În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce criticul interior seamănă cu un țânțar mental mare și zgomotos.
– Care este principala armă pe care criticul interior o scoate la înaintare.
În copilărie, când suntem vulnerabili și ușor impresionabili, absorbim ca un burete ceea ce primim din mediul familial, fără să deosebim între bine și rău. Toate credințele limitative, programele negative, fricile și multe alte aspecte sunt preluate de inconștientul nostru și, mai precis, depozitate în Umbra noastră.
Criticul este un proces interior creat de mintea noastră la nivel inconștient ca răspuns la tot ceea ce primim negativ din mediul în care creștem. Criticul nostru reprezintă un conglomerat fluid, care conține emoții, sentimente, gânduri și condiționări, toate într-o interacțiune dinamică. Acesta este pregătit să se inflameze imediat ce ne simțim vulnerabili. Mintea noastră este inundată atunci de:
- “Ar trebui să”;
- Rușine și, implicit, teama de umilință;
- Agresivitate, oricât de blândă ar fi în aparență.
Copilul nostru interior ajunge foarte devreme să canalizeze ceea ce a preluat din mediul exterior către criticul nostru interior. Se creează astfel o relație în care criticul nostru îl va intimida tot restul vieții pe copilul nostru interior.
Un adevărat atac asupra noastră. Cu siguranță ești conștient de propriul critic, acea voce din minte care îți spune că nu ești îndeajuns de bun, suficient de deștept, de pregătit sau care te compară cu alții din jur. Uneori, o auzi în șoaptă, alteori îți “vorbește” tare și urât.
Credeai că este o voce care nu te afectează? Ei bine, departe de adevăr, pentru că acest critic interior, dacă nu este conștientizat și gestionat, te va limita în:
– a încerca lucruri noi;
– a avea o stare de sănătate emoțională;
– a-ți dezvolta creativitatea;
– a-ți construi încrederea în tine însăți;
– a-ți urma visurile și viața pe care o dorești.
Criticul te va sabota, te va menține într-o permanentă stare de anxietate și-ți va deteriora întreaga stare psihică.
Pentru a întrupa cu adevărat o acceptare de sine completă și pentru a ne elibera, este necesar să ne confruntăm cu propriul critic interior și să slăbim forța pe care o are asupra noastră. De aceea, este bine să înțelegem cum funcționează acesta în raport cu aspectul copilului interior din fiecare.
Relația dintre criticul interior și copilul interior
În fața criticului, noi regresăm la nivelul copilului interior atâta timp cât nu știm să ne raportăm la el. Din păcate, trăim deseori identificându-ne cu propriul copil interior și atunci criticul nostru deține controlul.
Criticul nostru ne tratează ca pe un copil, iar noi îi dăm această putere, această autoritate de a ne umili și de a ne degrada.
Deseori privim copilul interior prin ochii criticului. Dacă micuțul este timid, în suferință, putem gândi “n-ar trebui să fiu așa, doar sunt adult acum!”. În acest fel dăm apă la moară criticului care preia ștafeta:
– “ești un ratat!”;
– “ești slab!”;
– “ești demn de milă!”;
– “nu meriți nimic bun!”;
– “nu spune asta, că vei fi umilit”.
Rușinea este principala armă pe care criticul o scoate la înaintare. Există un tip de rușine sănătoasă, care este prezentă în conștientul nostru, dar partea nesănătoasă a rușinii se ascunde în inconștient și este declanșată de critic prin frica de umilință pe care ne-o transmite. Acesta folosește agresivitatea, uneori ascunsă, alteori directă, pentru a face totul ca noi să nu ne simțim suficient de…
Din postura copilului avem senzația că propriul critic are o autoritate parentală, că ne vrea binele și are dreptate.
Așa că reține: criticul nostru interior nu are inimă! El este doar un proces psihologic, pe care toți îl creăm în copilărie fără să fim conștienți. El nu ne vrea binele.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Îmi dau seama deseori cât de mult m-a afectat acest critic la nivelul încrederii în mine. Am preluat în copilărie programe din familie care-mi spuneau că nu sunt la fel de bună ca “x”, sau care-mi spuneau să n-am încredere în oameni că sunt răi și invidioși… Până la un moment dat, realitatea mea era o competiție continuă la nivel de rezultate și asta nu-mi aducea decât anxietate, invidie și prieteni trecători… Criticul meu îmi șoptea că nu sunt suficient de bună, că nu merit să mă bucur de relații armonioase, că nu merit iubire.
Azi știu că merit și știu să mă raportez la critic care, chiar dacă mai apare, este mult mai slab și ușor de gestionat.
Criticul tău poate să sune foarte convingător uneori, în special atunci când știm că am făcut lucruri regretabile și ne merităm discursul critic. (Sper că înțelegi că nu-ți face niciun bine acest discurs!).
Te rog să-ți imaginezi acum că cea mai bună prietena a ta vine la tine să-ți spună că a facut ceva grav. Nu vei fi de acord cu ea, dar nici nu o vei condamna. Orice i-ai spune, vei păstra compasiunea și iubirea pe care i-o porți. Aceasta este atitudinea! Fii cea/cel mai bună/bun prieten/ă a ta!
Scopul nostru este să reușim să nu nu ne mai identificăm cu criticul de la nivelul copilului interior, să nu mai fim micuții supuși și înspăimântați care răspund în fața unui “părinte” autoritar. Treptat, vei putea fi atent la toate gândurile tale, la ceea ce-ți spui și vei ști: când vocea ta interioară este lipsită de compasiune, de blândețe, de inimă, n-are nici un sens să-i acorzi atenția ta!
Când începi să conștientizezi dinamica dintre copil și critic, îți dai seama că este un joc naiv de intimidare, o dramatizare umilitoare. Este doar un proces inconștient pe care-l poți demonta din rolul de adult care poate gestiona cu pricepere un aspect mai puțin sănătos al lui însuși.
Criticul începe să se retragă și-și pierde din putere treptat, pentru că-l aduci în lumina propriei tale conștiințe.
Nu te aștepta să poți elimina criticul interior definitiv! Este ca și când am crede că putem scăpa de mintea noastra care judecă tot…
Ceea ce putem face este să schimbăm felul în care relaționăm cu el. Scoțându-l din umbră, începem să nu-l mai ascultăm și ne raportăm diferit la el.
Imaginează-ți criticul ca fiind un țânțar mental, de dimensiuni mari și zgomotos. Pe măsură ce nu-i mai dăm din puterea noastră, din energia noastră, acesta se micșorează, ajungând doar un mic țânțar care bâzâie, fără să ne mai deranjeze, fără să ne mai afecteze viața.
Noi toți purtăm în noi lucruri dureroase, jenante, întunecoase, pe care le ascundem și pe care refuzăm să ni le asumăm. Criticul și copilul interior sunt doar două aspecte. Atunci când decidem să pășim către aceste “lucruri” din noi, abordându-le cu grijă și curiozitate, simțim cum ele ies din umbră, transformându-se dintr-un ceva respins într-o bucățică recuperată a ființei noastre.
Cel mai mare beneficiu al acestui proces de autocunoaștere, prin care ne recuperăm puterea, este că devenim întregi și ni se dezlănțuie forța noastră de a crea viața pe care ne-o dorim. Atunci reușim:
- Să ne acceptăm în totalitate;
- Să credem în noi înșine;
- Să ne iubim cu blândețe și compasiune;
- Să ne deschidem inimile și să ne bucurăm de viață;
- Să ne dezvoltăm talentele și creativitatea;
- Să-i înțelegem pe ceilalți și construim relații armonioase;
- Să ne simțim cu adevărat liberi și puternici, așa cum suntem de fapt.
Pentru a descoperi o metodă eficienă de a lucra cu propriul critic interior, dar și multe alte detalii și practici despre cum îți poți transforma viața, o poți găsi pe Amy Ciotec pe www.PurAnima.com, singura platformă de transformare personală dedicată în exclusivitate femeilor.