În următoarele 4 minute vei afla:
– Care au fost cele mai populare îndeletniciri din timpul izolării, conform social media.
– Ce este noul normal.
În țările vecine, măsurile de izolare urmează să se relaxeze și așteptăm cu nerbăbadare să se întâmple acest lucru și la noi (începând de pe data de 15 mai, când România intră în starea de alertă, și se vor redeschide cabinetele stomatologice, muzeele și saloanele de înfrumusețare).
Suntem conștienți că va trebui să respectăm în continuare distanțarea socială, că activitățile de zi cu zi vor fi desfășurate cu precauție și că normalul pe care îl știam va deveni… „noul normal”. Restaurantele vor fi prevăzute cu camere care ne vor lua temperatura, vom purta toți măști, ca-n Japonia, și calitatea vieții va fi pe alocuri alterată. Însă tot ne va fi mai ușor decât în izolare.
În această perioadă, mulți credeam că vom realiza toate proiectele pentru care nu am avut timp toată viața, că vom citi mai mult sau că vom deveni variante îmbunătățite ale noastre (felicitări celor care au reușit!). Însă ce nu am luat în calcul, inițial, a fost anxietatea produsă de pericolul pandemiei sau de restricționarea libertăților. Drept urmare, am realizat că izolarea nu e un concurs de productivitate, ci că trebuie, în primul rând, să ne menținem echilibrul. Pandemia ne-a făcut poate mai solidari, la nivel global (pentru a vedea la ce scară, trebuie să urmărești grupul de pe Facebook What do you see from your window?), mai empatici și ne-a ajutat să ne dăm seama cât de mult ne asemănăm, pentru că mulți am avut modalități de coping similare.
1 Am gătit
Gătitul are un loc fruntaș, de necontestat, în preocupările din timpul izolării. Fie că eram sau nu pasionați de arta culinară, coronavirusul ne-a transformat pe toți în chef-i de ocazie, pentru că ni s-a făcut dor de anumite feluri, pe care le mâncam la restaurant, sau pentru că am avut, în sfârșit, timp și migală să alocăm rețetelor favorite. Nu știu alții cum sunt, dar personal am văzut suficientă banana bread pe rețelele de socializare cât să-mi ajungă o viață.
2. Am făcut sport
Desigur, cei care fac sport regulat, la sală, au făcut și în această perioadă – de aceea, stocurile cu accesorii de sport, precum greutățile sau saltelele de yoga au ajuns să fie epuizate în câteva minute. Însă, odată cu izolarea aferentă pandemiei, oameni care n-au mai făcut sport din 1992 au început să facă yoga, genuflexiuni și să alerge prin jurul blocului (poate mai mult pentru a avea un motiv să iasă din casă). Tot răul spre bine!
3. Am aflat ce e Zoom
Dacă înainte poate nu știam nici măcar ce este, ei bine, în această perioadă, în care mulți am lucrat de acasă, Zoom a fost cea mai populară platformă, care a făcut posibilă colaborarea în echipă. Mai mult, este folosită și de elevii care fac cursurile online, ca mod de a avea acces atât la educație, dar și la compania virtuală a colegilor.
4. Am băut mai mult
Pozele cu pahare de prosecco la micul dejun, și cu rose după-amiaza pe balcon pe care le-am văzut la majoritatea prietenilor de pe social media (dar mai ales la mine) mă fac să cred că toată lumea a ajuns să bea mai mult decât în mod normal, pe parcursul autoizolării. Alcoolul nu este indicat de medici în perioada asta, deoarece crește nivelul inflamației în corp (la fel ca și zahărul) și, astfel, slăbește sistemul imunitar. Însă, alcoolul poate fi un viciu de coping într-o perioadă în care a trebuit să supraviețuim în primul rând mental valului de anxietate și de incertitudine.
5. Am făcut curățenie
Pe parcursul distanțării sociale, curățenia de primăvară a căpătat noi proporții. Stând doar acasă, am început să observăm praful de pe întrerupătoare sau din aplice, lucrurile care nu funcționează și pe care ne-am promis că le vom repara cândva, sau maldărul de haine care ne sufocă dressingul și pe care știm că nu le vom purta niciodată. Drept urmare, am făcut curățenie într-un mod temeinic (poate chiar am și dezinfectatat tot), ne-am apucat de proiecte de mici reparații, apoi am făcut ordine pe stilul Marie Kondo, întrebându-ne dacă lucrurile respective ne aduc bucurie.
6. Ne-am înfrumusețat de unii singuri
Cât saloanele și barber shop-urile și-au încetat activitatea, am fost nevoiți să ne ocupăm de frumusețe și de grooming de unii singuri. Unele experimente au fost chiar reușite, dar, desigur, aceste încercări au dus și la eșecuri mai mult sau mai puțin haioase. De la tunsori dezastruase, realizate de membrii familiei, până la manichiuri stângace, traume de epilare, păr distrus de vopsit neglijent sau sprâncene mutilate… le-am văzut pe toate. Sunt două posibilități: fie ieșim din această izolare autosuficienți, ori mult mai neîngrijiți, pe principiul că, cu cât stăm mai mult acasă, cu atât ajungem să semănăm mai mult cu oamenii fără adăpost.
7. Am trăit din amintiri
Deși postatul pozelor vechi, sau pe numele ei oficial, TBT, e o tradiție foarte respectată și iubită pe social media, parcă am văzut deodată mai multe poze din călătorii ca niciodată. De fapt, dacă n-aș fi știut de pandemie și m-aș fi uitat pe feed-ul meu de Instagram, aș fi putut jura că toată lumea este într-o vacanță perpetuă. Adevărul e că am stat acasă și astfel am descoperit utilitatea tonelor de poze pe care le facem în călătorii, și anume, să trăim din amintiri atunci când prezentul e plictisitor, anost, cu nuanțe de violet
8 Am petrecut mai mult timp cu animalele de companie
Indiferent că am dormit la fel de mult ca pisica sau că ne-am plimbat câinele de zece ori pe zi, sau, de ce nu, peștele în pungă, după un caz celebru prezentat la știri, animalele de companie au avut în sfârșit parte de compania noastră, pe deplin. Câinii probabil au fost încântați, pentru că nu și-au mai așteptat stăpânii la ușă cu orele, pisicile probabil au fost confuze, neștiind de ce petrec stăpânii atâta timp în casa lor, iar despre hamsteri, șopârle, papagali sau alte animale, nu avem informații. Și plantele au beneficiat de mai multă atenție ca niciodată și poate sunt mult mai fericite că stăm acasă.
9. Am muncit mai mult
Desigur, toți care avem posibilitatea să lucrăm de acasă suntem privilegiați, în primul rând pentru că încă mai avem un job, în pofida valului de reduceri de personal, dar mai ales pentru că nu trebuie să fim în prima linie, precum cadrele medicale, persoanele care lucrează în transporturi, în industria alimentară, în supermarketuri, în armată sau poliție. Dar când lucrezi de acasă, e destul de greu să impui limite între spațiul mental dedicat muncii și cel dedicat relaxării. Mai mult decât atât, persoanele care se regăsesc în această situație spun că au ajuns să muncească mult mai mult și să fie disponibile tot timpul, chiar și din plictiseală.
10. Am comandat flori
Când ești toată ziua pe drumuri, nu prea ai când să te bucuri de frumusețea atât de efemeră a florilor de sezon. Însă, în această perioadă, rețelele sociale au fost mai înflorite ca niciodată, pigmentate de narcise, lalele, flori de câmp și mult liliac parfumat. Și pot spune cu mândrie că am ajuns să cunosc atât preferințele în materie de flori ale prietenilor mei, cât și vazele lor. Și eu am comandat mai multe flori ca niciodată. Inițial, din dorința de a sprijini afaceri mici, producătorii locali, iar apoi pentru că m-am obișnuit să am casa parfumată natural – parcă aroma e mult mai plăcută decât cea a bețișoarelor parfumate.
11. Am consumat știri până la saturație
Deși în primă fază ascultam știrile cu nesaț, devoram veștile proaste, cât și pe cele bune, cu același entuziasm cu care m-am uitat la Game of Thrones, am citit, dar am și scris despre coronavirus mai mult poate decât despre orice altceva. Iar acum simt că atins o saturație soră cu blazarea. Deși lupta cu virusul nu s-a încheiat încă, deocamdată nu au apărut soluțiile, iar starea economiei mondiale e mai mult decât îngrijorătoare, parcă vrem să mai auzim și alte lucuri în afară de numărul de cazuri, de modificările de ordonanță sau de… sunetul ambulanțelor.
12. Ne-am reevaluat viața
Pe de o parte, binge watching-ul serialelor a devenit un stil de viață, iar undeva, din spatele evadărilor de moment, al grijilor legate de pandemie și al gândurilor cotidiene, au început să încolțească ambițiile, dorințele sau să refuleze frustrările de sub preș. Pentru că n-am mai fost pe fugă, am avut timp să reflectăm asupra vieții, să ne dăm seama că poate partenerul de izolare ar trebui să rămână și de viață… sau nu, am avut ocazia să fim recunoscători cadrelor didactice care se ocupă de copii o bună parte din zi, sau să conștientizăm faptul că ne dorim pe cineva în viața noastră. Introspecția poate fi utilă, dar și periculoasă.
13. Am bănuit că am putea avea coronavirus.
De voie, de nevoie, chiar și în izolare, majoritatea dintre noi a ieșit la cumpărături, să-și plimbe câinele sau în jurul blocului. Am avut contact cu curieri, cu ambalaje și poate ne-am încumetat chiar și la o vizită în vecini. Pe scurt, am fi putut contacta virusul, chiar și printr-un ghinion teribil, oricât am fi fost de prudenți. Drept urmare, fiecare durere de cap, răceală ușoară sau disconfort în gât s-au tradus prin întrebarea: „Oare am luat coronavirus?!”.
Citește și: