În următoarele 3 minute vei afla:
– Cât te mult te ajută să ai o piesă preferată în playlist.
– Cum să găsești formula magică de liniștire care ți se potrivește.
Cu toate că unii dintre noi suntem mai expuși decât ceilalți la riscul de a dezvolta anxietate și stres, știm cu toții cum este să n-ai stare sau să simți că-ți ieși din minți. Nu este deloc plăcut, ca să o spunem elegant. Dar sunt și destul de mulți oameni care s-au împăcat cu ideea. Anxietatea face parte din realitatea vieții.
Dacă ți se întâmplă să te confrunți adesea cu pusee de anxietate crescută, care te paralizează (și n-ai găsit încă o metodă eficientă să le faci față!), cercetătorii de la Yale University au pentru tine o veste bună: este momentul să descoperi semnalele de siguranță. Echipa de cercetare, din care au făcut parte și oameni de știință de la Weill Cornell Medicine, spune că un semnal de siguranță poate fi orice fel de simbol, obiect sau sunet care nu a avut vreodată o conotație negativă sau care nu s-a asociat vreodată cu o situație neplăcută, în general.
”Un semnal de siguranță poate fi o melodie, o persoană sau un obiect, cum ar fi o jucărie de pluș. Important este să simbolizeze absența oricărei forme de amenințare”, explică într-un comunicat de presă Paola Odriozola, doctorand la Yale, unul dintre autorii principali ai studiului.
Controlul anxietății
Unii își țin anxietatea sub control cu ajutorul medicației, în timp ce alții fac față stresului prin terapie. Aceste metode, însă, nu sunt soluții universale și se estimează că antidepresivele și terapia comportamentală nu ar ajuta decât jumătate dintre persoanele care se luptă zi de zi să facă față anxietății.
Utilizare semnalelor de siguranță s-ar putea dovedi de mare ajutor, în special pentru cei care n-au găsit alinarea în terapie. Autorii studiului susțin că aceste semnale de liniștire calmează mintea folosindu-se de o cu totul altă rețea neuronală decât o ședință tipică de terapie comportamentală.
Terapia comportamentală
Ca referință, terapia comportamentală este, de obicei, centrată pe confruntarea pacientului cu temerile sale. Altfel spus, să-și confrunte tema ori activitatea care îi provoacă anxietate. De exemplu, persoanele care simt teama irațională de insecte sunt, adesea, convinse să țină în mână un gândac, ca parte a terapiei comportamentale. Scopul este ca, după o vreme, pacientul să realizeze că insecta aceea mică nu-i poate face nimic și că n-are de ce să se teamă de ea.
Terapia comportamentală ajută, fără îndoială, foarte multă lume să-și depășească fricile iraționale și anxietatea, însă sunt și pacienți asupra cărora n-are efect. Terapeuții, doctorii și oamenii de știință s-au întrebat în nenumărate rânduri de ce nu reușește terapia să ajute pe toată lumea, iar acest studiu pare să vină cu o explicație. S-a constatat că, pentru unii, terapia nu abordează problema din perspectiva adecvată și nu stimulează creierul în modul potrivit lor.
”Terapia bazată pe expunere vizează eliminarea fricii și, cu toate că pe parcursul terapiei se formează o memorie a sentimentului de siguranță, aceasta va fi mereu în competiție cu memoria sentimentului de amenințare din trecut”, comentează un alt autor principal al studiului, Dylan Gee, asistent universitar la catedra de Psihologie de la Yale”. Această contradicție interioară face ca terapiile actuale să se confrunte cu recăderi și reapariția fricii; însă, atunci când vine vorba despre semnalele de siguranță, memoria amenințării, practic, dispare”.
Semnale de siguranță
În secțiunea experimentală a studiului au fost implicați atât subiecți umani, cât și șoareci. La început, subiecții umani au primit sarcina să asocieze o formă cu ceva amenințător, care induce anxietatea și o a doua formă cu ceva mult mai blând, deloc amenințător. În ceea ce privește șoarecii, au fost folosite sunete în loc de forme.
Apoi le-a fost prezentat participanților numai stimulul amenințător, urmat de o combinație de forme sau sunete, după caz, amenințătoare și neutre. Ce este foarte interesant: atât în cazul oamenilor, cât și al animalelor, adăugarea stimulului pașnic în context a contribuit la calmarea participanților și la manifestarea unei intensități mult mai reduse a fricii prin comparație cu situațiile în care le-a fost prezentat numai stimulul anxiogen. În tot acest timp, subiecților le-a fost monitorizată activitatea cerebrală. Datele obținute au arătat că, atunci când s-a folosit strategia semnalului de siguranță, atât la oameni cât și la șoareci, s-a activat o rețea neuronală diferită decât cea care se activează în timpul terapiei comportamentale. Aceste observații argumentează faptul că definirea unui semnal de siguranță este o tehnică mult mai eficientă decât terapia în cazul celor care se luptă cu anxietate irațională, în episoade repetate. Pentru alții, semnalele de siguranță ar putea funcționa ca tehnici complementare, în combinație cu metode tradiționale, precum terapia sau tratamentul medicamentos.
O abordare pedantă?
Din punct de vedere cultural, am devenit mult mai deschiși față de discuțiile despre problemele legate de sănătatea mintală, precum anxietatea. Percepția publică a dat la o parte stigmatul pe care subiecte de acest fel îl purtau cu niște zeci de ani în urmă. Semnalele de siguranță le-ar putea părea unora, la prima vedere, o chestiune de pedanterie. Însă dacă aceste elemente cu caracter personal sau melodii chiar funcționează și ajută o persoană să depășească anxietatea, atunci ar trebui să fie preluate și acceptate pe toate palierele societății.
”Atât terapia cognitiv-comportamentală, cât și antidepresivele pot fi foarte eficiente, însă există un segment de populație pentru care ele nu sunt suficiente, sau pentru care beneficiile experimentate nu durează pe termen lung”, concluzionează Gee.
Acest studiu poate fi consultat aici și a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (Însemnările Academiei Naționale de Științe).
Citește și: