În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce semne îți pot indica faptul că terapia a funcționat pentru tine.
– Care este rolul terapeutului în procesul tău de vindecare sau de autocunoaștere.
Terapia poate fi un proces extrem de valoros pentru echilibrarea sănătății mentale, pentru a-ți gestiona fobiile și anxietățile, pentru a face pace cu trecutul sau pentru a deveni cea mai bună variantă a ta. Și, în unele cazuri, terapia poate salva vieți. Unii oameni își rezolvă problemele punctual, în câteva ședințe, în timp ce pentru alții, acest proces poate dura ani în șir.
Majoritatea persoanelor care merg regulat la terapie mi-au spus că nu au știut decât când au început, dar habar n-au când vor fi pregătiți să se desprindă de sprijinul specialistului. Însă o parte importantă a muncii unui psihoterapeut este să-ți ofere instrumentele necesare pentru a-ți gestiona sănătatea mentală pe cont propriu, ceea ce înseamnă că, la un moment dat, acesta îți va spune că procesul terapeutic a luat sfârșit. Întrebarea e… cum își dau seama?
Am întrebat 3 psihoterapeuți cu experiență care sunt semnele care le indică faptul că clientul lor se poate descurca pe viitor pe cont propriu.
Alina Boroș: ”Un semn că te apropii de finalul terapiei este că trăiești în prezent”.
Aud această întrebare încă de la prima ședință, cam în 90% din cazuri. La început, îmi era foarte greu să răspund la această întrebare, iar presiunea unei estimări greșite îmi dădea anxietate. Dar acum le spun clienților mei că psihoterapia este un proces dinamic și este nerealist să estimez un timp, pentru că durata depinde de mulți factori.
Psihoterapia este un demers care implică responsabilitate, atât din partea psihoterapeutului, cât și din partea clientului. Psihoterapeutul are responsabilitatea de a adapta toate informațiile și experiența sa, pentru a-l susține și ghida pe client spre atingerea obiectivelor, în timp ce clientul are responsabilitatea de a urma indicațiile terapeutului, de a face exercițiile pe care terapeutul le recomandă între ședințe, de a fi sincer, implicat, consecvent.
Psihoterapia se încheie atunci când, atât obiectivele de la începutul terapiei, cât și cele care apar pe parcurs, sunt îndeplinite. Este un aspect pe care vreau să-l punctez: procesul terapeutic poate să nu se finalizeze cu un singur terapeut. Este în regulă să parcurgi o parte din drum cu un terapeut și să continui cu altul.
Un semn că te apropii de finalul terapiei este că trăiești în prezent, ai o conexiune puternică cu tine însuți și evadezi din ce în ce mai rar (și pentru o perioadă mult mai scurtă de timp) în trecut, sau în scenariile cu care mintea ta era obișnuită. Apoi, observi că ești mult mai blând cu tine, vocea critică este combătută eficient de vocea adultului sănătos, ești capabil/ă să înțelegi ce se întâmplă cu tine și ce mecanisme de coping pui în act.
În plus, ajungi să dezvolți și să pui în practică strategii mult mai eficiente de a face față situațiilor de stres din viața ta. Ești conștient de tine și de cei din jur, curios să afli ce este în spatele comportamentului manifest, știi să impui limite ferme și să le respecți pe ale altora, să spui “nu”, să faci diferența între nevoi și dorințe, între relațiile funcționale, benefice pentru tine, și cele disfuncționale.
Știi că nu poți mulțumi pe toți cei din jurul tău, ba mai mult, nici nu-ți mai dorești asta, știi că este în regulă să fii vulnerabil, să ceri ajutor, să nu-ți iasă de fiecare dată tot ce-ți propui, îți dai seama că a greși este omenesc, iar aceste lucruri te ajută să crești. Știi că este în regulă să verifici realitatea interioară cu cea exterioară, știi să întrebi dacă ai înțeles corect, știi că într-o relație comunicarea este foarte importantă și te simți în siguranță să exprimi ceea ce simți.
Știi că schimbările fac parte din viața noastră, că este în regulă să avem și perioade de haos, că haosul pregătește o nouă ordine, că suntem ființe adaptabile, că, deși o să fie greu și o să te doară, oamenii dragi ție vor pleca de lângă tine, iar tu vei putea accepta că acest lucru face parte din viață. Îți oferi bucurii fără a te simți vinovat, știi că toate emoțiile sunt bune, chiar și cele dureroase, care creează disconfort, pentru că sunt un indicator al dinamicii intrapsihice, al lumii tale interioare.
După un proces psihoterapeutic eficient, te simți bine cu tine, știi să faci diferența între ce poți schimba și ce nu ține de tine, știi că oamenii au propria dinamică intrapsihică, filtre prin care interpretează realitatea și că este în regulă să avem opinii diferite. Te iubești suficient de mult, încât să-ți permiți să fii, să trăiești, să simți, să te alegi pe tine și relațiile potrivite pentru tine.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Ana Pantazescu: “Scopul nostru, ca terapeuți, este să devenim la un moment dat inutili pentru clienți”.
Unul dintre primele lucruri pe care le observi atunci când cineva se apropie de finalul procesului terapeutic este faptul că, în afara cabinetului, clientul începe să aplice ceea ce învățăm împreună în cabinet. Însă atingerea acelui punct depinde și de dificultatea obiectivului pe care l-am stabilit în terapie. Sunt clienți care cer ajutorul pe ceva punctual, fie că au dificultăți din aria anxietății sau sunt vizitați de depresie, dar sunt și cei care vin pentru o cunoaștere mai profundă a propriei persoane.
Scopul nostru, ca terapeuți, este să devenim la un moment dat inutili pentru clienți. În momentul în care sesizăm îmbunătățiri în viața persoanei, iar aceasta se expune din ce în ce mai mult la lucrurile de care se teme și aplică consecințe pentru nerespectarea limitelor sale, atunci știm că este timpul să propunem distanțarea ședințelor. Iar acesta reprezintă un prim pas spre independență.
Reflectăm ceea ce observpm din fotoliul nostru, îi validăm omului din fața noastră efortul și reușitele, îi aplaudăm curajul de a face lucrurile diferit pentru prima dată în viață, îndrăzneala de a-și asuma riscuri. Și-i propunem, de fapt și de drept, asumarea tuturor emoțiilor.
Cătălina Cristescu: “Clientul decide cât de departe este dispus să mergem”.
Întotdeauna în terapie fixăm un obiectiv. Nu lucrăm ce vrem noi, ci ce dorește clientul, desigur sculptând acel obiectiv după anumite criterii. Dacă observăm anumite zone care impactează obiectivul, le evidențiem. Să spunem că cineva are atacuri de panică. Putem lucra pe eliminarea simptomului și atât. Iar ulterior putem intra și în cauzele mai profunde, să zicem probleme de relaționare în cuplu sau cu părinții prea protectivi, sufocanți sau solicitanți, care ne copleșesc. La rădăcină putem descoperi și o voce interioară critică, extrem de exigentă, care spune că trebuie să fim perfecți, cei mai buni, și ca atare, muncim până la epuizare. Iar corpul începe să dea semnale de alarmă tocmai prin acele atacuri de panică.
Dar clientul decide cât de departe este dispus să mergem. Știm că terapia a ajuns la final când obiectivul este atins, luând în calcul ședințe de mentenanță o dată pe lună, căci pot apărea recăderi, iar clientul trebuie să-și amintească faptul că are deja instrumentele prin care poate face față. Sau convorbiri telefonice scurte, când este nevoie, fără drumuri la cabinet. De asemenea, prin mentenanță, putem evalua evitările: acele comportamente prin care, în mod inconștient, încercăm să ne protejăm, iar ca rezultat, fără să existe expunerea care ne dovedește că gestionăm bine situația și nu pățim nimic, menținem simptomul. Un alt tip de recădere este obsesia controlului, care are același rol de protecție a părții vulnerabile, și care dacă nu este înlocuită cu acțiuni din partea de adult sănătos… mai este necesar să rămânem în terapie o vreme.