălzirea globală e un hoax” sau ”vaccinurile sunt nocive sănătății”), cât și pentru a crede în Dumnezeu. Pentru că majoritatea credințelor presupun niște forțe oculte, mistice sau doar extrem de puternice (uneori, discrete), care ne modelează soarta, fără știrea noastră.
Deci, de ce nu putem împiedica răspândirea unor opinii periculoase, precum că “coronavirus nu există”, “coronavirus nu este o pandemie, ci e doar o gripă” sau “te microcipează, când îți ia temperatura la supermarket” într-un moment în care măsurile se relaxează și depindem foarte mult unii de alții pentru ca lucrurile să intre cât mai repede în normal? De ce argumentele științifice, mărturiile doctorilor și decesele înregistrate nu sunt contra-argumente pentru astfel de credințe? De ce au existat proteste în Piața Victoriei față de restricțiile impuse de Guvern?
O cercetare realizată de Manchester University a demonstrat că abilitatea de a ignora fapte demonstrate științific ni s-a dezvoltat de-a lungul evoluției, deci e o trăsătură genetică, și nu o dovadă de ignoranță sau de lipsă de informație, cum am putea judeca după discuțiile online care se încing pe teme controversate. Pentru că, în fiecare zi, suntem expuși la știri, și ne alegem informațiile pe care le credem și cele pe care decidem să le ignorăm, iar algoritmul Facebook nu ne este neapărat de ajutor în acest sens deoarece, conform unui studiu, are rolul de a consolida convingerile utilizatorilor, oferindu-le știri și opinii care sunt în concordanță cu propriile credințe.
Și, în timp ce soluțiile demontării unor opinii periculoase ar putea părea informarea și educația, câștigătorul premiului Nobel, Richard Thaler și alți cercetători comportamentali au arătat cum simpla furnizare de fapte și date provoacă adesea grupurile polarizate într-o anumită privință să devină și mai rigide în credințele lor. Concluzia cercetătorului e că oamenii sunt, de fapt, ființe iraționale, cu prejudecăți dăunătoare.
Spirala tăcerii
Rezistența la fapte demonstrate științific sau pur și simplu… evidente e interpretată de cercetători precum o manifestarea pur socială, după cum susține și teoria spiralei tăcerii, pe care, când am studiat-o în facultate, mi s-a părut extrem de improbabilă. Dar, de-a lungul timpului, am asistat la evenimente istorice evidente care o susțin, pentru că poll-urile nu coincid mereu cu rezultatele unor alegeri, spre exemplu. Conform teoriei, oamenii se tem de izolare socială (iar aceste luni de izolare ne arată exact cât de mult ne afectează de fapt), drept urmare, atunci când observă că opiniile și comportamentele proprii sunt respinse de sfera publică, sub presiunea socială, oamenii tind să-și asundă credințele, iar când se simt încurajați, și le exprimă cu voce tare. Însă Internetul încă oferă o oarecare iluzie a anonimității, dar poate și sprijinul unei comunități care-ți împărtășește deja credințele, drept urmare, această presiune este redusă.
Totuși, atunci când vorbim despre pandemia de coronavirus, un fenomen care ne-a izolat, ne-a afectat economic, ne-a distanțat fizic, ne-a dezbinat social (dar ne-a și unit) și, pentru unii dintre noi, s-a dovedit a fi letală, motivele pentru care negăm existența, atât a virusului cât și a dimensiunii globale a pandemiei, pot fi altele.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Negarea și furia – etape ale doliului
“Negarea este prima etapă a procesului de doliu. Este în natura noastră să negăm ceva ce ne produce suferință, o situație care aduce cu ea un pericol nevăzut, ceva ce nu putem controla. Atunci când stilul nostru de viață se schimbă radical, brusc, când libertățile noastre sunt îngrădite, avem tendința de a ne apăra, de a nega existența pericolului.
Negarea este un mecanism de apărare, este o formă de evitare a suferinței. Durerea pierderii unui stil de viață aduce cu ea sentimentul de nesiguranță, de haos, care asociat cu restricțiile impuse, poate naște un sentiment de revoltă în cazul în care restricțiile impuse sunt asociate cu pedepsele din copilărie – nu ai voie să ieși din casă sau faci ce spun eu, pentru că eu am autoritate.
A doua etapă a doliului în urma unei traume este furia îndreptată către:
- situație/lume în general – lumea este un loc periculos;
- către ceilalți – ceilalți vor să-mi facă rău;
- sau către sine – cum poți să crezi prostiile astea?
Teoriile conspirației hrănesc furia de a fi manipulat, revolta că ceilați mă cred prost, că sunt mic, lipsit de importanță, că ceilați se pot lipsi de mine.
Apoi, tendința de a crede în teoriile conspirației poate fi asociată cu momente din copilărie în care ai auzit sau ai luat parte la comploturile răutăcioase ale colegilor sau ale familiei. Poate ai fost victima unor copii mai mari sau adulți care ți-au pregătit surprize mai puțin plăcute, care ți-au făcut rău doar pentru că puteau, pentru că erau mai puternici decât tine. Astfel, ai învățat că oamenii sunt răi, că lumea este un loc periculos în care cei mai puternici câștigă.
În toate teoriile conspirației există cineva mai mare, mai puternic care vrea să ne facă rău, doar pentru că poate, pentru că are puterea să o facă – sună cunoscut?
Atunci când ești copleșit de aceste credințe te poți ajuta de următoarele întrebări:
- Să te gândești că e vorba de o conspirație îți reduce sau îți intensifică starea de anxietate?
- Este mai ușor pentru tine să accepți acestă teorie pentru că ridică de pe umerii tăi responsabilitatea de a respecta noile norme sau este una din credințele tale că ceilalți vor să-ți facă rău?
Nimeni nu deține un adevăr abosolut, cu siguranță sunt informații la care nu avem acces, este o realitate că există în istorie dovezi de manipulare în masă, însă este foarte important să facem diferența între ce depinde de noi și ce depinde de alții.
Dacă ai crescut cu un sentiment de nedreptate, vei continua, adult fiind, să vezi nedreptate în viața ta, vei fi revoltat, te vei simți neputincios, fantazând la modalități prin care să-i pedepsești pe cei ce par a fi cauza suferinței tale.
La nivel social există o ierarhie, de la nivel micro – de familie, la nivel macro – de lume, în regnul animal la fel, și cred că este bună, pentru că reduce haosul sau cel puțin asta îi este confortabil minții mele să creadă. Pot fi situații, decizii pe care să le resimțim ca fiind nedrepte, dar mă întorc la ce depinde de noi și ce depinde de alții. Până la urmă avem doua variante – ne adaptăm și facem ce putem pentru a ne creea o stare de bine, o viață care să fie cât mai aproape de ce ne dorim, sau putem trăi într-o revoltă continuă. Decizia aparține fiecăruia dintre noi”, explică Alina Boroș, psihoterapeut.
Citește și:
10 moduri prin care pandemia ne-a schimbat viața pentru totdeauna